Off the record cu Igor Dodon

Rămînînd ultimul, sau cel puţin printre ultimii bloggeri, care am participat la offline-ul cu Igor Dodon, dar nu mi-am onorat „datoria” de a scrie ceva despre asta.., îmi vine foarte greu:
  • Bloggerii au scris multe despre evenimentul din seara de vineri;
  • Ca să fiu interesant cititorilor, ar trebui să scriu ceva nou;
  • Multe din cele spuse Igor Dodon a rugat să rămînă off.

Deputatul Igor Dodon, tot el lider al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, are nevoie de timp. Cît timp, nu se ştie, dar are nevoie să se mai coacă, să-şi consolideze partidul, să crească. Odată ce valul pe care se afla fostul comunist în urma alegerilor locale a trecut, Igor Dodon are nevoie de timp, tocmai de aceea că timpul este cel mai înrăit oponent al comuniştilor, tot ei concurenţii direcţi ai PSRM.

De altă parte, după o iarnă de-a dreptul grea, Alianţei îi sînt contraindicate scrutinele de orice fel. Tocmai de aceia principial este ca preşedintele să fie ales, cu votul deputaţilor AIE şi a „grupului Dodon”. Pe cine, nu se cunoaşte. Pe unul care să convină tuturor. Dacă şeful statului va fi într-un final ales, cîţiva deputaţi comunişti vor emigra spre PSRM, astfel ca socialiştii să deţină cam a patra parte din toţi deputaţii comunişti aleşi în urma scrutinului din 28 noiembrie 2010. Dacă nu, Dodon are şi în partid oameni importanţi care să fie incluşi în listă, deci, nu mai are nevoie de comunişti.

Ca să convină tuturor însă, Igor Dodon spune că preşedintele ar trebui să fie în comă, orb, surd, mut şi conectat la aparatul respirator, iar fiecare lider al Alianţei să aibă cîte o telecomandă (rus. пульт дистанционого управления). Atunci cînd toţi cei trei lideri AIE vor da comanda, preşedintele va dispare ca şi cum n-ar fi fost vreodată. Ce să mai, figură cu adevărat apolitică, apartiinică şi amorfă. Cred că să fi fost şi mai sincer, era nevoie şi de o a patra telecomandă, pentru Dodon, dar n-a zis asta.

Şi nu că nu s-ar găsi candidaţi care să corespundă cerinţelor, dar pentru că o aşa candidatură nu ar fi transportabilă pentru a fi investită în funcţie, Dodon dă şanse de 30/70 că preşedintele va fi ales. Tocmai de aceea, în martie PSRM începe campania electorală cu teasing şi tot ce trebuie. Cît va dura campania, nu se ştie. Poate pînă-n toamnă, poate pînă-n altă primăvară-toamnă. Oricum timpul e în favoarea lui.

Calculul e simplu. Cu rata medie de participare la scrutine de circa 60% din numărul total de alegători cu drept de vot, pentru a trece în Parlament, Dodon are nevoie de susţinerea a cel puţin 60 de mii de alegători. Ceea ce devine posibil cu votul a cam 20 de mii de chişinăuieni, cam cîte 10 mii de bălţeni şi găgăuzi, şi încă cîte 600 de voturi de la concetăţenii noştri din fiece raion (vorba poetului, ceva de acest gen a scris Ion Grosu).

Dezideratul nu e deloc cosmic. La locale, Dodon a luat doar în Chişinău peste 180 de mii de voturi. E adevărat că nu mai e în partid, dar el spune că cam 50 de mii din toate au fost voturi date pentru candidat, nu partid. Nici partidul nu mai este cel de odinioară. Deci, se poate. Aşa cum calculam încă în noiembrie 2011, cînd a părăsit PCRM, dacă păstrează trendul, Dodon poate acumula cam 11%. În cel mai rău caz, 5-6%. Sau să spunem direct, ar trebui să se întîmple ceva grozav ca PSRM-ul lui Igor Dodon să nu treacă pragul electoral în Parlamentul legislaturii a XX-a.

Ar trebui să piardă complet finanţarea. Nu, nu a lui Ilan Shor. Spune că nu are nimic cu această persoană, decît că se ştiu, a fost la nuntă, şi recent a băut un pahar de vin Chateau Vartely, în cinstea fiicei acestuia. Sau ca să nu mai ajungă în Parlament, ar trebui să meargă, aşa cum a făcut-o ani la rînd, la o vînătoare împreună cu Vladimir Voronin. Asta ar fi posibil, pentru că, spune el, a fost invitat să o facă chiar după ce părăsise partidul, dar n-a riscat… Paza bună, vorba ceea.

Dacă totuşi ajunge în viitorul Parlament, se aşteaptă la o creştere a PSRM, adică de la trei deputaţi pe care îi are astăzi, la 8-10, sau şi mai mulţi, o creştere a PCRM, de pînă la 48-50 deputaţi, şi o întărire a liberalilor, cam la 15 mandate. În rest, cădere. PLDM – nu mai mult de 24 de mandate, iar PD cam 6, sau de-ar trece pragul.

În această conjunctură, Dodon are nevoie să se extindă suficient de mult spre dreapta pentru a acumula electorat, dar să n-o întrepătrundă, şi totodată de a rămîne suficient de stîngist, ca să poată totalmente prelua electoratul comunist atunci cînd i-o veni timpul. Prin spusele sale, Dodon confirmă încă odată ideea că partidele de pe extrema politică sînt cele mai stabile, fie ele de stînga, fie de dreapta.

Anume din acest motiv, chiar şi la peste jumătate de an după înfrîngerea în faţa liberalului Chirtoacă în alegerile locale, acesta îi rămîne oponent lui Igor Dodon. Astfel, la un an după scrutinul local, acesta va organiza un vot de neîncredere pentru primar. N-aş vrea să intru în detalii pentru că şi aşa aş fi trecut hotarul celor spuse off the record. Important este că pentru Chirtoacă aceasta nu va fi o surpriză, pentru că Dodon i-a şi zis-o în cadrul unei întîlniri. Cel puţin aşa spune însăşi Dodon.

Pînă atunci însă, atît paralmentarii „grupului Dodon”, cît şi socialiştii din CMC vor contribui la rezolvarea problemelor în ţară şi în capitala ei, pentru că, spune liderul socialist, de fiecare dată cînd a promis un lucru cît de mic, s-a ţinut de cuvînt. Şi de ce nu i-am zis să-mi promită o tabletă?! Mai ales că nu-l crede pe Eugen Luchianiuc cînd spune că premierul Filat i-a dat iPad-ul doar pentru că acesta l-a cerut.

Dodon rămîne pe poziţia că politicenii nu fac nimic gratis. Niciodată. Deci, ca să nu mai lungim vorba, domn Dodon, promiteţi-mi un iPad, şi o să vă convingeţi că bloggerii pot primi cadouri şi fără a da ceva în loc.

  • PS: Sper că nu am depăşit limitele off-the-record-ului, şi că totodată, cititorii mei au aflat ceva nou.
  • PPS: Domn Dodon, e acceptabil şi un Kindle, cu care să citesc cărţi în drum spre serviciu.
Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: