„Şi Dubai ne-ar invidia cu aşa o vale a morilor”

„Proiectul „de milioane” pentru amenajarea parcului Valea Morilor, va fi revăzut în cadrul următoarei şedinţe a CMC”

Un hotel-restaurant acvatic cu 14 etaje, un bussines şi un shopping centru, două cluburi sportive şi un traseu de bobsley sînt doar cîteva din prevederile proiectului de amenajare a zonei de agrement Valea Morilor, pentru care este necesară suma de peste 218 milioane de euro, sau aproximativ un buget anual al municipiului Chişinău, bani care urmează a fi investiţi de către investitorii străini.

Consilierii municipali nu s-au putut decide asupra aprobării conceptului de amenajare parcului Valea Morilor, solicitînd o pauză de şapte zile. Acesta urmează a fi discutat între fracţiuni şi revăzut la următoarea şedinţă a CMC.

Potrivit proiectului prezentat în cadrul şedinţei extraordinare a CMC de către şeful Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Vladimir Modîrcă, pe suprafaţa terenului de 113 hectare, 31 ha din care îl ocupă lacul, urmează a fi construite mai multe obiective printre care şi cîteva parcări supraetajate, o alee în stil japonez, un havuz multicolor pe lac, două cluburi sportive, o staţie de salvare etc. De asemenea, proiectul prevede reamenajarea plajei şi reconstruirea teatrului verde şi a trei scări principale care duc spre lac.

„Ne-ar invidia şi cei din Dubai”, „se pare coruptă această concepţie”, „trebuie făcut un studiu ecologic de impact”, sînt doar cîteva replici a consilierilor municipali. Liderul fracţiunii PCRM din CMC a menţionat că în zonă nu există canalizare centralizată, iar toate aceste obiective necesită canalizare, pentru a evita poluarea lacului. La rîndul său, liderul fracţiunii PPCD, Alexandru Corduneanu, a declarat că potrivit legislaţiei parcul Valea Morilor este un monument de arhitectură peisajeră şi nu poate expus spre destinaţie comercială.

„Mai avem de gîndit pînă joi. Trebuie de reparat cele trei scări sau trebuie de turnat apă în lac, lasă se gîndească consilierii, eu deja demult sînt convins că acest lucru urma a fi făcut 4-5 ani în urmă. Şi cînd apare o iniţiativă bună, imediat se dă peste cap”, a menţionat Modîrcă, după şedinţă.

Conceptul pentru reabilitarea zonei de agrement Valea Morilor, a fost elaborat de către „Chişinău Proiect” în sumă de 20 de mii de lei. Primăria capitalei urmează a suporta cheltuieli de circa 80 de milioane de lei, pentru curăţirea lacului, restul sumei fiind suportată de către investitorii străini, care vor fi aleşi prin concursuri investiţionale internaţionale.

PS: Modîrcă nu a putut spune ce va fi cu fosilele de mamuţi găsite prin preajmă, dar a spus că „trăim într-o lume cu o istorie de milioane de ani, şi oriunde am fi, dacă am săpa mai adînc, am putea găsi diferite oase, de diferite animale”.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: