Jerzy Buzek: „Sunteţi o ţară independentă şi deciziile trebuie să vă aparţină”

pentru „Adevărul Moldova”

 
 

Aşa le-a spus speakerul Parlamentului European studenţilor de la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIŞPA) a Universităţii de Stat din Moldova, unde a ţinut un discurs.

Buzek a felicitat audienţa în legătură cu buna desfăşurare a alegerilor anticipate şi şi-a exprimat încrederea că consensul de alegere a celui de-al patrulea şef de stat al Republicii Moldova va fi găsit.

„Numai moldovenii pot cunoaşte care este cea mai bună coaliţie pentru ţara lor, dar trebuie să vă înţelegeţi pentru că, nu ar fi bine să aveţi alegeri anticipate în fiecare an”, a declarat Buzek.

În altă ordine de idei, speakerul Parlamentului European a menţionat că Uniunea Europeană îşi doreşte ca Republica Moldova să obţină dreptul de liberă circulaţie în UE, doar că pentru aceasta ar trebuie reformat sistemul economic, social şi juridic.

„Un prim pas în acest sens ar fi lupta cu corupţia şi transformarea economiei în una eficientă şi accesibilă pieţei europene. Deşi mulţi moldoveni nu înţeleg ce caută oficialii europeni în Moldova, aceste reforme sunt necesare şi Uniunii Europene, în primul rând pentru a avea stabilitate la hotar”, a spus Buzek.

La final, oficialul european a opinat că indiferent de hotare, Republica Moldova este o ţară europeană graţie „tradiţiilor, istoriei şi limbii europene”, frază pentru care studenţii de la FRIŞPA l-au aplaudat îndelung.

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

Un răspuns to “Jerzy Buzek: „Sunteţi o ţară independentă şi deciziile trebuie să vă aparţină””

  1. kushter Says:

    corect spus!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: