Nicu și Baton – între dura realitate și demnitatea națională

Nu-mi trebuie, nu vreau și nu încerc să culeg laurii pe care-i merită acești băieți, care nici măcar idee nu am cine sînt. O să constatez doar niște fapte, pe care am să încerc să le expun așa cum le văd eu.

În primul rînd, toată lauda celor care fac ceva în țara asta fără a se plînge pe soarta care o au.

Da, e dur, dar așa este realitatea în care ne ducem zilele. Nu e o invenție a celor care au lucrat asupra animației în cauză. E un „copy-paste” fidel dacă vreți, a șoferului de troleu, a administratorului de bloc, a jurnalistului și politicianului văzut prin gura care macină semințe a moldoveanului tipic. Vorbe în detrimentul faptelor, reducerea salariului pentru înfrumusețarea sediului instituției la care muncim, și felul nostru de a spune „bine” atunci cînd numai bine nu este. Cu „bine” sîntem cine sîntem și unde sîntem, așa cum tot cu „bine” nu avem de doi ani jumătate un președinte ales și rămînem cea mai săracă țară din Europa. „Bine faci, bine ajungi”, vorba poetului.

Totuși, așa cum spunea unul din umoriștii ruși, „poporul care poate rîde de propria prostie, nu e pierdut”. Avem șanse de a reuși, atît timp cît putem privi direct în ochi această realitate, învățînd minte pe propriile greșeli. Prostia a ajuns de o demnitate națională, și fără a căuta prea adînc vinovații, pot spune că vina o poartă atît cel politician care ne vrea proști pentru ca el să fie ales (iar aici nu mă refer doar la vocea care seamănă izbitor cu cea a fostului președinte Vladimir Voronin, ci la toată clasa politică), cît și acel șofer de troileibuz care ascultă muzică și dansează „a la Michael Jackson” în loc să repare roata.

Iar acum constatările promise:

=> e cea mai bună animație autohtonă pe care am văzut-o vreodată. Muzica și ambianța – alese pe potrivă;

=> o prezentare mai bună a activității mass-media vs politică – nu cred că putea fi posibilă, iar o imitare mai mișto a lui Voronin nu cred că le-a reușit nici măcar celor de la „Povești cu Măști” de la JurnalTV;

=> tipologia conviețuirii într-un apartament a doi prieteni, dar și realțiile acestora cu vecinii de scară, e cît se poate de reală, oricît de dură ar fi ea;

=> felul de a fixa termopanele, fără a tăia surplusul de fixativ, la moldoveni, de asemenea este redat pe măsură;

=> mersul troleibuzului cu numărul 13, cu ruta „Mircea cel Bătrîn – Palatul Sporturilor”, cultura pasagerilor care fac dedicații, și a șoferului în cauză cu iPod-ul în buzunar și căști în urechi – sînt toate valori de o demnitate națională unică, care nu vor fi întîlnite în altă țară;

=> faptul că același troleibuz numărul 13, doar că deja pervertit în autobuz, ajunge la porțile orașului, unde n-ar trebui să ajungă – e o găselniță a autorilor, care deși nu corespunde realității, are dreptul la existență.

=> e prezentarea artistică cea mai adevărată pe care n-am mai întîlnit-o după audierea „Planeta Moldova” și „Grăiești Moldovnești”, și lecturarea „Nekrotitanium”-ului de aceiași băieți de la Planeta, dar și a rockman-ului lui Mihail Vakulovscki „Tovarăși de cameră: Student la Chișinău”.

PS: La tine cum la lucru?

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri to “Nicu și Baton – între dura realitate și demnitatea națională”

  1. serhio Says:

    Nota Bene:
    – „troleu” si „troleibuz” sunt lucruri diferite

    Apreciază

  2. Nicu și Baton – între patrimoniul naţional şi dura realitate « VOXPUBLIKA | Platforma de comentarii, bloguri si analize a Publika.md Says:

    […] Sursa articol aici. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: