Așa cum a promis în campania electorală din vara anului 2011, Dorin Chirtoacă se pare că a rezolvat problema locuințelor în Chișinău.

Este vorba despre un proiect moldo-chinez de construcție a unor apartamente supraetajate, în formă de struguri. Dacă chișinăuienii vor fi interesați de noile apartamente „low-cost”, atunci în următorii doi-trei ani mai mulți stîlpi de tensiune înaltă urmează a fi transformați în apartamente ieftine și bune.

Totodată, surse din primărie care au solicitat anonimatul, au spus că autoritățile locale mai au în plan lansarea unui proiect moldo-congolez de construcție a apartamentelor în copaci. Informația nu a putut fi confirmată oficial.

Vezi mai jos un slideshow cu primul „bloc” construit în cadrul proiectului moldo-chinez.

Cine a reuşit să roastească această “scorogovorcă” fără greşeli din prima, felicitări. Sînteţi la curent cu toate noutăţile zilei. Cine nu, mai aveţi de lucrat. Tot aşa, cei care s-au antrenat în căutarea răspunsului la această întrebare, mai necesită antrenamente. Întrebarea e retorică.

Grație muncii pe care o am, am participat personal astăzi la ședința de pronunțare a verdictului de către Curtea Constituțională. Deși eram sigur că CC nu va merge la o pactizare politică atît de deschisă, atunci cînd am auzit vestea îmi venea să strig „jos!”, „uuuuuuuuuu” etc. Nu găseam vorbele potrivite pentru a-mi exprima dezamăgirea, dar m-am abținut, pentru că scandînd de unul singur nu o să reușesc nimic.

Social Media e o putere. Social Media a creat revoluții, ei i-a reușit mobilizarea maselor. A demonstrat-o o domniță de doar 17 ani din Stockholm (Suedia), care nici măcar nu avea dreptul de a vota. La alegerile din 2010, cînd Democrații Suedezi pentru prima dată au depășit pragul electoral, intrînd în Parlament, ea a mobilizat prin intermediul facebook circa 10 mii de oameni care au protestat împotriva rezultalor alegerilor. De ce n-am reuși și noi? Nu contra unui sau altui. Contra tuturor laolaltă, că vina (nealegerea preşedintelui şi perpetuarea crizei politice) e comună.

Un Parlament numit prin revoluție, nu poate pleca decît pe aceiași cale. Am creat un eveniment pe facebook și am propus organizarea unui protest cu “pietre”. Pietre care să nu fie aruncate, ci pietre care - adunate la grămadă – să formeze o temelie, o bază pentru un nou început, a unei noi clase politice.

Prietenii mi-au spus că pietrele nu-s chiar bune, pentru că orice provocator va putea pune capăt protestelor pașnice și va dezlănțui un dezmăț. Ok. Hai să protestăm cu hîrtie igienică, sau cu chiloți. E ideea lui Oleg Brega, care spune că ar trebui să ne arătăm şi noi intimitățile, așa cum și-au arătat opțiunea de vot (intim) deputații. O să ne declare în afara legii?

Problema e că noi putem fi sancționați. Nu poate fi, însă sancționată fracțiunea sau deputatul care a primit dreptul de veto de a anula orice tentativă de alegere a președintelui, arătîndu-ne pentru cine și-a dat votul. Ei iaca, şi ce că şaizeci şi… au votat pentru un candidat anume, a ieşit unul din urnă şi a scăpat buletinul din mîini. De emoţii. Jurnaliştii vor fi vinovaţi. Ei au anulat alegerile, pentru că au văzut opţiunea de vot a deputatului, iar legea prevede expres că aşa nu se poate. Deputații sînt inviolabili, iar noi muritori de rînd. Și chiar dacă ne cred „proști”, cel puțin sîntem „mulți”.

Hai să ne arătăm puterea de a nu mai tolera ilegalitățile de orice fel, și mușamalizarea lor prin decizii angajate politic!

Să ieșim în Piața Marii Adunări Naționale pentru a fi auziți de cei din turnul de fildeș.

PS: am fost sunat de la PublikaTV, care s-au interesat de această acțiune.

Articolul 85 (punct 4), Constituția Republicii Moldova

După trei ani de muncă și chin, după ce n-au mai putut alege președintele țării, și după ce le-am tot arătat din deget, atît noi – societatea civilă, cît și ei – prietenii europeni, că nu e prea bine ca Legea Supremă să fie modificată la doleanța și bunul plac al politicienilor, se pare că clasa politică conducătoare a prins la minte. S-a gîndit să mai guverneze un an-doi, dar în așa fel încît să încapă în limitele actualei Constituții.

Nu pretind la adevăr absolut sau raționamente exclusiviste, dar tragicul incident de pe podul dintre Pîrîta și Vadul lui Vodă, produs în chiar prima zi a anului, poate avea și un alt unghi de vedere. Unul de natură conspirativă.

Editorialistul, Petru Bogatu de la „Jurnal de Chișinău” nu are dubii că incidentul dintre „pacificatorul” rus și tînărul Vadim Pisari a fost o provocare. Nici eu nu le am. Mă gîndesc doar cine a fost provocatorul: cel care a tras sau cel care a încălcat?! Care a fost imperativul de a trece Nistrul evitînd toate barajele, pentru acel tînăr?

O singură dată am trecut Nistrul prin regiunea Transnistreană. Sînt și eu patriot, și la drept vorbind pînă atunci aveam idei că „sînt cetățean al Republicii Moldova și vreau să intru în țara mea, liber și nestingherit”, dar cînd am văzut Kalașnikov-urile din mîinile transnistrenilor, mi-a pierit entuziasmul. Totuși viața-i mai scumpă.

Dară-mi-te aceste riscuri trebuia să le știe Vadim Pisari, care a locuit o viață între Kalașnikov-uri. De ce nu a oprit regulamentar la semnalele „oamenilor înarmați”? De ce s-a întors, pe aceiași cale, dacă a tocmai trecu-se podul? Cine avea să plătească daunele cauzate de acesta? Care avea să fie sancțiunea pentru soldatul sau comandantul care a admis cauzarea daunelor materiale postului de pacificatori și nu a făcut nimic pentru a opri făptașul?

Toate astea sînt întrebări care ar fi putut să apară, dar au fost umbrite de moartea tragică a tînărului. Pentru că, evident, orice omucidere fie ea în Somalia, China sau Arabia Saudită este o tragedie. Vorba lui Stalin, moartea unui om este o tragedie, iar moartea a o mie de oameni – doar o statistică, pe cît de tristă, pe atît de adevărată.

De bună seamă a fost o provocare. O provocare din partea cui? Din partea unui tînăr liberal-democrat somat de partidul său să facă un pic de gălăgie? S-ar putea.

Trăind în Republica Moldova, și nu undeva în Afganistan sau Cecenia, de bună seamă că premiza era doar de a face tam-tam, nu de a se dărui în numele țării. Moartea provocatorului a fost o doar agravare tragică, neprevăzut de scenariu.

Scenariul a fost probabil de a face răscoală în deșert. Un vid de evenimente ce separa prima zi a anului și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, tot atunci a cîta alegere a șefului statului Republicii Moldova, trebuia umplut cu ceva. Plus la toate „o altercație între populația băștinașă și forțele pacificatoare”, n-ar fi stricat prea mult imaginii patriotice a actualei guvernări. Asta în contextul în care provocatorul trebuia doar să provoace, nu să moară.

Trezește suspiciuni și mobilitatea cu care sătenii au ieșit în avangardă. Aproape 20 de ani au stat în asediu, și a fost bine, iar acum și-au dat seama că sînt încercuiți. De unde o atîta noimă peste noapte? Protestele plătite se organizează doar la Chișinău, sau și în periferii?

Ajungînd la proteste. Cineva sugera concurenților politici să nu folosească moartea unui cetățean în scopuri politice, ci să lase ancheta să-și facă meseria. E o sugestie bună. Dar cum rămîne, domnule Filat, cu moartea lui Valeriu Boboc? El tot pentru libertate a murit, dar moartea lui a fost folosită cum și unde vrei. Unde e ancheta? Cine a fost sancționat?

Doar cicatricele tragicului incident mai țin Federație Rusă pentru ca, împreună cu Transnistria, să înceapă acțiunile de opunere a rezistenței. Să nu uităm că Rusia e în an electoral, iar proaspătul lider transnistrean trebuie să-și legitimeze scaunul. Smirnov și l-a legitimat prin sîngele vărsat în Nistru între 1991-1992, o va face 20 de ani mai tîrziu și cel de-al doilea președinte nerecunoscut? Nu prea ne-am dori acest lucru.

„Parlamentul nu poate fi dizolvat […] în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război”, spune Constituția Republicii Moldova. Oare chiar ăsta e unicul mijloc pentru menținerea puterii, mult-stimabilă Alianță pentru Integrare Europeană?

Captură sondaj IMAS

Captură sondaj IMAS 2

Captură sondaj IMAS 3

Captură sondaj IMAS 4

Click pentru a vedea întreg Bilanţul Socio-Politic 2011 realizat de IMAS.

Mult-stimate Moș Crăciun, eu știu că tu nu exiști pentru că am deja 23 de ani și-s mare, dar trăind în Moldova nu am altă speranță decît a crede în posibilitățile tale magice și să aștept să faci minuni.

Eu de la tine nu vreau nimic, nici măcar să alegi președintele Republicii Moldova, pentru că alegerea lui e imposibilă. Au demonstrat-o stăruințele zadarnice ale celor mai buni magicieni ai țării.

Vreau să te rog, dacă poți, să lovești din bățul tău, să rupi un fir din barbă, sau cum mai faci tu acolo minunile, ca cei care există, pot și au de unde, să-mi dea și mie cîte ceva.

Astfel, mult-stimate Moș Crăciun, să știi că:

De la PAD, eu vreau iPAD,

De la PCRM – doar PaCe în RM,

De la PSRM – PaStRaMa și-o PaSăRe (gîscă, rață sau curcan, pentru masa dintre ani),

De la PLDM – PiLDă Mare de cedare și încă un pic de minte,

Lupu și cu PDM – să taie din PeDantisM(e), ca s-avem un președinte.

Și încă ceva Moșule. De liberali n-am uitat, dar de la PL nu vreau nicio…

Nu-mi trebuie nimic de la liberali, Moșule. Ok?!

PS: Mult-stimate Moș, ai grijă să nu încurci Moldova cu Maldive. Acolo cel puțin e cald…

Domnule Prim-ministru Vlad Filat, după ce trei ani de zile ne-am tot scărpinat la ceafă în așteptarea alegerii președintelui, înțelegem necesitatea de a recapitula timpul pierdut. Sigur că vom munci pe 2 ianuarie 2012.

Vă mulțumim pentru grija purtată, și ne cerem scuze pentru că doar voi ați muncit toți acești ani…

Al Dumneavoastră biet popor!

Astăzi, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, a adresat un mesaj de salutare parohiei Mereni, Anenii Noi, cu prilejul lansării „unui nou site creştin ortodox în cuprinsul Mitropoliei Moldovei: www.bisericamereni.md”. În răvaș, Mitropolitul menționează că a primit cu bucurie vestea apariţiei site-ului, dar și că salută iniţiativa părintelui Vitalie Şaramet „de a face misiune în reţeaua internet”.

Citez din comunicatul postat:

Noi preoţii lui Hristos, prin prezenţa noastră în acest imens ocean informaţional, prin intermediul conturilor în reţelele de socializare, blogurilor, paginilor parohiale, în primul rînd trebuie să venim în ajutorul oamenilor, să intrăm în miezul problemelor omeneşti şi ghidîndu-ne de Evanghelie, să găsim soluţia potrivită pentru fiecare persoană în parte.

Pe bună dreptate unde este turma acolo trebuie să fie şi păstorul. În ultimii ani creştinii noştri au început să utilizeze tot mai frecvent internetul. Unii pentru a comunica între ei, alţii pentru a găsi informaţii utile. Astfel, este binevenit de umplut acest vid informaţional cu materiale ziditoare de suflet şi de real folos duhovnicesc creştinilor noştri.

În viziunea mea, problema Mitropoliei Moldovei, dar și în genere a religiei creștine, este că acceptă inovațiile cu o mare întîrziere. Încă acum cîțiva ani, auzeam din buzele unor clerici că „televizorul este diavolul din casă, iar coarnele (antena) îi sînt afară”. Ce să mai vorbesc de acum cîțiva ani, dacă și acum în unele sate, aceiași preoți vorbesc despre răul telefoanelor mobile, televizorului, casetofoanelor video, computerelor, codurilor de bare etc., etc. Nu că ei nu ar avea în casa lor toate aceste rele - le au de bună seamă, pur și simplu „turma” neinformată e mai docilă, și mai ușor manevrabilă, decît cea care știe.

Acum ceva timp, membrii unei „mișcări” religioase creștin-ortodoxe, protestau în fața Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, împotriva pașapoartelor cu „cod de identificare”. E dreptul lor să-l ceară, mai ales că autoritățile ucrainene au emis un asemenea pașaport pentru persoanele care, din motive religioase, nu doresc să aibă acte cu „numărul diavolului”, așa cum îl numesc enoriașii cu apucături fanatice.

Ceea ce nu vor să vadă aceiași credincioși, este că chiar liderul lor duhovnicesc zboară la Moscova, deține automobil, are o casă. Păi dacă tot autoritățile moldovene nu doresc să facă acte fără „cod”, atunci cum (și cu ce acte) părintele lor zboară la întrunirile religioase de la Moscova? În baza căror acte are dreptul de a conduce automobilul? Pe numele cui îi este înregistrată casa? Deși nu am fost martor ocular, cunosc că, odată întrebat, acel preot despre care vorbesc, a spus că el și-a făcut pașaportul „ca să poată lupta cu el”.

Sînr credincios și eu, mă consider creștin-ortodox, merg la biserică (deși în ultima perioadă – foarte rar), dar, spre deosebire de mulți, îmi pun aceste întrebări. „Fiecare cu păcatul său”, spun cărțile, adăugînd „Nu judeca și nu vei fi judecat”, dar să interzici turmei pe care o paști să bea apă din izvorul din care bei însuți, mi se pare și mai blasfemic.

În speranța de a nu fi dat anatemei, „mă rog de mă iartă”. Iar în calitatea de membru al comunității bloggerești și internauților autohtoni, salut la rîndul meu înțelegerea clerului bisericesc că a fi în afara „sistemei” înseamnă a nu fi deloc. Crezul trebuie promovat indiferent de resursele folosite. Iertat să-mi fie machiavelismul.

Cu mențiunea „mai bine mai tîrziu, decît niciodată”, așa să vă ajute Dumnezeu!

De bună seamă, chiar dacă scriu în calitate de blogger, supărarea mea este una absolut subiectivă. E subiectivă pentru că am fost unul din cei cinci jurnalişti care muncesc în online şi au îndrăznit să-şi trimită făpturile la categoria proaspăt creată „Reporterul/reportera anului/online” în concursul „10 jurnalişti ai anului”, ediţia 2011.

O singură îndreptăţire am, şi rog să fiu crezut pe cuvînt. Nu mă supără faptul că nu eu am fost cel desemnat ca jurnalistul online al anului. Mă supără faptul că nimeni n-a fost desemnat în această categorie. Dacă cineva, din colegii mei de online, era numit ca cel mai bun – era altceva. Avea să pun coada între vine. Avea să-i urez noroc şi să încerc să fiu eu mai bun. La anul. Sau într-un alt an.

Faptul că în opinia organizatorilor nimeni din concurenţii categoriei online n-a meritat să fi fost premiat, reprezintă (în opinia mea) nimic altceva, decît că Centrul pentru Jurnalism Independent, Comitetul pentru Libertatea Presei (CLP), dar şi membrii juriului, ne-au scuipat direct în ochi. Cel puţin, cred eu, CJI şi CLP s-au discreditat complet, de rînd cu cei (doar) cinci membri ai juriului.

Cine vrea, poate să nu citească mai jos, pentru că n-am să spun nimic nou. Doar raţiuni proprii:

• Prezentatorii galei de decernare a premiilor s-au scuzat prin faptul că la categoria online au depus doasarele doar cinci persoane, care nici măcar dosarul nu l-au îndeplinit cumsecade. Din această cauză s-a luat decizia să nu fie acordat premiul pentru online, dar ne-au încurajat să participăm la anul, mai mulţi.

De unde mai mulţi, cînd şi cei care-au fost, au fost striviţi din faşă?

De unde mai mulţi, cînd şi cei care-au încercat, au fost declaraţi incapabili, în opinia juriului, de completa un dosar compus dintr-un CV şi trei materiale pe care le-au considerat autorii mai bune?

Nu vreau să fac planuri pentru tocmai un an înainte, dar cel mai probabil că din principiu nu o să particip în alt an, pentru a mai evita o insultă de acest gen.

• În total, la concurs şi-au depus dosarele 51 de jurnalişti, care au concurat pentru 10 mere (premiul acordat cîştigătorilor în diferite categorii). Deci, un simplu calcul matematic arată că, chiar dacă au concurat pentru categorii diferite, pentru un măr au luptat între ei cinci jurnalişti.

În categoria online, şi-au depus dosarul (doar) cinci persoane. Adică (doar) zece la sută din toţi participanţii care au vrut un măr. Argumentul că au participat prea puţini, e absurd.

• La categoria radio local, şi-a depus dosarul o singură persoană. Adică cea care şi şi-a luat mărul. La categoria jurnalism de agenţie, au depus dosarul două persoane, din care juriul nu s-a sfiit să-l aleagă pe cel mai bun.

La categoria jurnalism online, cinci au fost prea puţini pentru a fi ales unul.

• În categoria cel mai bun moderator talk-show tv, din doi concurenţi, au fost aleşi (doar) doi cîştigători.

Probabil că juriul n-a vrut să mai certe odată şi aşa supăratele televiziuni concurente PublikaTV şi JurnalTV. Au depus dosare de participare două concurente, de la două televiziuni concurente, au luat premiul două persoane. Am impresia că anume unul din aceste mere, habar n-am care, trebuia să fie acordat jurnalistului online al anului.

Şi ultima, dar nu cea din urmă… Acest premiu e chiar absurd de tot.

• La categoria cel mai bun talk-show radio, premiul l-a obţinut jurnalistul de la radio „Chişinău”.

Absurditatea constă în faptul că concursul, organizat de CJI şi CLP, s-a desfăşurat începînd cu 10 octomrie (curent), iar data limită de depunere a dosarului a fost 15 noiembrie (ora 18.00). Ce dosar a depus jurnalistul de la radio Chişinău (de fapt în categorie au fost doi concurenţi de la acel post de radio) pînă pe 15 noiembrie, dacă postul de radio dat s-a deschis abia la data de 1 decembrie curent? Adică la (doar) două săptămîni după deadline-ul de participare la concurs.

***

Atunci cînd a fost anunţat concursul şi categoriile, m-am bucurat mult. M-am bucurat pentru că aveam posibilitatea (în premieră) personal să depun un dosar de participare, fără a aştepta înaintarea de către un şef, sau un idee n-am cine, la una dintre categorii. Şi bucurat, pentru că puteam să depun (de asemenea în premieră) la o categorie căreia îi datorez cam tot ceea ce fac de cînd mă consider şi eu jurnalist (inclusiv cu acte în regulă).

Faptul că CJI şi CLP a considerat că jurnaliştii online nu merită a fi premiaţi, îl calific ca nerecunoaşterea online-ului ca domeniu jurnalistic (apropo, viitorul jurnalisticii de orice formă şi nivel), nedorinţă de a scoate domeniul, şi cei care muncesc în el, din anonimat (din cîte ştiţi în online, ca domeniu succesor de drept al jurnalismului de agenţie, de regulă, materialele nu se semnează), şi lipsă de respect pentru cei care fac pionerat într-un domeniu relativ nou pe piaţa internaţională, şi încă şi mai nou pe piaţa autohtonă. Faptul că în 2011 categoria online a fost inclusă, dar nu s-au acordat premii, e doar nisip în ochi, care mai mult enervează, decît bucură.

Întîmplător sau nu, cu o oră înaintea desemnării celor mai buni jurnalişti ai anului 2011, şi-a încheiat activitatea pe teritoriul ţării Programul comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene „Susţinerea democraţiei în Moldova”, una din componentele căruia a fost susţinerea libertăţii de exprimare şi libertăţii mass-media. Cu siguranţă că CJI şi CLP s-au alimentat din susţinerea Programului, cel puţin prin traninguri şi proiecte. Personal am participat la traningul de două săptămîni, organizat în cadrul Programului, „Academia de jurnalism online şi etica presei”. Da, jurnalism online, cel recunoscut şi de CoE şi de UE împreună, şi nerecunoscut de ONG-urile de media din Moldova.

Din păcate, trebuie să constat că odată cu încheierea Programului de susţinere a democraţiei în mass-media din Moldova, s-a încheiat şi democraţia propriu-zisă în ONG-urile de media din Moldova. Nu-i susţinere, nu-i democraţie. Fiecare din cont propriu şi se descurcă cum poate. Groparii presei online ştiţi deja cine-s. Cine v-a mai investi bani şi speranţe într-un domeniu mort din faşă?!

Totuşi, dacă a ajuns cineva să citească pînă aici, şi dacă a rezistat manifestului meu de nemulţumire, trebuie să-i felicit pe cei care şi-au luat premiile meritat. Trebuie să-i felicit, pentru că aşa e primit la moldoveni, deşi mai mult i-aş îndemna să refuze la ele, în semn de protest, pînă la un an mai bun. Cînd toţi participanţii, indiferent de categoria la care participă, vor fi trataţi egal.

PS (fiecare face cum ştie): mi-am spus părerea, repet, absolut subiectivă. Alţii cum vor. Pentru că e democraţie. Pentru că… e bine. Sau va fi. Cîndva.

PPS (dacă cineva a uitat, sau nu a fost prea atent de la început): supărearea mea este, nu pentru că nu eu am fost cel numit mai bun în domeniul jurnalismului online. Supărarea mea este că n-a fost numit niciunul. Toţi (cinci, care au avut curajul să încerce) au fost scuipaţi direct în ochii visători.

Nu-mi trebuie, nu vreau și nu încerc să culeg laurii pe care-i merită acești băieți, care nici măcar idee nu am cine sînt. O să constatez doar niște fapte, pe care am să încerc să le expun așa cum le văd eu.

În primul rînd, toată lauda celor care fac ceva în țara asta fără a se plînge pe soarta care o au.

Da, e dur, dar așa este realitatea în care ne ducem zilele. Nu e o invenție a celor care au lucrat asupra animației în cauză. E un „copy-paste” fidel dacă vreți, a șoferului de troleu, a administratorului de bloc, a jurnalistului și politicianului văzut prin gura care macină semințe a moldoveanului tipic. Vorbe în detrimentul faptelor, reducerea salariului pentru înfrumusețarea sediului instituției la care muncim, și felul nostru de a spune „bine” atunci cînd numai bine nu este. Cu „bine” sîntem cine sîntem și unde sîntem, așa cum tot cu „bine” nu avem de doi ani jumătate un președinte ales și rămînem cea mai săracă țară din Europa. „Bine faci, bine ajungi”, vorba poetului.

Totuși, așa cum spunea unul din umoriștii ruși, „poporul care poate rîde de propria prostie, nu e pierdut”. Avem șanse de a reuși, atît timp cît putem privi direct în ochi această realitate, învățînd minte pe propriile greșeli. Prostia a ajuns de o demnitate națională, și fără a căuta prea adînc vinovații, pot spune că vina o poartă atît cel politician care ne vrea proști pentru ca el să fie ales (iar aici nu mă refer doar la vocea care seamănă izbitor cu cea a fostului președinte Vladimir Voronin, ci la toată clasa politică), cît și acel șofer de troileibuz care ascultă muzică și dansează „a la Michael Jackson” în loc să repare roata.

Iar acum constatările promise:

=> e cea mai bună animație autohtonă pe care am văzut-o vreodată. Muzica și ambianța – alese pe potrivă;

=> o prezentare mai bună a activității mass-media vs politică – nu cred că putea fi posibilă, iar o imitare mai mișto a lui Voronin nu cred că le-a reușit nici măcar celor de la „Povești cu Măști” de la JurnalTV;

=> tipologia conviețuirii într-un apartament a doi prieteni, dar și realțiile acestora cu vecinii de scară, e cît se poate de reală, oricît de dură ar fi ea;

=> felul de a fixa termopanele, fără a tăia surplusul de fixativ, la moldoveni, de asemenea este redat pe măsură;

=> mersul troleibuzului cu numărul 13, cu ruta „Mircea cel Bătrîn – Palatul Sporturilor”, cultura pasagerilor care fac dedicații, și a șoferului în cauză cu iPod-ul în buzunar și căști în urechi – sînt toate valori de o demnitate națională unică, care nu vor fi întîlnite în altă țară;

=> faptul că același troleibuz numărul 13, doar că deja pervertit în autobuz, ajunge la porțile orașului, unde n-ar trebui să ajungă – e o găselniță a autorilor, care deși nu corespunde realității, are dreptul la existență.

=> e prezentarea artistică cea mai adevărată pe care n-am mai întîlnit-o după audierea „Planeta Moldova” și „Grăiești Moldovnești”, și lecturarea „Nekrotitanium”-ului de aceiași băieți de la Planeta, dar și a rockman-ului lui Mihail Vakulovscki „Tovarăși de cameră: Student la Chișinău”.

PS: La tine cum la lucru?

După ieșirea „grupului Dodon” din sînul PCRM de acum trei săptămîni, și primele declarații cu privire la aderarea sa la socialiști, mulți dintre comentatorii politici și-au amintit de rezultatele nu proaste ale socialiștilor obținute în 2005 în cadrul Blocului Electoral „Patria-Родина”, etalînd în așa mod șansele PSRM în viitoarele anticipate. Atunci blocul electoral obținuse 77 490 voturi sau 4,97% din voturile valabil exprimate în cadrul alegerilor din 6 martie 2005.

Nimeni însă nu s-a gîndit să i-a ca punct de pornire alegerile locale din 2011. Știu că e vorba de două lucruri diferite, și știu că egalarea în asemenea mod a două scrutine absolut diferite nu poate folosi drept pistă pentru pornirea unei cercetări serioase. Nu susțin însă că fac cercetări sociologice. Vorbim de trend-uri.

Știm foarte bine că în scrutine electoratul din Republica Moldova votează patriarhal. Fie vorba de scrutine locale sau naționale, alegătorul alege liderul și nu partide sau platforme. (Cei care vor spune că Dodon a fost votat în Chișinău doar pentru că era din partea PCRM, să vadă rezultatele lui Iordan în scrutinul local din iunie 2007 în Chișinău).

Mai mult ca atît, țin a crede că rezultatul obținut de Igor Dodon doar în capitală, ar putea fi repetat și la nivelul întregii țări în cazul unei campanii electorale la fel de reușite. Iar aici nu zic că și în alegerile anticipate din primăvară PSRM cu Igor Dodon cap de listă, va obține în Chișinău peste 180 de mii de voturi și în țară alte cîteva mii sau zeci de mii. Spun că în toată țara Dodon poate acumula peste 180 de mii de voturi, atît.

Facem un calcul: media de participare în alegerile parlamentare din Moldova din 2001 încoace (*după modificarea Constituției) este cam între 57% și 67%, astfel, din cei 2,27-2,64 de milioane de alegători, la alegeri propriu-zis se prezintă cam 1,55-1,73 milioane de alegători.

Ca să fiu și mai aproape de rezultatul scontat, am luat doar voturile valabil exprimate de alegători în alegerile din 5 aprilie 2009, 29 iulie 2009 și 28 noiembrie 2010, precum și ratele de participare la aceste alegeri:

 Ulterior am luat aceleași rezultate, obținute în cele două tururi ale alegerilor locale din Chișinău de către candidatul Igor Dodon:

Vedem că media de participare în scrutinele parlamentare, nu deviază prea mult de media de participare în scrutinul local din iunie curent în Chișinău. Variația e de doar 1,44%, deci se încadrează în „+/-”-ul fiecărui sondaj, asta în cazul în care transferăm rezultatele scrutinului local din capitală asupra celor parlamentare.

Astfel, avem ecuația:

Concluzia e scurtă. Considerînd că alegerile locale au reprezentat instrumentul de măsurare a capacității de votare a populației pentru brandul „Dodon”, elaborînd o campanie la nivel național la fel de activă ca „Soluția” în capitală. Brandul „Dodon” în capul listei Partidului Socialiștilor din Republica Moldova cu 10,8% din voturi, are toate șansele atît să treacă pragul electoral, să devină un important jucător de centru-stînga al eșichierului politic, dar în primul rînd de:

-         colaborare între AIE (împreună sau separat) pe de o parte, și PCRM pe de altă parte – în cazul în care cele mai multe mandate vor fi rupte din PDM;

-         alternativă PCRM, în scopul menținerii echilibrului pe dimensiunea dreapta-stînga – în cazul în care cele mai multe voturi vor fi rupte de la PCRM, acesta fiind marginalizat pe extrema stîngă a politicii moldovenești.

Ieri pe la amiază Premierul moldovean Vlad Filat și-a vizitat moșiile de după Nistru. Un fel de „obhod” sovietic a teritoriilor, pentru a vedea dacă semănăturile de toamnă au fost făcute la timp și dacă solul a fost pregătit pentru iernat. Acolo, adică chiar la hotarul natural, care de mii de ani curge prin preajmă, Moșierul a fost întîlnit solii Arendașului de la Tiraspol, Igor Smirnov, care de 20 de ani de cînd a luat o parte a terenului încă de la foștii moșieri moldoveni, așa și a uitat să-l mai întoarcă. Îl seamănă, îl culege, îl ară, iar seamănă, și tot așa de 20 de ani, fără măcar a plăti un dram stăpînului adevărat.

Se știe că în mai puțin de trei săptămîni, în gospodăria de la Tiraspol vor avea loc alegeri, sau să fiu corect așa-zisele alegeri, în care muncitorii gospodăriei își vor alege Argonomul principal, cel care decide ce culturi, unde și în ce zi se fac. La drept vorbind, unii din muncitori, născuți între 1990 și 1993, nici măcar nu știu că pămîntul pe care-l lucrează a fost luat în arendă cîndva demult, cînd ei nici măcar nu erau născuți. Ei s-au născut, crescut și maturizat în gospodăria get-beget a lor, cu același Agronom principal Igor Smirnov din fașă și pînă la maturitate, cel care de mici copiii le-a apărat integritatea gospodăriei țărănești de pretențiile dubioase ale indivizilor de după hotarul natural.

Ceea ce mai știu încă tinerii muncitori, este că o altă gospodărie i-a susținut mereu cu îngrășăminte, pentru ca semănăturile lor să dea roade mai bogate ca a gospodăriei din vecinătate. Acum însă, gospodăria cea mare s-a supărat pentru că, chipurile, fiul Agronomului principal a irosit o parte din îngrășăminte pentru grădini străine, nu pentru a lor. I-au și deschis dosar pentru irosirea bunurilor comune, nu glumă. Și muncitorii dezamăgiți de această porcărie, cînd bunul comun a fost irosit pentru binele propriu, și-au cam pierdut încrederea în marele Agronom. Dar ne întoarcem la oile noastre.

Toamnă fiind, cînd roadele anului 2011 au și fost culese, mulți dintre noi prășitorii de rînd a marelui Moșier ne întrebăm, cam ce-a căutat Moșierul nostru la Arendașul de peste Nistru. Că doar nu s-a întors cu vagoane pline cu dijma transnistreană de acolo. A venit cu mîinile în buzunare, așa cum a și mers. Interesul Arendașului este de bănuit, pentru că în ajun de alegeri, cînd cei care mereu i-au ținut „spate”, i-au întors acum „spatele”, întîlnirea pe picior de egalitate cu deținătorul adevărat al moșiei, i-ar prinde bine la alegeri. Dar ce l-ar determina pe Moșier să-și suflece mîinecele de la cămașa albă și să sară în același noroi din care încearcă să iasă nepătat Arendașul cu pricina? Asta prășitorii de rînd ai Moșierului nostru parcă tot n-o pot înțelege.

– Să fie oare de vină marea cooperativă agricolă de dincolo de Prut?, se tot întreabă prășitorii. Parcă au auzit ei pe la televizor că în unele gospodării a marii cooperative a fost un an neroditor, dar chiar așa de prost să meargă lucrurile încît acum încearcă să-l înduplece pe Arendașul-păgubaș poate s-a împărți cu roada?

Totuși parcă nu le vine a crede prășitorilor de rînd că Moșierul lor ar putea fi chiar așa de dur cu ei. Să ia roada din grădina proprie și să le-o dea celor din marea cooperativă. Că nici la ei n-a fost mare roadă anul acesta, dar asta nu-i face să meargă cu cerutul pe la gospodăriile vecine.

Prășitorii creduli tind a crede că Moșierul lor s-a gîndit că mai degrabă-și întoarce partea din moșie după moartea Agronomului arendaș, decît de la alt un alt Agronom căruia terenul i-a revenit în urma voinței tinerilor prășitori născuți și crescuți în integra și suverana Gospodărie Țărănească Nistreană.

Deși m-am pornit să iau vox-uri la o temă anume, nici măcar o foaie pe care să scriu ceea ce trebuia să spun – nu aveam. Operatorii au zis însă, că a face Vox-uri pur și simplu nu-i chiar bine, și trebuie să fac o introducere în temă. Așa că am improvizat.

Am rugat colegii și mi-au făcut un filmuleț cu toate cele 13 duble făcute asupra subiectului. Iată ce a ieșit:

PS: știrea (care nu-mi aparține) și vox-urile pe care le-am luat pot fi găsite aici.

Deci am căutat în DEX cuvintele care încep cu „blea” (ceea ce am auzit cît timp microfonul spicherului a fost conectat) și terminațiile care puteau suna deja după deconectarea grabnică a microfonului.

Iată rezultatele:

bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab.

BLEÁNDĂ¹, blende, s. f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.

BLEÁNDĂ², blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci. ♦ Tiflă. – Et. nec.

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când merge prin băltoace. – Onomatopee.

BLEÁȘCĂ adj. invar. (Reg.) Plin de apă; leoarcă. – Din bleașc.

BLEAU¹ subst. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. -Et. nec.

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. [Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.

Ca să nu mai fie atacat de „cîinii” ăștia „turbați”, de „dracii” ăștia „naglîie” (în care mă înscriu) de jurnaliști, Președintele Interimar poate alege oricare dintre variantele disponibile. Cel puțin pînă nu vine răspunsul de la Academia Română.

Din numele întregului popor moldav, vorbitor al limbii române, rog să includeți în Dicționarul explicativ al limbii române termenul „Blea”, cu următoarea definiție: 

Blea ~di (mold): cuvînt licențios spus la nervi de unii demnitari de rang înalt (deputați, funcționari cu imunitate, judecători, avocați) în adresa poporului simplu, faptelor, lucrurilor, din cauza propriei impotențe de a rezolva ceva. Regionalism – bleaha-muha. Din sl. bleadi – femeie de moravuri ușoare, curvă, prostituată, cocotă.

Cu respect, Maxim Pulber.

Vorba vine că Președintele Parlamentului Marian Lupu a scăpat un „bleadi” în ședința în plen. „Ei și?! Sîntem oameni, nu?” - spune cel de pe umărul meu stîng, îmbrăcat în roșu și înarmat cu furca. „Da, dar nu toți sîntem oameni de așa rang. Oamenii mari au responsabilități mari” – îi reproșează cel de pe umărul drept, alb ca laptele și cu o cunună luminoasă de-asupra capului.

Cererea comunistului, nu fără de păcat, Petkov de a-l scoate pe Lupu din Legislativ are tot temeiul, dar din cauza mărturisirii sincere că el n-a auzit (probabil că dormea), dar lumea vorbește pe Net – nu a fost luată în serios. 

Una peste alta, această scăpare de rang înalt îmi amintește de un banc:

- Domnule, rog să ieșiți de pe teritoriul bazinului…

- De ce?

- Pentru că ați făcut pipi în el.

- Dar toți fac…

- Da, dar numai Dumneavoastră de pe trambulină.

PS: s-a întîmplat ceva cu decanul Facultății de Drept a USM, Gheorghe Avornic, care a scăpat în adresa jurnaliștilor un „ia draci blea”?

Subsemnatul, bloggerul și jurnalistul, Maxim Pulber, cetățean al Republicii Moldova, martor ocular al protestelor și devastărilor din aprilie 2009, mărturisesc:

Personal nu-l cunosc și nu l-am cunoscut vreodată pe cetățeanul Federației Ruse, Eduard Baghirov. Tot ceea ce știu este bazat pe cele citite din presă;

La doi ani de la producerea acelor evenimente, am urmărit cu interes redus desfășurarea cazului arestării și detenției timp de patru luni a bloggerului și scriitorului rus, Eduard Baghirov, în temnițele de la Chișinău;

Am susținut și nu m-am dezis de convingerea că Eduard Baghirov, a fost primul deținut politic al autorităților constituționale de la Chișinău, începînd cu 1990 încoace;

În noaptea din 20 spre 21 octombrie curent am urmărit interviul cetățeanului Federației Ruse, Eduard Baghirov, acordat colegului și prietenului său Serghei Minaev (interviu atașat în anexă);

Cele expuse mai jos reprezintă idei, gînduri și presupuneri personale, rod al muncii mele intelectuale. Cunoștințe oculte sau legături extra-terestre nu dețin.

Interviul acordat în chiar a doua zi după revenirea lui Baghirov în Patria Mamă, de bună seamă surprinde. Surprinde prin prospețimea chipului celui deținut timp de patru luni într-o închisoare și surprinde prin satisfacția povestirii celor întîmplate pe pămîntul moldav. Totuși, părți din cele spuse trebuie să dea de gîndit.

Așa cum scriam anterior, Eduard Baghirov a avut o misiune bine-determinată, conștientizată și urmată fidel în Republica Moldova. Iar aici vorbesc despre anul 2011, și nicidecum de primăvara lui 2009. Cine a pus-o la cale, și cu ce scop, deocamdată nu știu, dar cred că diplomația rusă obținea eliberarea cetățeanului său în chiar a doua zi după închiderea gazului rusesc spre Moldova, și a fluxului de vin, produse și cetățeni moldoveni spre Rusia. Faptul că aceasta nu s-a întîmplat nici la patru luni după – demonstrează că miza e una mai mare. Care?, nu o cunosc, dar cred că are să apară deja spre iarnă, sau cînd Kremlinului i-o fi mai convenabil. Cu siguranță, nu mai tîrziu de alegerile din Martie 2012.

Acum, teoria conspirației spune că Eduard Baghirov a fost eliberat de procuratura PD-istă, taman cînd unul din cei doi PD-iști (Valeriu Zubco sau Marian Lupu) pe care Baghirov îi învinuiește de detenția sa, urmau să fie demiși, și tot atunci, cînd premierul PLDM-ist s-a întîlnit la Moscova cu premierul Rusiei, co-doctrinar al PLDM și idol personal al premierului – ceasul de pe mîna dreaptă, escapadele pe Nistru, mersul pe tanc, co-pilotarea unui elicopter și pretinderea că a făcut judo în copilărie – sînt doar argumente în acest sens. Conspiraționiștii așteaptă ieftinirea gazului. Eu mă abțin.

Ceva nu se leagă. În lunga și captivanta istorisire a detenției și evadării sale din țara piticilor, BaGhiuliver spune că Moldova e o țară minunată și are doar doi căpcăuni, Lupu și Zubco. Totodată, acesta lovește cu nemiluita în instituțiile lui Filat: a avut telefon în închisorile din subordinea lui Efrim, a evadat fără a fi observat de poliția lui Roibu și vama lui Balițchi. Aici teoria conspirației nu rezistă criticilor, iar faptul că liberal-democratul șef în Parlament, Streleț, a acceptat audierea lui Zubco în una din ședințele închise, confirmă acest lucru. Vina o poartă toți.

Ziceam însă că interviul acestuia dat la revenirea acasă ar trebui să ne dea de gîndit, și mai cu seamă capilor. Ori faptul că pentru bani străjerul îți poate aduce orice, direct în camera de penitenciar, faptul că o scrisoare de la Procuratură ajunge la MAI în șase zile, faptul că pentru bani vama moldovenească o poate trece și Osama înviat din morți, trebuie să ne pună pe gînduri.

Și deja văd capurile care, de la tribuna Parlamentului, să-și exprime îngrijorarea în legătură cu cele-ntîmplate, dar cîștigători și perdanți ai acestei situații nu-s. Vina o poartă toți în egală măsură. E vorba despre viața și securitatea tuturor cetățenilor Republicii Moldova, adică a șefilor celor minți îngrijorate.

Că și-a făcut reclamă bunătății de premier cu mine, că a vrut să mă înbuneze să nu mai scriu pe blog porcării despre Guvernul Filat, Premierul Filat sau liberal-democratul Filat, că m-am nimerit întîmplător în vizorul lui - nu știu. Știu doar că un body-guard a încercat să mă dea într-o parte din calea Premierului, iar acesta a zis să mă lase, și chiar m-a chemat să ciocnesc cu el un pahar de Chateau Vartely Merlot.

N-ar fi trebuit să beau pentru că eram la serviciu, dar n-am putut refuza. Totuși nu chiar în fiece zi îmi „toarnă” Primul Ministru al țării. Mai cu seamă că nu am fost unicul blogger și jurnalist cu care s-a împărțit premierul. Eugen Luchianiuc a avut mai mare noroc. Lui premierul i-a dăruit două sticle de Purcari. De ce nu mi-am luat puloverul roșu?

Așa cum scriam și acum trei săptămîni, participăm la un șantaj fără de precedent, în care autoritățile moldovene au decis să se pricopsească cu deținuți politici. O problemă este, sau devine, politică atunci cînd este dezbătută la scară înaltă, iar arestul unui blogger și scriitor, care nu face altceva decît să-și multiplice ideile, nu avea cum să rămînă clandestină. Deci, Baghirov este deținut politic prin însăși profesia și hobby-ul său. Autoritățile trebuiau să știe asta.

Mai ziceam încă că arestul lui Baghirov nu poate să nu irite autoritățile ruse, mirîndu-mă totodată de calmul cu care tratează incidentul diplomația rusă la Chișinău. Astfel, ajungeam la concluzia că Baghirov înțelege și se supune statutului de „factor iritant al Rusiei”. Dar patru luni de arest, nu e o glumă.

Iată că ieri, în cadrul unei conferințe internaționale, într-un moment de relaxare, ambasadorul Kuzmin a dat cărțile pe față. Acesta a spus că Baghirov este „ostaticul divergențelor politice interne din Moldova”, dar și că unicul lucru de care încă n-a fost învinuit este „declanșarea celui de-al treilea război mondial” (click aici pentru a vedea declarațiile video).

De ce zic „moment de relaxare”. Pentru că în tezele discursului oficial, plasate pe site-ul ambasadei Federației Ruse la Chișinău, spun una, pe cînd imaginile video arată cu totul altceva. O traducere liberă a celor expuse pe site spune: „Oricare din cele trei versiuni de bază a celor evenimente tragice (revoluție democratică „twitter”, protestul stihinic contra regimul autoritar comunist, și chiar complotul guvernării comuniste eșuat într-un final) am alege – arestul bloggerului și scriitorului rus E. Baghirov, care lipsea atunci din Chișinău, arată absurd.”

În timp ce traducerea, la fel de liberă, a celor cu adevărat spuse, este: „Apare întrebarea, dacă aceasta a fost faimoasa revoluţie twitter, pentru ce-l judecă pe Baghirov? Dacă acesta a fost un protest spontan contra conducerii comuniste autoritare, apare întrebarea – de ce-l judecă pe Baghirov? Dacă acesta a fost într-adevăr un complot comunist care, din fericire, a eşuat şi democraţia a învins, apare întrebarea – de ce nu-i judecă pe autorii acestui complot, dar pe Baghirov? La nici una dintre aceste întrebări, din păcate, nu avem măcar un răspuns aproximativ.”

Despre întrebarea „de ce Parlamentul nu a fost renovat, dar un blogger, poate puţin gălăgios, dar inofensiv, stă la închisoare?”, serviciul de presă al ambasadei în genere uită să amintească, deși acesta se interesa ieri, nu fără de satisfacție, și despre aceasta.

Ceva l-a făcut pe ambasadorul Rusiei să-și tempereze poziția. Ce anume, nu putem ști cu siguranță, n-am vrea deloc însă, ca aceasta să fie doar o acalmie înainte de furtună. Cum va răspunde Chișinăul la toate astea, sau dacă o va face în genere, vom trăi și vom vedea.

Demiterea lui Dumitru Pulbere din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale este interpretată diferit de unii jurişti şi analişti politici. Opiniile se împart atît în ceea ce priveşte modalitatea procedurii de demitere, cît şi în ce priveşte motivul acesteia. Pe de o parte, unii analişti spun că decizia a fost una perfect legală, în timp ce alţii susţin că a fost influenţată din punct de vedere politic. Totodată, din punct de vedere al modalităţii demiterii din funcţie, unii jurişti susţin că judecătorii au respectat procedura, iar alţii – că nu prea.

Analistul politic Anatol Ţăranu se arată încrezător în responsabilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale şi deciziile luate de aceştia. Astfel, „este puţin probabil că Curtea Constituţională se implică în aşa hal în politică”, a spus analistul. „Alta e că aceasta a coincis cu respingerea de către Curte a proiectului de modificare a Constituţiei”, a mai spus Ţăranu.

De altă parte, analistul Bogdan Ţîrdea susţine că Pulbere a fost demis anume pentru respingerea proiectului de modificare a Constituţiei printr-o lege organică. „Atunci cînd este o mare dorinţă, pentru fiecare se pot găsi capete de acuzaţie”, a menţionat analistul. Acesta consideră că asupra Curţii Constituţionale s-au făcut presiuni atît de ordin politic, cît şi economic, pentru o decizie favorabilă în vederea modificării Constituţiei, însă „…operaţia s-a prăbuşit din cauza presiunilor societăţii civile, ambasadorilor etc.”. Astfel, consideră Ţîrdea, din ziua în care a făcut declaraţia cu privire la ilegalitatea deciziilor Parlamentului după data de 28 septembrie, lui Pulbere i s-a pus acuzaţia. „Ţinem minte că şi Tănase, şi Puşcaş de mai multe ori au făcut declaraţii politice. Iată faţă de aceste declaraţii nu s-a luat o atitudine. Spre deosebire de alţii, Pulbere nu a făcut declaraţii politice, dar s-a referit la o problemă stringentă a întregii societăţi”, mai consideră Bogdan Ţîrdea.

Analistul Dionis Cenuşă are o opinie mai moderată. Acesta susţine că, pe de o parte, demiterea este conformă legislaţiei naţionale, dar, totodată, a fost şi influenţată politic. „Există o abordare duplicitară şi duble standarde în problema demiterii lui Pulbere, deoarece acesta a făcut şi anterior declaraţii cu caracter politic. De asemenea, şi alţi judecători constituţionali se expun în privinţa evenimentelor politice din ţară, cum ar fi cazul lui Alexandru Tănase, dar nimeni nu şi-a permis să vină cu obiecţii sau critici împotriva lui”, a menţionat analistul. Acesta susţine că, fără presiunea publică din partea preşedintelui legislativului, precum şi din partea democraţilor şi liberalilor, nu se ajungea la acest rezultat.

„Consider că demiterea lui Pulbere este condiţionată de circumstanţele politice critice în care se află actuala guvernare. Amintim că sondajele arată un suport redus pentru PDM şi PL, iar PLDM şi PCRM sînt lideri în lista opţiunilor electorale. În declaraţiile sale, Pulbere insista pe faptul că trebuie organizată alegerea preşedintelui, ceea ce va apropia inevitabil momentul dizolvării legislativului, neavînd un candidat aprobat de AIE şi, inclusiv, de cel puţin doi deputaţi comunişti. Alegerile anticipate vor defavoriza PDM şi PL, de aceea, s-a decis eliminarea preşedintelui Curţii Constituţionale, folosind o cale legală, dar într-un context duplicitar”, a conchis Dionis Cenuşă.

Disensiunile experţilor apar şi în privinţa procedurii de demitere. Pe de o parte, constituţionalistul Victor Popa, preşedintele Comisiei pentru modificarea Contituţiei, actualmente deputat liberal, nu vede o problemă în faptul că „legea nu prevede expres procedura de demitere a unui judecător din funcţia de preşedinte al Curţii”, iar „judecătorii Curţii au interpretat legea”. „Dacă legea nu prevede expres modalitatea de demitere a preşedintelui Curţii Constituţionale, judecătorii au interpretat şi l-au demis prin aceeaşi modalitate prin care a fost ales. Pulbere doar nu contestă legalitatea deciziei, înseamnă că este corectă”, a spus Victor Popa.

De cealaltă parte, Nicolae Osmochescu, fost judecător al Curţii Constituţionale, este de părerea că, pentru declaraţiile făcute, incompatibile cu funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, magistraţii puteau da vot de neîncredere „judecătorului Dumitru Pulbere, şi nu preşedintelui Dumitru Pulbere”. În opinia lui Osmochescu, într-adevăr declaraţiile făcute de Pulbere constituie motiv de recuzare a acestuia şi i se poate retrage mandatul, şi nu doar funcţia. „Funcţia este una organizatorică. Declaraţiile lui Pulbere sînt incompatibile cu statutul de judecător, nu cu cel de preşedinte al Curţii”, a spus acesta. Osmochescu mai consideră că întreaga acţiune se reduce la „…o bîrzoială pentru a-l demite din funcţie pe Pulbere şi a-l alege pe unul loial uneia dintre puterile statului”.

Vezi știrea și pe Noi.md

În cadrul unui briefing de presă (și e de înțeles de ce briefing) cu titlul „PAD are voturile necesare pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova”, Mihai Godea a anunțat că „există 3 deputaţi PCRM gata să voteze preşedintele Republicii Moldova!”. Personal văd o diferență între formulările: „PAD are voturile necesare” și „există 3 deputați PCRM gata să voteze”, iar lămurirea o văd atît într-o condiționare, cît și într-un calcul matematic.

Condiționarea lui Mihai Godea că cei deputații comuniști își vor da voturile în urma negocierilor dintre ei trei și cei trei lideri ai AIE care să aibă loc în sediul PAD este stupidă și lipsită de orice sens. Ar fi ideal pentru betonarea temeliei construcției politice PAD, dacă soluția de alegere a președintelui țării ar fi găsită anume între pereții sediului de partid, însă mă întreb de cînd sediul unui partid politic neînregistrat servește drept acoperiș al tuturor moldovenilor?

Nu vreau să vorbesc despre disponibilitatea lui Marian Lupu de a intra în sediul Partidului Acțiunea Democratică în scopul făptuirii orgoliului personal. Deși mă îndoiesc că și Lupu ar face-o. Vorbim acum de Mihai Ghimpu, care nu vrea altceva decît realizarea propriei făpturi „Noua Constituție” și despre Vlad Filat, care la sigur nu bea apă din fîntîna în care a scuipat. Vlad Filat a mers la București în ziua în care trebuia să se întrunească în Consiliul Alianței, și sînt sigur că va găsi o destinație pe măsură decît să meargă la Godea.

Însă cum nici măcar Mihai Godea nu crede că condiționarea pusă de el este realizabilă, Filat o să-și caute de tăierea lenților, Ghimpu o să-și perfecționeze modelul Constituției, și Lupu o să-și decoreze veteranii, eroii, sau pe cine l-a mai ajuns la moment rîndul. Iar Godea, așa cum i-a fost și scopul, o să mai organizeze o conferință-briefing, în care să spună că „liderii partidelor din AIE au pus mai presus scopul îngust de partid, decît scopul (nobil) de alegere a șefului statului și depășire a crizei politice, și din cauza că nu au dorit să se prezinte la sediul partidului nostru, și deputații PCRM au refuzat orice colaborare cu AIE”. Evident formularea poate fi alta, nu eu îi scriu discursurile, dar că briefingul va fi și sensul acesteia va fi acesta – nu mă îndoiesc.

Lămurirea matematică. Sîntem deprinși de a vorbi despre necesitatea pentru AIE, de a găsi două voturi de la PCRM, pentru a alege șeful statului. Uităm însă a spune că „58 deputați AIE+42 deputați PCRM=100 deputați în Parlament”, și uităm încă că „58 voturi AIE plus 2 voturi PCRM este egal cu 60 de voturi”, în timp de președintele se alege cu 61. Ceea ce a făcut Godea, care evident nu poate spune că nu va vota pentru candidatura identificată încă atunci cînd era membru al PLDM și Alianței pentru Integrarea Europeană, este că a adus aminte comunității că AIE are nevoie nu de două, ci de trei voturi, iar un vot deputatul neafiliat Mihai Godea îl are cu siguranță.

Această idee, și intenționalitate, o găsesc și în anunțul inițial făcut de serviciul de presă al PAD. De ce însă pe parcurs, sau chiar în timpul susținerii briefingului, formularea „PAD are voturile necesare” a fost înlocuită cu „există 3 deputați PCRM gata să voteze”, rămîne un mister. Ori asta nu face altceva decît să-i înguste politicianului Mihai Godea spațiul de manevră, ceea ce nu e în interesul nici unuia dintre politicieni. Că doar nu s-o mai identifica Godea ca deputat comunist…

O singură întrebare vreau să-i adresez politicianului Mihai Godea (întrebarea nu e retorică, și chiar aș fi bucuros să primesc răspunsul la ea), dacă liderii AIE nu se vor prezenta la negocieri în sediul PAD, ci vor solicita negocierile în plenul Parlamentului, Piața Marii Adunări Naționale, Catedrala Maicii Domnului, Ambasada SUA, sau oricare alt teritoriu neutru din punct de vedere partiinic, orgoliul PAD va fi atît de îngust ca să refuze discuția în scopul depășirii crizei politice?

Dacă toate premizele de la care am pornit sînt adevărate, iar liderii AIE vor solicita discuțiile în altă parte decît sediul PAD, un alt rezultat decît compromiterea lui Mihai Godea nu văd.