Depoziție în cazul „Baghirov”

Subsemnatul, bloggerul și jurnalistul, Maxim Pulber, cetățean al Republicii Moldova, martor ocular al protestelor și devastărilor din aprilie 2009, mărturisesc:

Personal nu-l cunosc și nu l-am cunoscut vreodată pe cetățeanul Federației Ruse, Eduard Baghirov. Tot ceea ce știu este bazat pe cele citite din presă;

La doi ani de la producerea acelor evenimente, am urmărit cu interes redus desfășurarea cazului arestării și detenției timp de patru luni a bloggerului și scriitorului rus, Eduard Baghirov, în temnițele de la Chișinău;

Am susținut și nu m-am dezis de convingerea că Eduard Baghirov, a fost primul deținut politic al autorităților constituționale de la Chișinău, începînd cu 1990 încoace;

În noaptea din 20 spre 21 octombrie curent am urmărit interviul cetățeanului Federației Ruse, Eduard Baghirov, acordat colegului și prietenului său Serghei Minaev (interviu atașat în anexă);

Cele expuse mai jos reprezintă idei, gînduri și presupuneri personale, rod al muncii mele intelectuale. Cunoștințe oculte sau legături extra-terestre nu dețin.

Interviul acordat în chiar a doua zi după revenirea lui Baghirov în Patria Mamă, de bună seamă surprinde. Surprinde prin prospețimea chipului celui deținut timp de patru luni într-o închisoare și surprinde prin satisfacția povestirii celor întîmplate pe pămîntul moldav. Totuși, părți din cele spuse trebuie să dea de gîndit.

Așa cum scriam anterior, Eduard Baghirov a avut o misiune bine-determinată, conștientizată și urmată fidel în Republica Moldova. Iar aici vorbesc despre anul 2011, și nicidecum de primăvara lui 2009. Cine a pus-o la cale, și cu ce scop, deocamdată nu știu, dar cred că diplomația rusă obținea eliberarea cetățeanului său în chiar a doua zi după închiderea gazului rusesc spre Moldova, și a fluxului de vin, produse și cetățeni moldoveni spre Rusia. Faptul că aceasta nu s-a întîmplat nici la patru luni după – demonstrează că miza e una mai mare. Care?, nu o cunosc, dar cred că are să apară deja spre iarnă, sau cînd Kremlinului i-o fi mai convenabil. Cu siguranță, nu mai tîrziu de alegerile din Martie 2012.

Acum, teoria conspirației spune că Eduard Baghirov a fost eliberat de procuratura PD-istă, taman cînd unul din cei doi PD-iști (Valeriu Zubco sau Marian Lupu) pe care Baghirov îi învinuiește de detenția sa, urmau să fie demiși, și tot atunci, cînd premierul PLDM-ist s-a întîlnit la Moscova cu premierul Rusiei, co-doctrinar al PLDM și idol personal al premierului – ceasul de pe mîna dreaptă, escapadele pe Nistru, mersul pe tanc, co-pilotarea unui elicopter și pretinderea că a făcut judo în copilărie – sînt doar argumente în acest sens. Conspiraționiștii așteaptă ieftinirea gazului. Eu mă abțin.

Ceva nu se leagă. În lunga și captivanta istorisire a detenției și evadării sale din țara piticilor, BaGhiuliver spune că Moldova e o țară minunată și are doar doi căpcăuni, Lupu și Zubco. Totodată, acesta lovește cu nemiluita în instituțiile lui Filat: a avut telefon în închisorile din subordinea lui Efrim, a evadat fără a fi observat de poliția lui Roibu și vama lui Balițchi. Aici teoria conspirației nu rezistă criticilor, iar faptul că liberal-democratul șef în Parlament, Streleț, a acceptat audierea lui Zubco în una din ședințele închise, confirmă acest lucru. Vina o poartă toți.

Ziceam însă că interviul acestuia dat la revenirea acasă ar trebui să ne dea de gîndit, și mai cu seamă capilor. Ori faptul că pentru bani străjerul îți poate aduce orice, direct în camera de penitenciar, faptul că o scrisoare de la Procuratură ajunge la MAI în șase zile, faptul că pentru bani vama moldovenească o poate trece și Osama înviat din morți, trebuie să ne pună pe gînduri.

Și deja văd capurile care, de la tribuna Parlamentului, să-și exprime îngrijorarea în legătură cu cele-ntîmplate, dar cîștigători și perdanți ai acestei situații nu-s. Vina o poartă toți în egală măsură. E vorba despre viața și securitatea tuturor cetățenilor Republicii Moldova, adică a șefilor celor minți îngrijorate.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: