Archive for ianuarie 2009

Daţi-mi fasolele…

29/01/2009

Motto:
„Omul se deosebeşte de animale prin faptul că lui îi trebuiesc multe lucruri de care nu are nevoie”

Ţin minte, eram în clasa a douăsprezecea cînd venisem în Chişinău la nişte foşti colegi de şcoală, care îşi făceau studiile la USM, în baza atestatului de unsprezece clase. Se făcea a fi mijloc de noiembrie şi era deja destul de frig, dar dorul de a face cunoştinţă cu adevărata viaţă de student era prea mare, astfel că n-am putut să stau închis în căminul studenţesc din strada Florilor (Rîşcani). Aşa m-am văzut la o primă oră studenţească, ce-i drept mai mult nici nu rezistasem. După aceasta, ca să simt adevăratul gust „studenţesc” am ajuns şi la cantina USM, din strada Puşkin. Ştiu că gustasem un borş, cu nu mai ştiu ce, nişte fasole prăjite la felul doi, şi vreo două plăcinţele cu ceai. De atunci cunosc şi păstrez în memorie noţiunea de „viaţă studenţească”. (more…)

Reclame

De azi oficial sînt singur

27/01/2009

images7 E zi de marţi, a noua zi după moartea poetului Grigore Vieru (să-i fie ţărîna uşoară), pentru astăzi Întreprinderea de stat Poşta Moldovei a preconizat prezentarea noului timbru poştal dedicat manifestaţiilor prilejuite aniversării a 650 de ani de la prima menţiune a statului moldovenesc (medieval), de azi în fix 8 luni fac 21 de ani, iar în rest nimic. Nu e nici început de săptămînă, dar totuşi pînă la week-end mai este mult… Şi totuşi, întotdeauna rămîne loc pentru mai mult…
Astăzi prietena mea mi-a declarat boicot. A zis că nu mai vrea, şi nici nu poate să fim împreună… Scriu asta nu pentru a fi compătimt, ci pentru că tocmai asta a vrut ea. Aşa şi a zis – poţi să scrii despre asta pe blogul tău… Ei bine, şi cam ce-aş putea scrie pe marginea problemei? N-o pot ponegri, fiindcă totuşi mai ţin la ea, sau cel puţin o respect… Nu pot zice că-i o proastă, fiindcă nu e… Şi în fine, omului poţi să-i iei ceva fără voia lui, iar să-i dai (dragoste) nu prea… Pot doar să mă mir de timpurile în care trăim, zilele în care am ajuns să ne despărţim prin Internet, într-un dialog pe Yahoo Messinger, nici măcar să putem discuta ca lumea, între patru ochi.
Zilele trecute scriam în „Cioran moare…” despre era flash-urilor şi al USB-urilor înşurubate, era în care putem face totul la distanţă de un singur click, doar una uitasem să spun – că sunt conservator (cel puţin la capitolul relaţii). Iar această eră e una a dependenţei, e era standartelor dictate.
Zilnic ne încătuşăm tot mai strîns în păienjenişul www, încît nu mai ştim cum să ne scoatem capurile din el. Ne „masturbăm” pe odnoklassniki, uitînd ce e sexul de calitate. Depindem în permanenţă de MegaBit/secundă şi trafic nelimitat, uitînd cu desăvîrşire de calităţile general-umane primite de la strămoşi. Cu feţe de demoni – pictăm smile-uri angelice. 🙂
Suntem maşinării nervoase, bipezi ţintuiţi la scaun cu rotile, miopi la adevărul pur şi închinaţi la idoli…

Cioran moare…

25/01/2009

Astăzi e Duminică, ziua creată în special pentru odihnă, zi în care este permisă şi chiar motivată tolăneala. Dumnezeu creînd 6 zile la rînd porci, măgari şi alte orătănii ce să locuiască pe terra, se aşezase la umbra unui copac ca să-şi mai odihnească oasele… şi deatunci aşa şi se trage – Duminica zi de odihnă. Deaceea, trezit dimineaţa nu prea mă complicasem cu planuri, adică planuri avusem multe, dar le-am arhivat pentru o oarecare altă zi din cele şase rămase – fiindcă e Duminică. Am băut un ceai, şi pus-am mîina pe „Cioranul meu” (Demiurgul cel rău), ce-l lecturez de vreo două-trei zile. (more…)

„Copil prebac de azi…şi mîine”

25/01/2009

dsc02746Dacă privesc lumea cu un ochi o văd de o mărime anumită, de o privesc cu doi – o văd de două ori mai mare.
– Şi ce-ar fi dacă aş avea ochi vre-o şaisprezece, pe cît de gigantică ar fi fost? Dar dacă fiecare percepe sunetul în felul său…? Cam ce ne-ar păsa nouă toate astea?
Spunînd noi, mă am în vedere pe mine şi pe cei elevi-prebaci (elev care încă nu a susţinut bacalaureatul, dar este pe cale de al susţine)care de-o măsură cu mi-ne abia cu greu şi-au pus primul pumn de nisip la temelia vieţii. Deci, ce ne pasă nouă de ceea cum ne văd sau ne aud alţii? Principalul pentru noi elevii-liceişti este de a fi vazut şi auzit pe măsură de zece. Şi nu contează cu ce ochi sau cu cîte urechi ne vede şi ne ascultă profesorul. (more…)

La datorie…

25/01/2009

dsc030571

Avut-am fericita ocazie să fiu prezent, acu’ sîmbăta asta la ceremonia de depunere a jurămîntului tinerilor apărători de Patrie. Ce să vă spun, cum să nu-mi aduc aminte vorbele marelui clasic: „Mici, mulţi şi cu nivel intelectual echivalent cu densitatea populaţiei din Canada” (Simion Carajia, „Generaţii”, nr.1(19) al ziarului „Coridor”). Am rămas profund impresionat de toată procedura de „dute-vino”, marş – cum s-ar mai spune. Parc’am mai văzut prin filme chestii de astea, dar erau altfel, mai în pas, unison, toţi de-un cap, dar aici… Dacă în primele rînduri sunt aranjaţi cei mai bravi, atunci în ultimele – am dat cu ochii peste acei, „apărători”, care la metrul meu 70, priveam cu un cap mai sus asupra lor.
Într-o cărţulie de aforisme „hazlii şi nu prea”, citesc negru pe alb: „Cînd statul vrea ceva de la oameni, îşi zice Patrie…!” şi dacă tot se spunea că în fiece glumă este cîte-o doză de glumă, atunci mare dreptate mai au aforismele. Nu vă pot spune care este concentraţia „fenomenului de patri(di)otizm” în jurul memorialului, în zile speciale. La fiecare îmbinare coerentă presărată cu cîte-un mănunchi de istorie, auzi: „Jur să slujesc Republica Moldova”. Apropiindu-mă de unul ce tocmai sfîrşise (în)jurămîntul şi întrebîndu-l cum se slujeşte, mi-a zis în rusă, articulat moldoveneşte ceva cu „haş”, „horoşo” intuesc eu. Ei ce să-i spun, pot spune doar să nu se plîngă de soartă, căci s-ar putea nici el ei nu-i prea să-i convie.
Dar nu de asta am scris toată această conglomeraţie de litere, separate cu spaţii între ele. Atunci cînd ritualul a luat sfîrşit şi m-am văzut întors în căminul meu studenţesc, cu o ceaşcă zdravănă de cafea în mîini, în faţa calculatorului conectat la www, mi s-a făcut milă de masa umană rămasă afară, dar deodată m-am luminat, căci sunt student, iar ce-i de afară au ales altă cale, mai uşoară de cap, dar mai grea de picioare. Succese lor, parafrazînd-ul pe Macedonskii: „la Mecca fiecare cu drumul său”. Iar acum îmi iau ceva în picioare şi merg în vizită la prietena mea, nu înainte însă de a vă spune un banc auzit de la un cunoscut cu armată făcută prin ’90:
„Eram copil dormeam mult – da ce!?, armata mă apără.
La armată dormeam mai puţin – singur apăram.
Acum nu dorm deloc – ştiu eu cine mă apără!”

Aşa-i hora pe la noi…

25/01/2009

Stau cîte-odată şi mi-aduc aminte ce vremi şi ce oameni erau la noi în sat, cînd am început şi eu, drăguliţă Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei .
Şi ca să vă pot explica motta-motta (din perlele lui Voronin), sau mai bine-zis „să intru în de-aiestea mărunţele, în detalii”, trebuie să vă spun ce sărbători aveam noi acolo, că de…, după cum spunea marele lingvist şi orator contemporan, Vasile Tarlev, „să fii domn nu-i întîmplare, să fii om e lucru mare”. Şi fiind din părţile nordului, unde se crede că nu „banul face pe om, ci invers – omul pe ban” (dar omul îl face şi pe dracul în patru, doar ca să prindă la bani), toţi „îmblă cu brînza-n şip”, pînă cînd, la sărbători, nu-i dă gîtul de gol. Şi atunci ia să vezi „piruri” şi „sabantuiuri” se mai fac prin părţile noastre. Doar nu dă doamne să fii cel mai mic în familie, c-apoi „vai de capul tău”: dacă se termină băutura – după „cecuşcă” tu te duci, dacă se stinge focul – tot tu „torni gaz pe foc”, dacă e vorba de-o săpuneală – tot ţie ţi-o trage, iar la urmă cînd toţi pleacă la hora satului – tot tu rămîi de căruţă uitîndu-te pe prispă…
Şi nu de alta c-avem prispe late, dar nopţile în părţile de unde vin eu – unde se ară cu urşi polari, la Crăciun se taie nu porc, da focă şi unde-n coteţ din păsări doar trei pinguini regali – tare-i frig noaptea pe prispă. Un ger de crapă piatra, că-ţi vine să dai cu dînsa-n capră, să crape capul căprii, cum a crăpat şi piatra-n patru…
Şi dimineaţa, cînd se vede jurul şi luna-şi face treaba, s-o-ntors şi ea cu … (faţa), vin şi părinţii de la horă. Te văd pe prispă, bocnă de frig, se vaicără ca vai de capul lor, te trezesc şi te iau în casă, ca să-ţi mai odihneşti şi tu puţin oasele…
Aşa-i hora pe la noi,
Cîte unu, cîte doi,
Cu tobe şi muzicanţi,
De Duminică pîn’ marţi


%d blogeri au apreciat asta: