PAD a preluat ștafeta în privința costului exagerat al vinietelor moldovenești

Sîmbăta trecută (15 septembrie) am publicat pe blog o analiză despre intenția autorităților de instituire a sistemului de viniete în Republica Moldova, începînd cu 1 ianuarie 2013. Analiza o puteți găsi aici.  

*****

Principalele idei:

– potrivit Ministerului Finanțelor, în ultimul an (2012), numărul mașinilor (persoanelor) care au evitat achitarea taxei de înmatriculare a depășit cifra de 50.000;

– termenul de 3 zile pentru o vinietă este cel mai scurt în Europa. Doar Ungaria a avut vinieta de 4 zile, dar a renunțat la ea începînd cu 1 ianuarie 2012;

– toate cele șapte țări europene (Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia și România) au viniete de un an. În Moldova vinieta de cea mai lungă durată este de 180 de zile, deci jumătate de an;

7 euro. Atît costă rovinieta (vinieta română) pentru 30 de zile și tot atît va costa vinieta moldovenească de 3 zile;

– vinieta moldovenească de o lună, va costa 65 de euro, sau de cca 9.3 ori mai scump decît cea română. Asta în condițiile în care, cea mai scumpă vinietă pentru o lună în țările UE este cea Sloveniei: 30 de euro;

– vinietele valabile un an de zile în cele șapte țări ale Uniunii Europene variază între 28 de euro (România) și 148.9 euro (Ungaria). Vinieta moldovenească de jumătate de an va costa 380 euro;

– întreținerea timp de un an a unui automobil cu numere străine în Republica Moldova, va costa 760 euro (o diferență de doar 5 ori față de Ungaria și 27 de ori față de România);

– costul unei zile la procurarea vinietei de 3 zile în Moldova, este 2.33 euro, iar costul unei zile la procurarea vinietei de 180 de zile este de 2.11. Acest lucru indică că prețul crește (aproape) constant cu numărul de zile, iar cumpărătorul vinietei pe termen lung, nu este deloc avantajat față de cumpărătorul unei viniete pe termen scurt;

– raportul dintre costul unei zile la procurarea vinietei pe termen scurt și a unei zile la procurarea vinietei pe termen lung, în Moldova va fi de 1.1, comparativ cu raportul mediu pentru țările UE – 6.1.

*****

Duminică intenționam să-i adresez o întrebare în acest sens premierului Vlad Filat, invitat al emisiunii „Replica” de la Prime. Eram și eu invitat, în calitate de blogger, dar din cauza unui ambuteiaj (cauzat, apropo, de zona pietonală), am întîrziat la emisiune și n-am mai putut adresa întrebarea.

*****

Astăzi am primit prin e-mail, următorul mesaj:

Stimați jurnalișți,

Vă informăm că mâine, Joi 20 septembrie 2012, ora 14:00, Viorel Chivriga, vice-președintele PAD va susține o conferință de presă.

TEMA: Costul exagerat al vignetei (taxa de drum) va discrimina cetățenii moldoveni stabiliți peste hotare.

Evenimentul va avea loc la sediul PAD din strada Vasile Alecsandri 95.

Tema conferinței, era și una din concluziile la care am ajuns eu. Acest lucru însă va discrimina și mai mult cetățenii de-aici care dețin automobile (procurate la preț redus) cu numere de Lituania și Bulgaria. La fel cum vor descuraja și turiștii, sau mai bine zis intențiile acestora de a călători (staționa) prin (în) Republica Moldova.

*****

Tot sîmbătă, cel care va susține mîine conferința de presă, plasa pe facebook următorul status:

Costul vinietei in Moldova pentru 30 de zile-65 Euro. Cine a propus un astfel de cost, probabil ca era in delir. Conform DEX online: DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv.

Atunci, printr-un comentariu i-am expediat link-ul către analiza mea, iar Viorel Chivriga a zis (în alt comentariu): Un PB foarte bun, Maxim. Felicitari! Mîine deja va fi conferința.

Vom vedea ce va spune (și dacă va face trimitere la analiza mea). Unicul lucru pe care l-aș ruga, este să nu compromită ideea (necesității anulării deciziei de instituire a sistemului de viniete sau cel puțin micșorării prețurilor) prin încercarea de creare a capitalului politic (altfel spus, a jocurilor politice).

*****

(PS) La 12 septembrie, în contextul unei alte conferințe în care apăra „dreptul la libera exprimare” epntru unioniști, am publicat pe facebook un status:

Ciubotar fără ciubote: Mihai Godea, merită nominalizarea la bloggerul anului chiar dacă nu are (de fapt are unul inactiv) blog. Merită pentru că prinde trendul și scrie despre el. Iaca acum e în trend să vorbești despre interzicerea marșurilor uniuniste. Pojaluista Apel public la societatea civilă și mass media…

Se pare că am avut dreptate. Godea merită…

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Un răspuns to “PAD a preluat ștafeta în privința costului exagerat al vinietelor moldovenești”

  1. Ana Says:

    Pulber, esti un om bolnav. Bolnav grav de cap.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: