Calcule asupra celor mai cotați 10 politicieni moldoveni ai lunii iulie

După două luni de campanie electorală locală, premierul Vlad Filat a revenit în fruntea celor mai cotați politicieni din țară, iar primarul capitalei care i-a ținut locul pe parcursul lui mai și iunie s-a coborît pe poziția secundă. Al treilea politician cotat este președintele interimar al țării, Marian Lupu, care începînd cu luna martie și pînă acum nu a fost mai jos de treapta a patra, și mai sus de treapta secundă. Așa arată podiumul politic autohton al lunii iulie prezentat de Centrul de Cercetări Strategice și Consultanță Politică „Politicon”. Lunii în care Vlad Filat își dădea demisia, Dorin Chirtoacă era investit în funcție, iar Marian Lupu rămînea tot unicul candidat al Alianței pentru șefia statului.

Dacă facem o cursă printre primii zece politicieni, atunci pe treapta a patra – poziție stabilă pentru acest politician, îl găsim pe vice-președintele PLDM și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă. Pe locul cinci, cu o urcare de două poziții se află liderul PL, Mihai Ghimpu. Pe șase, prim vice-președintele Parlamentului Vlad Plahotniuc, ceea ce reprezintă una din cele mai stabile creșteri în top după ce în martie a fost pe 13, în aprilie și mai pe 10, iar în iunie-iulie pe șase. Pe treapta a șaptea, cu creștere de o poziție se află liderul PCRM, Vladimir Voronin, ceea ce reprezintă de fapt cea mai stabilă descreștere, după ce în martie a fost pe 3, în aprilie pe 4, mai pe 6 și în iunie pe 8. Locul opt este ocupat de un alt comunist, și anume fostul candidat la funcția de primar al capitalei, Igor Dodon, care a căzut trei poziții, comparativ cu luna precedentă cînd era pe 5, și tocmai cinci, comparativ cu mai (cînd ocupa locul 3). Pe locurile 9 și 10, se află consecutiv vice-președintele PD, Valeriu Lazăr, și președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov, acestea fiind și cele mai bune poziții pe care le-au ocupat vreodată în top democrații (*Vezi în tabelul 1, locul ocupat de fiecare politician din primii 10, între lunile martie și iulie curent).

 

Iulie

Iunie Mai Aprilie

Martie

Vlad Filat

1

2 2 1 1
Dorin Chirtoacă

2

1 1 3

5

Marian Lupu

3

3 4 2

2

Iurie Leancă

4

4 5 6

4

Mihai Ghimpu

5

7 7 8

7

Vlad Plahotniuc

6

6 10 10

13

Vladimir Voronin

7

8 6 4

3

Igor Dodon

8

5 3 7

10

Valeriu Lazăr

9

10 11 14

9

Dumitru Diacov

10

13 18 13

11

Astfel, numeric în primele zece poziții se plasează doar reprezentanții ai formațiunilor parlamentare, și anume patru membri ai PD și cîte doi reprezentanți ai PLDM, PL și PCRM. Reprezentanții partidelor extraparlamentare, sau persoane apropiate de activitatea politică, dar care nu sînt membri de partid (cu excepția miniștrilor numiți de asemenea pe criterii politice), este fostul liberal-democrat, actualmente liderul PAD, Mihai Godea și Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, plasați împreună cu ministrul Agriculturii Vasile Bumacov pe locurile 22-24.

Din punct de vedere calitativ însă, excelența numerică a democraților cedează în fața tuturor celorlalte partide. Cedează pentru că toți împreună reprezentanții PD, acumulează un număr de 720 de puncte (puncte primite de la experții Centrului, în baza cărora a fost format topul), ceea ce înseamnă o medie de 180 de puncte pentru fiecare democrat în parte, în timp ce cei doi liberal-democrați, Vlad Filat și Iurie Leancă acumulează o medie de 217 puncte, cei doi liberali o medie de 202,5 puncte, iar cei doi comuniști o medie de 183 puncte (*Vezi tabelul). De menționat că din cele 260 de puncte posibile conform notelor de la 1 la 10 acordate de experți, Vlad Filat a acumulat 240, Dorin Chirtoacă – 216, și Marian Lupu – 208. Note între 200 și 180 au acumulat cei clasați pe locurile 4-8, iar ultimii doi din top zece, au fost notați cu note între 180 și 160, sau mai bine spus cu 165, și respectiv, 160 (*Vezi în tabelul 2, punctele acumulate de reprezentanţii intraţi în „top 10” a partidelor şi mediile de puncte acumulate per reprezentant partid).

  Reprez. Nr. 1 Reprez. Nr. 2 Reprez. Nr. 3 Reprez. Nr. 4

Medie puncte

PLDM

240

194

–          

–          

217

PL

216

189

–          

–          

202,5

PCRM

186

180

–          

–          

183

PDM

208

187

165

160

180

Făcînd abstracție de încă doi democrați prezenți în top zece, vorbind despre trendul partidelor membri sau lideri ai cărora sînt primii 8 (cîte doi reprezentanți din partea fiecărui partid politic parlamentar), putem spune că între lunile martie și iulie curent, partidele au fost mai mult marcate de alegerile locale, decît de sesiunea primăvară-vară a Parlamentului. Intenționat sau nu, acestea în mare parte arată creșterea calității reprezentanților PL, în urma realegerii liberalului Dorin Chirtoacă în fruntea primăriei Chișinău, și căderea în urma nealegerii candidatului comunist, Igor Dodon, în același post. Și trendul liberal-democraților, chiar dacă aceștia nu au avut un reprezentant al partidului în cursa pentru capitală, prin retragerea lui Victor Bodiu din cursă în favoarea lui Chirtoacă, arată că de fapt membrii PLDM au revenit în iulie pe locul pe care se aflau în martie, după o mică cădere între aprilie-iunie (toiul campaniei electorale). Doar calitatea liderilor democrați nici nu a fost atinsă de scrutinul local. Creșterea în top a mediei acumulate democrați, în contextul căderii de pe locul doi în martie-aprilie, pe locul patru în mai și trei în iunie-iulie a liderului democrat, Marian Lupu, se datorează de bună seamă „misteriosului” Vlad Plahotniuc și scandalului „Păpușarul” care s-a dezlănțuit în urma scrutinul electoral local între acesta și Vlad Filat (*Vezi în tabelul 3, media lunară a locurilor ocupate de reprezentanții fiecărui dintre partide).

 

Iulie

Iunie

Mai

Aprilie

Martie

PLDM

2,5

3

3,5

3,5

2,5

PL

3,5

4

4

5,5

6

PDM

4,5

4,5

7

6

7,5

PCRM

7,5

6,5

4,5

5,5

6,5

Drept o concluzie a tuturor acestor tabele și calcule, putem afirma că discrepanța între partidele politice parlamentare și cele extra-parlamentare este enormă. Nu avem o autonomie locală dezvoltată, iar ceea ce se face în Chișinău se răsfînrge asupra politicii naționale, și respectiv invers. După o cursă incertă a alegerilor locale în capitală, și ridicării în top a celor doi favoriți, lucrurile revin la normal, iar dintre cei doi, unul rămîne în vîrful topului, celălalt plasîndu-se mult mai în coadă, doar într-o singură lună. Cît ține de alte două partide, care fie nu au avut candidat la cursa locală, fie a avut unul mai slab, locurile s-au distribuit nu numaidecît în funcție de realizările obținute în activitatea acestora, cît în funcție de mediatizarea pozitivă sau negativă a acestora. Forța PLDM rămîne la fel de verde și puternică (creșterea cu 11 poziții într-o singură lună a liderului fracțiunii liberal-democrate în Parlament, Valeriu Streleț este încă un argument în plus al acestei afirmații).

Situația PDM este incertă, iar nealegerea și în continuare a liderului Marian Lupu în funcția rîvnită, o lasă în aceiași incertitudine și în continuare (pe termen lung, căderea în urma menținerii incertitudinii alegerii lui Lupu în funcție, este inevitabilă). PL și-a întărit mult pozițiile grație alegerii lui Chirtoacă în funcția de primar (ocuparea lui treburile administrative ale orașului vor duce la căderea logică a acestuia din vîrful topului). Nealegerea lui Dodon, lipsa de la ședințele în plen a Parlamentului, precum și neadmiterea „rebranding”-ului ideologic și de imagine necesar al PCRM, duc la căderea acestuia în top, dezaxarea politicului (fără o opoziție parlamentară puternică și organizată), și chiar stingerea partidului deja spre următorul tur de scrutin, care se pare e la fel de inevitabil spre iarna anului.

Topul înseamnă mediatizare, mediatizarea – prezență, iar prezența – participare. Lipsa unei verigi în acest lanț într-un sistem de guvernare democratic, duce la moartea politică a oricărui partid sau politician, mai devreme ori mai tîrziu.

PS: Datele sînt colectate şi calculate în baza topului „50 cei mai influenți politicieni ai lunii iulie”, realizat și prezentat de Centrul de Cercetări Strategice și Consultanță Politică „Politicon”. 

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: