Frînturi Ciorane…

Patima de a dispărea, de a nu lăsa nici o urmă e străină oricui ţine la numele şi la opera sa, şi, cu atît mai mult, oricui visează la un nume sau o operă, pe scurt veleitarului: care, dacă se-ncăpăţînează să se mîntuiască, nu va izbuti, în cel mai bun caz, decît să se-mpotmolească în nirvana.

Invidiosul nu-ţi iartă nimic, îţi invidiază pînă şi înfrîngerile, pînă şi ruşinile.

Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălţimi şi ameţeli.

După anume nopţi, ar trebui să-ţi schimbi numele căci nu mai eşti acelaşi.

Drama Germaniei este că n-a avut un Montaigne, ce noroc pentru Franţa că a-nceput cu un sceptic!

Scîrbit de naţiuni, mă-ntorc spre Mongolia, unde trebuie să fie bine, unde există mai mulţi cai decît oameni, unde yahoo-ul n-a biruit încă.

Atîta am vorbit de rău viaţa, încît dorind săi fac dreptate în sfîrşit, nu mai nimeresc nici un cuvînt care să nu sune fals.

Vorbirea şi tăcerea. Te simţi mai în siguranţă lîngă un nebun care vorbeşte, decît lîngă un nebun care nu poate deschide gura.

Femeia este muzică rătăcită în carne.

Muzica este tot minus lumea.

Muzica este timp sonor.

Cine n-a murit tînăr merită să moară.

P.S.: Personal de la mine: „Dac-aş fi murit tînăr, înainte de-al fi citit pe Cioran, avea să fi trăit aiurea, fără nici un rost…   Îl urăsc prin cinismul lui, prin el am poftă de viaţă…”

Anunțuri

Etichete: , ,

2 răspunsuri to “Frînturi Ciorane…”

  1. christiansaulea Says:

    „După anume nopţi, ar trebui să-ţi schimbi numele căci nu mai eşti acelaşi”
    Asta rupe!are totala dreptate, doar un lucru e evident, mult prea des trebuie sa ne schimbam numele,in fiecare zi suntem altii!

    Apreciază

  2. christiansaulea Says:

    „În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea acesta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o”
    Acesta este unul din motive, de ce eu sunt acum si aici. AVea dreptate Cioran

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: