Cum să cazi de pe bicicletă chiar în PMAN (video)

Zilele trecute am văzut o poză pe wall-ul lui Oleg Brega, făcută în timpul unei plimbări cu bicicleta. Poză destul de reuşită, de altfel. Brega cu buclele-n vînt şi ghiozdanul în spate, este fotografiat în timp ce merge pe bicicletă, iar în spatele său apare un fundal de un verde spălăcit din cauza deplasării cu viteză. Doar că mesajul de alăturea pozei e un pic mai „trist”:

Brega„Așa mă vedea fratele Sergiu înainte să lovească bordura și să cadă în cap. Nu faceți ca el, nu faceți nimic altceva din mers decît să țineți ghidonul, dar e bine să aveți ca el cască pe cap (nu ca mine), altfel ați putea să muriți sau să rămîneți calici.”

Tocmai de asta, şi exact în scopul prevenirii altor incidente de acest fel, am decis să mă destăinui şi eu.

S-a întîmplat sîmbăta trecută, 25 mai 2o13, atunci cînd eram în Piaţa Marii Adunări Naţionale la Cursa Olimpică (vezi relatarea despre eveniment).

Cum în Piaţă erau foarte mulţi participanţi, am decis să fac un video dinamic; o panoramă în care să-i prind pe absolut toţi participanţii. Cu telefonul în mîna dreaptă şi ghidonul dus doar de stînga, am pornit la drum. Uitasem doar că frîna din partea stîngă este cea din faţă, iar în orice moment mi-ar putea ieşi cineva în cale…

Ce-a ieşit, vedeţi şi singuri:

Week-end plăcut şi nu repetaţi asta în condiţii casnice. 🙂

PS: Sînt în ordine. Am scăpat cu doar cîteva zgîrieturi pe ghidon şi alte cîteva vînătăi la picior şi burtă.
PPS: Cicliştii, amatori de senzaţii tari, sînt aşteptaţi duminică, 2 iunie, la cea de-a doua etapă a Cupei Giant la Mountain-Bike 2013.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri to “Cum să cazi de pe bicicletă chiar în PMAN (video)”

  1. Anton Says:

    Chiar ai atit de mult timp liber in cit esti gata sa scrii si sa postezi video in care cazi de pe bicicleta?

    Apreciază

  2. pulbermax Says:

    Cît vrei tu timp liber am, dar văd că şi tu nu duci lipsă, dacă tot ai cînd să intri pe bloguri şi să laşi comentarii…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: