Ţara asta merge spre nicăieri!

Politică.

Ţara asta merge spre nicăieri, şi mai ales în domeniul politic. Asta deoarece n-a avut niciodată partide politice, în înţelegerea lor clasică, ci adunături (grupuri, dacă asta mîngîie urechea mai mult) de persoane cu interese mai mult sau mai puţin comune.

E adevărat că, odată cu „triumful liberalismului” la nivel global, după 1991, are loc deideologizarea politică. Azi nu mai avem un Lenin sau Hitler, gata să meargă pînă-n pînzele albe pentru ideea pe care o apără. Ceea ce nu e rău. Dar chiar aşa?!

Partidul liberal depune o cerere la Curtea Constituţională în care contestă micşorarea cotei accizului pentru automobilele de lux. (Mă refer acum la penultima sesizare a PL la CC, pentru că, în opoziţie fiind, viteza lor de contestare a deciziilor la CC depăşeşte capacitatea mea de a scrie.) Astfel de reglementări, spun ei, reprezintă o lovitură dură în principiul echităţii sociale, deoarece, în final, Parlamentul a decis majorarea impozitelor pentru păturile sociale cu venituri modeste, implicit capacităţi de plată mai mici.

Дальше лучше. „În concluzie, rezultă că povara fiscală urmează a fi mărită anume în detrimentul şi din contul persoanelor cu venituri modeste, dar nu din contul celor ce au venituri mai mari și îşi permit a procura „automobile de lux”, opţiune ce în opinia autorilor sesizării este o faptă atât ilegală cat şi lipsită de bun simţ, motiv ce a servit temei suplimentar pentru înaintarea prezentei sesizări”, susţin Deputaţii Fracţiunii PL în sesizarea depusă.

Ce ai tu, liberal fiind, cu echitatea socială şi persoanele cu venituri modeste?! Interesul tău liberal este să-i creezi fiecăruia şanse egale de afirmare, iar dacă el reuşeşte să se afirme pînă acolo încît să-şi permită procurarea unui automobil de lux, să ştii că ai reuşit.

N-o să găsiţi o carte în care să scrie că liberalismul luptă pentru echitatea socială, pentru interesele clase sociale cu venituri modeste, duşmanul cel mai aprig al liberalilor fiind burghezia cu „automobile de lux”. Aici liberalii noştri se cam bagă în grădina lui Igor Dodon, asta dacă Dodon ar fi socialist.

Un alt specimen, şi mai dihai, Renato Usato. N-o să comentez prea mult. Vreau doar să vă imaginaţi businessman-ul care merge în alegeri cu sloganul «Вернем страну народу!» („Să-i întoarcem poporului ţara!”). Cui zici să-i întoarcem ţara?! Din mîinile cui trebuie să o rupem?! A, din mîinile oligarhilor cu Rolls-Royce-uri! Sau poate chiar din „mîna Moscovei”?!

Ţara asta merge spre nicăieri.

Guvernare.

Guvernarea nu poate să ducă ţara dincolo de limita gîndirii ei, iar limita gîndirii actualei guvernări ajunge fix pînă pe litoralul oceanului Atlantic (ceea ce-i mai bine decît dacă aceasta ar fi pînă în taigaua Siberiei). Dar ţara asta, în continuare merge, spre nicăieri.

Doar cîteva din ultimele decizii:

–         „Guvernul a aprobat Regulamentul de subvenționare în agricultură pentru anul 2014” (Regulamentul stabilește principiile, obiectivele şi sarcinile prioritare pentru realizarea politicilor de susţinere a producătorilor agricoli și a suportat un șir de îmbunătățiri odată cu majorarea mijloacelor fondului de subvenționare de la 400 de milioane în 2013, la 500 de milioane de lei în anul curent.);

–         „Mai mulţi militari vor primi un spor lunar în mărime de 30 la sută din salariul de funcţie pentru condiţii specifice” (Aceste prevederi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014. În acest scop, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace în sumă de 84307,5 mii lei, inclusiv 69807,6 mii lei pentru angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, 14347,3 mii lei pentru Ministerul Apărării şi 152,6 mii lei pentru Serviciul de Curieri Speciali.);

–         „În premieră, s-au dat circa 400 de milioane de lei din Fondul Rutier pentru drumurile care duc spre școlile, grădinițele, spitalele și primăriile din sate” (Peste 700 de localități vor avea drumuri mai bune. Pentru asta s-au alocat 390, 13 mil. lei. În total, Fondul Rutier pentru anul 2014 constutuie 1, 326 miliarde de lei.);

–         „Statul acordă în acest an o sumă record pentru tratarea bolnavilor de cancer” (Guvernul va oferi peste 80 de milioane de lei pentru asigurarea bolnavilor de cancer cu medicamente, inclusiv cu preparate chimioterapeutice. Este pentru prima oară când statul acordă o asemenea sumă în acest scop.).

Ceea ce mă frămîntă este, da’ de unde? De unde are statul în care trăiesc atîţia bani?! Am avut vreun salt economic surprinzător care mi-a scăpat mie? O nouă poveste de succes? Sau poate că statul Republica Moldova îşi ţine banii în euro, iar acum majorările se fac din contul devalorizării valutei naţionale?

Măcar să fi scos din această schemă bolnavii de cancer. Ei, dar pînă la urmă au şi ei un vot, nu?! Oricum, ţara asta merge spre nicăieiri.

Religie.

„Un grup de preoţi şi enoriaşi îi cer lui Vlad Filat să divorţeze de Angela Gonţa şi să se întoarcă la soţie, pentru că acasă îi plîng copiii”. N-am fost prea fericit cînd am auzit despre căsătoria lui Vlad Filat cu Angela Gonţa. Adevărul e că nici nu m-a scîrbit. E treaba lor personală şi dacă mai vor să şi cîştige dividente electorale din asta, la fel e treaba lor. Statul e laic.

Am zis atunci doar că „ori Angela Gonţa este însărcinată, ori eu nu înţeleg ceva”. Am scris şi pe facebook asta. Puteţi verifica. Dar ne imaginăm ce vor, de fapt, preoţii noştri şi complicăm un pic ecuaţia. O completăm din elemente cunoscute de toată lumea, elemente pe care le cunosc şi preoţii.

„Un grup de preoţi şi enoriaşi îi cer lui Vlad Filat să divorţeze de [noua lui soţie] Angela Gonţa [însărcinată în a „x”-a lună] şi să se întoarcă la [fosta lui] soţie [de care-a divorţat acum doi ani], pentru că acasă [în Elveţia] îi plîng copiii”.

Se vede că unicul lucru pe care-l urmăresc preoţii noştri este ca Vlad Filat să plece din Republica Moldova la casa lui din Elveţia, acolo unde-i studiază sau, mă rog, plîng copii. Faptul că prin asta Vlad Filat ar lăsa (pe drumuri) o femeie însărcinată şi, mai pe urmă, un alt copil plîngînd – pe ei îi priveşte mai puţin.

Plus că pentru asta, Filat ar trebui să mai treacă printr-un divorţ care, după mine, e şi mai mare păcat decît primul. Adică, poţi din întîmplare să calci pe greblă, dar trebuie să fii mare prost ca să calci repetat pe ea.

I-am zis şi prietenului meu Valuţă (l-am sunat atunci cînd am citit tema conferinţei ce urma să aibă loc a doua zi) şi o repet şi-acum. Conferinţa asta are (ar fi avut) sorţi de izbîndă doar în cazul în care voi, preoţii, o să daţi în Mitropolitul Vladimir, pentru faptul că a oficiat o cununie cu încălcarea canoanelor bisericeşti. Că nu mi-l imaginez pe Filat seară de seară bătînd mătănii în ispăşirea păcatului preacurviei.

E doar păcatul mitropolitului că el, за деньги, a oficiat o asemenea cununie. Şi încă în mănăstire. Deşi, dacă e să facem o paralelă, şi preşedinele rus Vladimir Putin tot a divorţat, iar Kabaeva tot a fost văzută cu verighetă pe mînă. Dar parcă n-am auzit ca pentru asta, Patriarhul Kirill să-l fi dat pe Putin anatemei.

Dar ţara asta merge spre nicăieri.

Sport.

În ţara asta cu sportul se ocupă cine vrei (e şi politica un sport, nu?). Unii ating şi performanţe. Nu şi sportivii.

Cel mai înalt rezultat obţinut pînă acum de Moldova la JO din Soci este locul 36 (din 39 posibile) obţinut la prob de sanie de sportivul, în vîrstă de 31 de ani, Bogdan Macovei. Ei şi dacă tot a evoluat atît de bine, după trei participări la Olimpiadele de la Torino, Vancouver și Soci, fiind на пике славы, Bogdan MACOVEI a decis să-și încheie cariera sportivă, dorind să-şi continue activitatea în calitate de antrenor sau consultant al echipei reprezentative a Republicii Moldova la probele de sanie. Vă cam imaginaţi care este viitorul Moldovei la proba sanie!

„Experimentatul sportiv a fost felicitat cu ocazia încheierea carierei sportive de către Dragoș HÎNCU, Viceministrul Tineretului şi Sportului, prezent la Jocurile Olimpice și Nicolae JURAVSCHI, președintele Comitetului Naţional Olimpic”.

Atît ceea ce-i scris cu italic, cît şi alineatul „din ghilimele”, sînt citate din comunicatul de presă. Nu-i vina mea că Macovei a decis să-şi continue activitatea, şi nici că el a fost felicitat cu ocazia încheierea carierei sportive.

Dar ţara asta oricum merge spre nicăieri, aşa că keep calm!

„- Ioane, mult mai trebuie să aşteptăm schimbarea?
– Tătucă, dacă o aşteptăm, atunci mult!”

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri to “Ţara asta merge spre nicăieri!”

  1. macovei bogdan Says:

    Tu daca ai avea idee ce inseamna un sport de iarna intr-o tara care nu are nici cea mai mica conditie de a practica sporturile de iarna atunci nu ai mai scrie ce ai scris dar cum am mai spus pentru unii e foarte usor sa stea in fata calculatorului si sa vorbeasca. Multumim pentru incurajari. O zi placuta.

    Apreciază

  2. pulbermax Says:

    E o scuză şi asta.

    Da, poate nu cunosc ce înseamnă un sport de iarnă într-o ţară fără condiii pentru practicarea acestuia, dar… Şi aici ar urma mai multe.

    Le putem discuta în privat şi chiar te-aş ruga, vorba cîntecului, de eşti tu acela, să-mi scrii un e-mail. Poate facem şi un articol despre asta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: