Muncitorii RTEC ameninţă cu grevă generală

Muncitorii Regiei de Transport Electric Chişinău /RTEC/ ar putea să iasă în grevă generală pe motivul neachitării salariilor de către angajator. Aceştia spun că salariul le-a fost micşorat începînd cu luna noiembrie, dar şi că nu l-au primit încă pe cel pentru luna decembrie a anului trecut. Pe de altă  parte Directorul general al RTEC, Gheorghe Morgoci, spune că salariile se plătesc conform legislaţiei, pe parcursul lunii, iar dacă vor ieşi în grevă, e dreptul lor.

Zvonul că muncitorii ar putea ieşi în grevă circulă de mai mult timp între angajaţii RTE Chişinău, cu toate acestea, solicitaţi unii angajaţi spun că nu cunosc nimic. Lilia, muncitoare în cadrul parcului de troleibuze numărul 3, a declarat că nemulţumirile au apărut printre şoferi şi taxatori, deoarece, odată cu majorarea taxelor pentru călătorie li se cere să îndeplinească un plan bugetar mai mare, iar banii nu se colectează.

O altă taxatoare, care a cerut anonimatul, a spus că în ciuda majorării costului unei călătorii, salariul nu s-a majorat ci din contra a fost micşorat, deoarece nu îndeplineşte planul cerut. „Nu mai zic de primă la salariu, pentru că nu am primit-o de vreo 3-4 luni”, a adăugat ea.

Solicitat, Directorul RTEC, Gheorghe Morgoci, a menţionat că planul de colectări, a fost ridicat în baza majorării preţului unei călătorii. „Însă el nu este bătut în cuie. Aceşti indici sînt corelaţi de mediul ambiant: fluxul de pasageri, condiţiile meteo, accidente etc.”. Cu privire la salarii, Morgoci a declarat că la moment Regia de Transport Electric nu are restanţe la achitarea lor. „Salariile se achită. Conform legislaţiei, pentru luna precedentă, putem achita banii pe parcursul întregii luni curente”, opinat el. Tot la legislaţie s-a referit şi atunci cînd a fost întrebat despre acţiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul ieşirii în stradă a angajaţilor săi. „Este legislaţie şi privitor la greve. Vom acţiona conform prevederilor legale”, a conchis Morgoci.

Prin decizia CMC din data de 15 septembrie 2009, începînd cu 1 octombrie a anului trecut, preţul unei călătorii cu transportul public, în raza mun. Chişinău, s-a majorat de la 1 la 2 lei pentru troleibuz şi de la 2 la 3 lei pentru o călătorie cu autobuzul. Tot de atunci, pensionarii şi invalizii au fost lipsiţi de gratuităţi la transport, în schimbul compensaţiei de 70 de lei. Anterior, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, declara că de la intrarea în vigoare a deciziei, veniturile regiei de Transport electric s-au majorat, fără a specifica însă în ce măsură.

Anunțuri

Etichete: , , , , ,

Un răspuns to “Muncitorii RTEC ameninţă cu grevă generală”

  1. Cristina Șaitan Says:

    am gasit pe undeva informatia ca acest blog, pe 24 ian, a implinit un anisor
    unde e articolul?
    unde imi las felicitarile?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: