Interviu: Profesia „reporter în zona de risc”

Ce înseamnă să fii reporter într-o situaţie atît de critică cum este războiul, actele teroriste sau catastrofele naturale? Şi cum să-ţi menţii verticalitatea şi să fii obiectiv atunci cînd tu, sau compatrioţii tăi, se află sub ploaia de gloanţe? Am reuşit să-i provoc la această discuţie exclusivă pe reporterii speciali ai publicaţiei „Komsomolskaia Pravda”, Dmitrii Steşin şi Alexandr Koţ, dar şi corespondentul special în zonele de conflict al televiziunii ruseşti „Pervîi Canal”, Anton Stepanenko, cu ocazia participării lor la o întrunire cu colegii lor de breaslă din Republica Moldova.

În ce conflicte armate Dumneavoastră aţi fost şi cum e să te afli şi să munceşti acolo?

Anton Stepanenko (AS) – Eu am fost în Tadjikistan, Dagestan, Cecenia, Iugoslavia, Afganistan, Irac, Osetia de Sud etc. Personal consider că lucrul pe care-l fac eu, sau colegii mei, este un egoism al nostru pur. Pentru că dintr-o parte mie asta îmi place – îmi place să reflectez aceste evenimente, îmi place să ştiu că alţii află de la mine cele ce se întîplă undeva în lume –, dar din altă parte acesta este egoismul meu vizavi de familia şi părinţii mei. Pentru că dacă se va întîmpla ceva, atunci ei sînt cei ce o să sufere aceste consecinţe. Şi asta doar pentru că mie îmi place să fac ceea ce fac.

Alexandr Koţ (AK) – Tadjikistan, Afganistan, Kosovo, Cecenia, Dagestan, Inguşetia, Osetia, şi parcă-i tot. În genere, după mine, e superb să te ocupi cu ceea ce-ţi place şi pe lîngă toate să şi mai primeşti bani pentru aceasta. În faptul de a fi reporter de război mai este şi un element de „narcomanie”, în sensul bun al cuvîntului. Pentru că, atunci cînd munceşti în asemenea condiţii, tensionate, cu risc pentru viaţă, toate acestea te atrag, fără ca să-ţi mai dai seama de consecinţele, fizice sau psihice, cu care se poate solda această muncă. Toate acestea te atrag şi sînt absolut de acord cu Anton. Un element de egoism în toată treaba asta este, şi procentul acestuia este destul de mare.

Dacă este să punem în dezbatere: să lucrezi pentru bani, sau pentru plăcerea primită cînd anume tu eşti cel care transmite publicului tău informaţia din centrul unui eveniment de importanţă mondială, atunci într-adevăr procentul de egoism este mult mai mare, faţă de certitudinea că această muncă va fi plătită. Pentru că de fapt, banii care se plătesc pentru acest risc, nu sînt chiar atît de mari.

Dmitrii Steşin (DS) – Eu am fost practic peste tot pe unde a fost şi Alexandru, doar că am mai lucrat şi la revoluţiile din Mongolia, Kirghizstan, am mai lucrat şi la dezastre tehnologice cum ar fi Cernobîl, taigaua din Permi unde au avut loc incendii masive sau „Nevskii Express” – trenul explodat etc.

Bine, dar războaiele nu se continuă la nesfîrşit, ele se încep şi se termină. Cum e să munceşti pe timp de pace?

DS – Pot să spun că este greu să schimbi această profesie. Adrenalina primită în conflicte o porţi în sînge oricînd şi oriunde. Şi chiar dacă la timpul meu am fost redactor-şef al filialei din Sanct-Petersburg al ziarului „Komsomolskaia Pravda”, oricum nu-mi pot imagina cum aş sta în fotoliul de redactor, fără ca să mă deplasez în zonele fierbinţi. Cred că e mai uşor să merg prin punctele fierbinţi şi să răspund doar pentru mine şi greşelile mele.

AS – La drept vorbind, ştirile ca atare nu-mi plac. Nu-mi place să spun lumii ce, unde şi cînd a avut loc. Mai mult îmi place să transmit sentimentele şi senzaţiile oamenilor care au nimerit în situaţii nestandarte, fie ele conflicte armate, dezastre naturale, acte teroriste sau oricare alte situaţii. Tocmai de aceasta atunci cînd nu sînt războaie, în principiu se pot găsi şi alte teme care să reflecte retrăirile persoanelor aflate în diferite situaţii eşite din comun. Ca de exemplu veteranii, invalizii, diferite probleme de ordin social, pentru că şi acestea se pot referi la oamenii aflaţi în situaţii neobişnuite.

DS – Eu cu Alexandru am aşa un hobby sufletesc, de a face materiale despre sihaştri şi pustnici, care locuiesc în locuri slab accesibile de prin toată Rusia.

Chiar nu demult, am vizitat un ascet din provincia Kostroma, care locuieşte de unul singur într-un sătuc părăsit de peste 25 de ani şi păzeşte acolo una din cele mai frumoase biserici. Am putut ajunge pînă la el doar cu snow-mobilul. În rest teme ne ajung.

AK – Aşa cum a spus şi Anton, în această profesie nu trebuie să menţii un stil telegrafic, ci trebuie să prezinţi totul prin prisma unor oameni, destine, viaţă, prin exemplele unor locuitori separaţi ai planetei noastre, astfel ca toate cele spuse să fie interesante şi accesibile  unui public cît mai mare.

Cum sînt războaiele din ziua de azi, că doar ele nu mai sînt duse prin lupte corp la corp?

DS – Acum războaiele i-au forma unor „războaie informaţionale” şi am văzut acest lucru prin exemplul conflictului dintre Gruzia şi Osetia de Sud, cînd vestul era absolut convins că conflictul dat a început atunci cînd Rusia neavînd ce face a atacat Gruzia. Parcă toţi au internet, wi-fi la fiece colţ, dar iată un exemplu elocvent al unui război informaţional bine-pus la cale.

AK – Ştiţi, nu prea iubesc să asociez conflictele cu razboaie informaţionale, pentru că mi-i greu să mă asociez cu un „soldat informaţional”. Sînt reporter, care descrie evenimentele pe care le vede. Nu pot să născocesc ceva de la mine şi nu pot spune ceva pe jumătate – nu-mi permite conştiinţa să fac acest lucru. Dar din discuţiile cu alţi jurnalişti, da, într-adevăr esenţa acestui război, războiului osetino-georgian, s-a dus anume prin ecranele televizoarelor.

La aceste conflicte probabil că de mai multe ori aţi văzut moartea cu ochii voştri. Ce amprente lasă ele asupra sorţii Dumneavăastră de după ele?

AS – Din punct de vedere uman, am observat că am devenit mai cinic în viaţă. În acel sens că, am văzut moartea altora, am văzut ce se poate întîmpla cu viaţa omului, că viaţa este foarte firavă… Mi-am dat seama că în viaţă poţi să schimbi tot şi să aştepţi binele, doar datorită faptului că noi sîntem vii – ceea ce nu o pot face cei decedaţi într-un conflict sau altul.

Dar cum să numim ocupaţia voastră? Pentru că ceea ce faceţi este greu de numit jurnalism de informare, ci mai repede unul publicistic…

AK – Noi ne considerăm a fi reporteri – „ce văd, aceea cînt”. Evident oferim unele sensuri tuturor celor petrecute, dar totodată fără a ne impune poziţiile personale. Adică, noi oferim cititorilor sau spectatorilor noştri posibilitatea de a gîndi şi înţelege singuri cele ce se întîmplă.

Noi moldovenii avem aşa un obicei de a întreba ce cunoaşteţi despre noi, ţara noastră, modul de viaţă. De la voi însă vreau să aflu dacă aţi fost sau auzit despre evenimentele din din luna aprilie a anului trecut?

DS – Da am fost, am văzut. Ce-i drept am venit pe data de 8 aprilie, dar am văzut multe.

Şi ce senzaţii aţi avut cînd aţi văzut cele petrecute? Totuşi se consideră că este prima revoluţie „twiter” din lume…

DS – Da, ne-am mirat şi am reflectat în materialele noastre, despre cum cu tehnologiile secolului XXI poţi să manipulezi oamenii prin ele, sau să urmezi anumite scopuri. Mai ales că după cum mi s-a părut mie, personal la un moment dat, organizatorii acestor evenimente au pierdut controlul asupra lor şi nu aveau scopuri clar definite. Pe urmă aceste scopuri au apărut că doar aţi schimbat după aceasta conducerea în ţară, dar în acele zile mi s-au părut neclare şi aceasta era enigma faţă de alte revoluţii „orange”.

AK – Într-adevăr, dacă e să privim la Ucraina sau Gruzia, acest lucru era clar din start. Dar aici, aşa un monolit precum este Partidul Comuniştilor, totuşi era greu de crezut că este posibil ca acesta să fie schimbat. Nici acum nu se ştie cu ce se vor termina toate aceste schimbări, fiindcă nu se vede o linie clară, şi nici nu cred că într-un viitor apropiat, un an-doi, aceasta să se facă văzută. Nu e de ajuns să schimbi preşedintele şi conducerea pentru a distruge toate negativele sociale şi economice dintr-o ţară. Dar tot acest tam-tam cu referendumul sau modificarea constituţiei, este o eschivare de a rezolva problmele reale, şi o spun nici nu ca jurnalist, ci ca simplu cetăţean de rînd.

AS – Şi eu am fost în Chişinău în acele zile, dar încerc să evit problemele politice, altfel risc să fiu subiectiv. Consider că aşa cum cred cetăţenii unei ţări, aşa procedează, dar din punct de vedere omenesc nu pot să înţeleg care este sensul de a distruge clădirile Preşidinţiei şi a Parlamentului, a le incendia şi jefui. Răspunsuri le aceste întrebări eu nu am primit, pentru că aceste clădiri vor fi restabilite din banii aceloraşi distrugători, incendiatori, jefuitori.

Vă mulţumesc mult pentru timpul acordat.

Interviu realizat de Maxim Pulber

Anunțuri

Etichete: , ,

7 răspunsuri to “Interviu: Profesia „reporter în zona de risc””

  1. victor mosneag Says:

    Bravo, chiar mi-a placut

    Apreciază

  2. pulbermax Says:

    Ms. Asta e interviul pentru Domnul Guzun. A fost o zi nervoasa, in care nu reuseam sa prezint mai nimic din cele necesare. L-am sunat sa-i zic ca stiri am cu duiumul, dar interviu si reportaj nu prea am de unde scoate. Adica cum, cu reportajul e mai simplu – il transform din stire, cu interviul e mai slut. El mi-a zis ca daca nu reusesc am sa dau restanta.

    Atunci m-am mobilizat, am deschis agenda, am vazut evenimentul (l-am anuntat pe prof) si fuga. La orele 5 am intervievat. Pina la 8 a durat intrevederea cu jurnalistii. La 9 m-am apucat de treaba. Catre orele 3 noaptea aveam deja interviul si l-am expediat profului. La 7 m-am trezit/baut ceai. La 8 l-am prezentat pe foaie (in caz ca proful nu a reusit sa deschida e-mailul).

    Oricum, bun sau rau, e interviul ce mi-a transformat nota din 8 in 9, si asta e partea ce umple paharul… 😉

    Apreciază

  3. Barbieru Claudia Says:

    INTERESANT!!! BRAVOOO, trebuia 10……

    Apreciază

  4. pulbermax Says:

    Ms. Asta sa i-o spuneti doamnei Stepanov, desi sint multumit si de 9. Nu ma intereseza notele, oricum nimeni nu se mai uita la diploma…

    Apreciază

  5. Barbieru Claudia Says:

    …aha, sa stii ca ai dreptate….dar Stepanov e maaaaare…

    Apreciază

  6. pulbermax Says:

    Just. Desi nu ai terminat gindul, e prea putin probabil sa fi avut in vedere „Consomolca, crasavitza i prosto horoshaya jenshina”

    Apreciază

  7. Barbieru Claudia Says:

    daaa, super, ai nimerit-o, cu toate ca eu mai am si alte caracteristici pe care i le-as putea atribui…, dar in fine incheiem subiectul „crasavitza”, ca nu-i frumos să bârfim, nu-i aşa?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: