La datorie…

dsc030571

Avut-am fericita ocazie să fiu prezent, acu’ sîmbăta asta la ceremonia de depunere a jurămîntului tinerilor apărători de Patrie. Ce să vă spun, cum să nu-mi aduc aminte vorbele marelui clasic: „Mici, mulţi şi cu nivel intelectual echivalent cu densitatea populaţiei din Canada” (Simion Carajia, „Generaţii”, nr.1(19) al ziarului „Coridor”). Am rămas profund impresionat de toată procedura de „dute-vino”, marş – cum s-ar mai spune. Parc’am mai văzut prin filme chestii de astea, dar erau altfel, mai în pas, unison, toţi de-un cap, dar aici… Dacă în primele rînduri sunt aranjaţi cei mai bravi, atunci în ultimele – am dat cu ochii peste acei, „apărători”, care la metrul meu 70, priveam cu un cap mai sus asupra lor.
Într-o cărţulie de aforisme „hazlii şi nu prea”, citesc negru pe alb: „Cînd statul vrea ceva de la oameni, îşi zice Patrie…!” şi dacă tot se spunea că în fiece glumă este cîte-o doză de glumă, atunci mare dreptate mai au aforismele. Nu vă pot spune care este concentraţia „fenomenului de patri(di)otizm” în jurul memorialului, în zile speciale. La fiecare îmbinare coerentă presărată cu cîte-un mănunchi de istorie, auzi: „Jur să slujesc Republica Moldova”. Apropiindu-mă de unul ce tocmai sfîrşise (în)jurămîntul şi întrebîndu-l cum se slujeşte, mi-a zis în rusă, articulat moldoveneşte ceva cu „haş”, „horoşo” intuesc eu. Ei ce să-i spun, pot spune doar să nu se plîngă de soartă, căci s-ar putea nici el ei nu-i prea să-i convie.
Dar nu de asta am scris toată această conglomeraţie de litere, separate cu spaţii între ele. Atunci cînd ritualul a luat sfîrşit şi m-am văzut întors în căminul meu studenţesc, cu o ceaşcă zdravănă de cafea în mîini, în faţa calculatorului conectat la www, mi s-a făcut milă de masa umană rămasă afară, dar deodată m-am luminat, căci sunt student, iar ce-i de afară au ales altă cale, mai uşoară de cap, dar mai grea de picioare. Succese lor, parafrazînd-ul pe Macedonskii: „la Mecca fiecare cu drumul său”. Iar acum îmi iau ceva în picioare şi merg în vizită la prietena mea, nu înainte însă de a vă spune un banc auzit de la un cunoscut cu armată făcută prin ’90:
„Eram copil dormeam mult – da ce!?, armata mă apără.
La armată dormeam mai puţin – singur apăram.
Acum nu dorm deloc – ştiu eu cine mă apără!”

Anunțuri

Un răspuns to “La datorie…”

  1. Ksiu Says:

    Bancul e bun! 🙂 Dar referitor la „aparatorii” nostri, eu cred ca mai bine asa decit deloc… Daca nu este de unde, ce sa-i faci?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: