Trafic și democrație (*cu accentul pe i)

La scurt timp după groaznicul atac terorist din 11 septembrie 2001, premierul britanic Tony Blair a întreprins un set de vizite în capitalele lumii cu scopul de a convinge liderii politici ai vremii despre necesitatea unei intervenţii în Afganistan. „După 11 septembrie, scrie Jonathan Powell în cartea sa Noul Machiavelli, era evidentă nevoia unei acţiuni militare, dar eram cu toţii în ceaţă, pentru că Afganistanul şi talibanii nu fuseseră pînă atunci prioritate pe radarul nostru”. Astfel, delegaţia britanică a întreprins mai întîi o vizită la Berlin, unde „Shroeder a opinat că ar putea să-i convingă pe concetăţenii săi să trimită trupe germane în Afganistan”, la New York şi Washington, apoi Moscova, Islamabad şi în ultimă etapă „către Siria, Arabia Saudită şi Israel”.

Nu despre intervenţia în Afganistan, război, lupta cu terorismul sau cartea lui Powell vreau să vorbesc, ci despre un fapt povestit de cel care timp de 13 ani a fost consilierul lui Blair, aproape nesemnificativ. Atunci cînd citeam cartea am rămas aproape trăsnit cînd am citit că la New York „(…) După ce am asistat la o slujbă în memoria victimelor atacului, am fost prinşi în traficul groaznic din Manhattan şi a fost imediat clar că vom întîrzia la întîlnirea cu preşedintele [Bush]”.

O dilemă, strict culturală, provocată de înţelegerea sau, mai exact, neînţelegerea democraţiei. Pentru că un om (recunosc, puţin ieşit peste hotarele ţării) crescut între cioburile unei democraţii în tranziţie, nu putea înţelege cum unul din cei mai influenţi lideri politici ai vremii, pornit să stîrpească una din cele mai acute probleme globale, poate să întîrzie la o întrevedere cu cel mai influent preşedinte de atunci, George W. Bush, din cauza unui banal ambuteiaj.

Cu toate acestea, am citit mai departe pentru ca să ajung la următorul pasaj: „Ne gîndisem să luăm un elicopter către Washington de la baza aeriană Andrews, dar convoiul de motociclete era incredibil de rapid. Escortele motorizate sînt unul dintre cele mai bune simboluri ale diferenţelor de caracteristici naţionale”, iar şi mai jos, Jonathan Powell aduce o seamă de exemple pe care o să le citez fără vreo intervenţie:

„Americanii sînt aşezaţi comod pe Harley-Davidson şi merg în masă, în grupuri mai numeroase decît în alte ţări, precum le şade bine unei superputeri. În Franţa sînt doar doi, dar sînt foarte individualişti şi merg mereu pe contrasens, la viteză maximă, virînd cu coapsele şi fluierînd în mîini mici bastoane de lemn. Ocazional dau cîte un şut într-o maşină pentru a se da deoparte. Germanii rulează în V pe mijlocul autostrăzii, în faţa demnitarului oaspete, observînd indicatoarele şi semnalele rutiere. Poliţiştii britanici pe motocicletă sînt specializaţi în munca de echipă, formînd o echipă operativă, cu unul dintre ei accelerînd pînă la următorul semafor şi aşteptînd acolo pînă la trecerea oaspetelui (…)”.

Eram deja trecut de (familiarizat cu) o vizită la Chişinău a vice-preşedintelui american Joe Biden, escorta căruia chiar era numeroasă, aşa cum „le şade bine unei superputeri”, dar şi una a cancelarului german Angela Merkel, în ţara căreia poliţiştii rulează în V „observînd indicatoarele şi semnalele rutiere” (aici mi-am amintit de noile indicatoare reflectorizante amplasate în ajunul vizitei de-a lungul drumului „oficial” şi semafoarele proaspăt spălate; doar că, ce-i drept, nu prea observate de poliţiştii care, erau moldoveni). Cele două vizite oficiale însă, au fost la o distanţă mare una de alta (la 11 martie 2011 şi 22 august 2012) şi pentru o scurtă durată (în ambele cazuri de cîteva ore), iar astfel, restricţiile de circulaţie au fost resimţite doar pe durata a două zile timp de 1,5 ani.

A venit însă şi vremea cînd, întîmplător sau nu, la doar două zile diferenţă, Moldova a fost vizitată de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cel al Poloniei, Bronislaw Komorowski, în ambele cazuri cu o noapte petrecută la Chişinău (sau Cricova, agenda nu indică exact). Vizite de o importanţă sau, cel puţin, reprezentativitate, indiscutabilă. (Apropos: în Moldova considerăm o mare problemă turismul sexual și nu considerăm o problemă turismul politic. Acesta însă, chiar dacă răspîndit în proporţii mai mici, prin reprezentativitatea exponenţilor săi, depăşeşte cu mult turiştii „sexuali”.)

Timp de cinci zile, aproape continuu, am devenit ostateci ai unui (propriu) oraş asediat de proprii săi bravi feciori. Pe durata acestor zile, a gustat din ambuteiajul local (chiar) şi unul din consilierii premierului Vlad Filat. Atunci cînd, nu fără de umor, am scris pe facebook un statut-întrebare: „Ca să nu blocăm de fiecare dată oraşul, ce-i mai uşor: să transferăm aeroportul la Cricova sau Cricova la aeroport?”, consilierul lui Vlad Filat pe probleme de tineret, Tudor Darie, a comentat că în seara vizitei lui Komorowski, în 30 de minute a parcurs 300 de metri. „Aşa că eu tac”, a scris Darie, iar eu i-am sugerat să nu tacă, ci să şoptească o soluţie-două „cui trebuie”.

Aici mă întorc la un alt (fost) consilier prim-ministerial, Jonathan Powell, de la care am început acest text. Powell a vizitat Chişinăul în calitate de autor al Noului Machiavelli, nici măcar de consilier al premierului Vlad Filat (subiect prost înţeles de presa autohtonă, dar oarecum trecut cu vederea de însăşi premier), darămite al premierului britanic Tony Blair (sau actualului, David Cameron, n-are importanţă). Astfel, şi Powell cu siguranţă a gustat din ceva transport public (taxi), iar din cauza drumurilor neprevăzute pentru o cantitate atît de mare de vehicule, şi din puţină întîrziere, că doar n-a fost escortat de bravii băieţi ai Serviciului Protecţie şi Pază de Stat.

În cartea pe care a prezentat-o la Chișinău, după descrierea tipurilor de escortări oficiale în SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie, înainte de a începe un nou alineat, Noul Machiavelli scrie: „(…) Desigur, dacă eşti escortat în propria ţară, încerci să te afunzi în scaun pentru ca nimeni să nu te vadă. Orice om pe care îl încetineşti din mers este un vot pierdut.”

Mă întreb, oare cînd o să se întîmple şi la noi (ţară în care poporul îşi adoră călăii), ca oficialii să se afunde în scaune de ruşinea poporului în aşteptare? Sau poate că deja se întîmplă, şi nu degeaba doritorii de euro-integrare se micșorează de la un sondaj la altul? La fel ca-n România, cetăţenii căreia, în urma aderării la 1 ianuarie 2007, s-au dezamăgit brusc în Uniunea Europeană, pe motiv că nu reușise încă să simte avantajele economice ale aderării, dar (deja) europenii le interziceau să-şi mai taie porcii, impunîndu-le sacrificarea prin asomare (lovitură puternică) sau electrocutare.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri to “Trafic și democrație (*cu accentul pe i)”

  1. Anarhistul Says:

    „oare cînd o să se întîmple şi la noi (ţară în care poporul îşi adoră călăii)…” – nedumerire mea e una singura: in timp de majoritatea populatiei e nemultumita de procesele politice si de nivelul lor de trai, iar de asta direct e responsabil Filatu, cum naiba tot asta aste cel mai mare raiting?…

    Apreciază

  2. pulbermax Says:

    @ Anarhistul: prin citatul pus înainte de nedumerire, cred că ai și răspuns la întrebare.

    E un handicap al democrațiilor cu tradiții paternaliste. S-a întîmplat din 2001 pînă în 2009, cînd pe deoparte foarte puțini erau cei mulțumiți de starea lucrurilor, dar pe de alta, tot ei erau cei care-l votau pe Voronin.

    Crezi că Filat e mai bun ca Voronin? Să fim serioși. E mai educat (școlit) și atent. Atît.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: