Patologia moldovenilor de-a scoate gunoiul din casă (sau despre piesa Carla’s Dreams ft. Inna)

O tradiţie la moldoveni spune că atunci cînd ai mortul pe laiţă, e interzis să scoţi gunoiul din casă. Şi nu contează cum te-a prins acel deces, dar dacă doamne fereşte te-a prins, poţi face un pic de ordine, ai grijă însă să dai gunoaiele sub pat. Aşa e legea. Păcat că unii le uită acolo definitiv.

Trecînd de această paralelă, înţeleasă sau nu, vreau să mă refer la piesa băieţilor de la Carla’s Dreams care se intitulează prin acronimul P.O.H.U.I. – Patologia Obstructiv-Huliganică Uniform Iradiată – pentru unii, şi POHUI – mi-e indiferent, mă doare-n cot, sau simplu mi-i POHUI – pentru alţii. Şi pentru că e o piesă mai veche, nu înţeleg de ce la moldoveni mămăligile explodează atît de greu, ori featuring-ul cu INNA nu face altceva decît să repete aceleaşi versuri cu o voce mai feminină. Mai mult, această colaborare cu o interpretă, din cîte ştiu, renumită, poate fi doar un plus pentru mica şi plăpînda ţărişoară Rep. of Moldova şi nicidecum un minus. Părerea mea.

Dar pentru că trăiesc în aceiaşi mocirlă cu pretinşii apărători ai limbii române şi bocitori rupţi de mîna Moscovei de la sînul dulce al Patriei Mame, dar pentru care POHUI e la fel ca şi pentru mine un slang/calchiere şi nu un acronim, o să fac referire la ceilalţi, pentru care P.O.H.U.I se scrie cu puncte între fiecare din litere.

*****

Prietenul meu Alexandru-Brăduţ Ulmanu este un cunoscut jurnalist şi autor român, pe care am avut norocul să-l cunosc în vara anului 2011 graţie unui tranning de două săptămîni la Vadul lui Vodă. Încă atunci îl întrebam dacă rîde mult de româna noastră, iar el îmi spunea că e ok pentru că a ştiut unde vine şi la ce să se aştepte. Acum cîteva săptămîni, tot el, punea pe facebook link-ul de YouTube la piesa P.O.H.U.I. Încă nici nu era varianta cu INNA, respectiv nu-şi promova conaţionala. Pur şi simplu promova piesa care i-a plăcut.

Azi, pentru că tot s-a aprins acest bălegar cu reflecţii asupra limbii stîlcite şi promovare a nonvalorilor naţionale, l-am întrebat pe el, cetăţean al României născut şi crescut la Bucureşti, ce părere are despre această piesă şi cum îl influenţează (dacă îl influenţează) pe el limbajul băieţilor Carla’s Dreams. Pe lîngă faptul că mi-a spus că piesa cu INNA e mai nasoală, mi-a spus şi că (o să citez, dar o să adaug de la mine doar diacriticile):

– e limba pe care o vorbesc oamenii. limba e un organism viu, evoluează în diverse direcţii. în republica moldova a evoluat într-o direcţie, în românia într-o alta;

– la un moment dat, traiectoriile se intersectează, dar e clar că ce se vorbeşte în anumite grupuri de la chişinau e altceva decît ce se vorbeşte în anumite cercuri de la bucureşti, iar asta nu e un fenomen negativ. e natural, şi se întamplă şi în alte limbi;

– acum cîteva sute de ani, în anglia, anumiţi intelectuali erau criticaţi pentru că foloseau franţuzisme. acum, în franţa, tinerii sînt criticaţi pentru că folosesc englezisme;

– în r moldova, pentru că oamenii s-au adăpat atîta vreme de la sînul limbii ruse, e normal că rusismele au pătruns în română.

Pe bloggeriţa Sabina Cornovac, pasionată de fashion şi Social Media, o ştiu mai puţin. Ne-am văzut o singură dată atunci cînd, împreună cu un grup de bloggeri din România şi Republica Moldova, am vizitat casa starurilor de la „Fabrica de Staruri 3”. Ulterior, doar ocazional am mai schimbat ceva opinii pe facebook. Azi, iarăşi pe facebook, am văzut o postare pe blogul ei în care făcea referinţă anume la piesa Carla’s Dreams ft. INNA (ea se referă mai mult la INNA care e româncă, dar să nu uităm că totuşi că piesa e a băieţilor şi nu a Innei).

În primul rînd titlul vorbeşte de la sine: Melodia zilei: Carla’s Dreams feat INNA “P.O.H.U.I”. După asta vine şi Wow, nu pot să cred că pun la categoria melodia zilei o piesă cîntată de INNA, în română, care chiar îmi place foarte mult! Dar iată că se întîmplă asta, la fix cîteva zile după ce am cunoscut-o (iarăşi, diacriticile îmi aparţin).

Deci, cum sună! Piesa e mai veche, asta e o nouă variantă, într-o colaborare şi cu un sound surprinzător. Accent moldovenesc, tunsoare care îi stă foarte bine şi o piesă în română, între atîtea hit-uri internaţionale. INNA ne-a demonstrat de multe ori, excluzînd orice discuţii, că e mîndră că e româncă şi că adoră să îşi promoveze ţara.

Ce înseamnă P.O.H.U.I? La un search pe Google am aflat că este patologia obstructiv-huliganică uniform iradiată. De parcă ar şi conta, la cît de mişto sună piesa (de această dată îmi aparţin şi sublinierile).

*****

Deci, aceşti oameni, la care fac referinţă mai sus, recunosc că limba este un organism viu şi evoluează diferit în diferite părţi (regiuni) ale lumii, ceea ce se întîmplă şi în alte ţări cu alte limbi (dar asta nu trebuie să ne ducă pe extrema de a susţine că-i vorba de o altă limbă). Tot ei spun că-i o piesă în română, chiar dacă-i cu accent moldovenesc. Că INNA e mîndră de-a fi româncă şi a-şi promova ţara (chiar şi cu piese pline de limbaj stîlcit şi care promovează nonvalorile etc.). Şi pentru ei chiar nu contează dacă POHUI e calchiere sau acronim, pentru că într-un final, piesa sună bine.

Atunci pe noi de ce ne-ar deranja că unii îşi fac drum în lumea mare prin intermediul României (aşa cum o fac mii de gastarbaiteri) promovînd cultura pe care au atît ei, cît şi ţara din care provin?! Sau poate că ni-e ruşine de gunoiul pe care cineva se încumetă să ni-l scoată din casă, poate-o scăpa de el, şi nu vom mai fi atît de jmekeri în Ieşi (corect: Iaşi) cu accentul nostru get-beget românesc?! Habar n-am. Ştiu doar că-mi place Carla’s, îmi place Planeta Moldova, Necrotitanium-ul lor, cărţile fraţilor Vakulovski şi altele de acest gen. Pentru că, la urma urmei, pasărea în limba ei piere, iar piesele lui Kirkorov, mai bine decît Kirkorov, tot Kirkorov o să le cînte.

Şi-acum start trimiterilor la (băgărilor şi scoaterilor / în şi din) Patria Mamă RUSIA. O zi bună să aveţi.

PS celor care mă vor ataca doar pentru simplul fapt că scriu cu î din i: Academia Română şi-a dat seama că e mai greu să înveţi românii latina (pentru ca ei să înţeleagă de ce mână se scrie cu î din a, adică pentru că provine de la manus cea care manum lavat), decît să accepte ambele variante. Aşa şi le acceptă pînă în ziua de azi.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 răspunsuri to “Patologia moldovenilor de-a scoate gunoiul din casă (sau despre piesa Carla’s Dreams ft. Inna)”

  1. Viktor Volkmann Says:

    really? articol pe blog? reaaally?

    Apreciază

  2. Dragosh Stancu Says:

    Nu am înțeles chiar tot, dar merită câteva comentarii și clarificări:
    – la discuția despre valoare Inna intră la mass value (adică mediocru) multe alte trupe moldovenești intră (în România) la +++ valoare (triplu plus), ca masa care apreciază Inna e numeric mult mai mare … asta e altă discuție.
    – la discuția despre română / moldovenească / rusă – e o problemă falsă, creată artificial, care nu are nici o legatură cu realitatea, adică de ce să nu mă bucur de versurile CARLA’s dacă le înțeleg?
    – ca să susțin falsa problemă a limbii moldovenești – în România se vorbesc mai multe dialecte – oltenește, moldovenește, româna sudistă (in jurul Bucureștiului), ardelenește (cu două trei versiuni), de multe ori înțeleg moldoveneasca de peste Prut mai bine decât celelalte dialecte.
    – În anumite cercuri (în Romania) mixul Innei peste piesa P.U.H.O.I. va fi considerată o trebă tare urâtă.

    Apreciază

  3. jan Says:

    ну арата артиколул тэу ла психиатрь – ар путя сэ те интернезе

    Apreciază

  4. Ella Says:

    Inna numai cat strica malina;) tare aiurea , e de prisos!! Prima versie unde canta ,,Carla Dreams” singur e mai ,reusit!

    Apreciază

  5. pulbermax Says:

    @Dragosh și Ella: sînt de acord cu ceea ce spuneți, cu unica precizare că dacă place sau nu Inna, sau mixul ei cu Carla’s Dreams, ține de gust.

    Eu n-o ascult pentru că nu-i stilul meu, deși, sigur nu puteam să nu aud acel „HOT”, care era în fiecare difuzor într-o perioadă 😀

    Apreciază

  6. Valeriu Says:

    Nu merge vorba despre limba romana si/sau promovarea piesei, ci despre faptul ca Carla’s a facut o prosie mare prin colaborarea cu INNA, care nu o duce capul 2 cuvinte sa lege normal. De ce nu cu Spike, Guess Who si/sau altii? De ce anume cu maimuta ceea care face playback? Asta e si problema, si nicidecum nu limba vorbita. Mult succes

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: