A mai căzut un zid. Deja „se poate”!

Întîmplarea face că am primit vestea despre votul deputaţilor Parlamentului European privind liberalizarea regimului de vize fiind în sectorul Poliţiei de Frontieră Ocniţa, alături de oamenii direct responsabili de securizarea frontierei de stat a Republicii Moldova.

flaguriLa Ocniţa (raionul meu de baştină) am mers la inaugurarea oficială a primului sector al Poliţiei de Frontieră dotat conform tuturor standardelor europene şi care este primul de acest gen în ţara noastră (următorul urmează a fi deschis abia în iunie, la Săiţi, Ştefan-Vodă). Pentru că partea oficială luase deja sfîrşit, iar noi ne încălzeam cu un ceai şi nişte biscuţi alături de şeful PF Dorin Purice (premierul Iurie Leancă şi ministrul de Interne, Dorin Recean, plecase deja), mi-am permis să intervin în discuţia pe care o avea cu jurnaliştii ca să le spun tuturor frumoasa veste. Am aplaudat atunci cu toţii acel „moment istoric”, iar domnul Purice, mai în glumă mai în serios, a zis că pentru asta merită să bem şi nişte şampanie.

***

Dar înainte de asta, încă în contextul părţii oficiale a evenimentului, după tăirea panglicii verzi, l-am întrebat pe premierul Iurie Leancă „de ce, în ziua votării regimului liberalizat de vize, aţi ales să veniţi aici la Ocniţa şi nu undeva la Bruxelles”? (Adevărul e că decizia urma a fi luată la Strasbourg, dar mea culpa).

Întrebarea n-a fost una întîmplătoare, pentru că Ocniţa este unul din ultimele bastioane ale comuniştilor, iar în ultima lună Dorin Recean era deja la a doua „vizită în teritoriu” la Ocniţa, iar preşedintele fracţiunii PLDM în Parlament, Valeriu Streleţ, a fost la Ocniţa luni, 24 februarie. Răspunsul, în principiul, îl aveţi aici.

Din cîte puteţi vedea, nimic nou sub soare. „Grija faţă de popor”, ar fi fraza general valabilă, iar termenii despre care vorbea domnul Leancă, sînt de cam 2-3 luni, deci cam mai-iunie. Ceea ce am citit însă eu, prin titlurile de presă, suna cam ceva de genul „Parlamentul European a abolit regimul de vize pentru Moldova”.

***

„Să vedeţi cum o să-nceapă a suna mîine la Poliţia de Frontieră!”, au exclamat oamenii din „domeniu”, printre care mă aflam atunci cînd am primit vestea. „Ei deja sună şi-ntreabă de ce nu le dăm voie să treacă graniţa, pentru că ei au paşaport biometric şi la ştiri au spus că cu paşaport biometric se poate”.

Ei, să vedeţi voi cum a căzut Zidul Berlinului! Am auzit istoria asta din gura unor nemţi, atunci cînd am fost pentru o săptămînă în Berlin. Pare un pic cam anecdotică, dar asta e.

Era noiembrie 1989.  Un oarecare oficial, primise indicaţii de a calma spiritele, din ce în ce mai aprinse. Trebuia să zică doar că în viitorul apropiat, cei din Berlinul de est o să poată trece nestingherit în cel de vest şi invers. Şi se vede că omul cela n-a înţeles prea bine ce trebuia să anunţe, şi pentru că n-a vrut să întrebe de două ori, a zis aşa cum a înţeles – „puteţi trece dintr-o parte în alta”.

Oamenii au auzit asta şi-au mers într-un suflet spre Checkpoint Charlie, zicînd că vrem să trecem pentru că au spus că „se poate”. A auzit că „se poate” şi proprietarul unui local din apropierea punctului de trecere, care-a ieşit bucuros cu o tavă cu şampanie să servească mulţimea adunată de ambele părţi ale zidului. Pentru că era bogat, cei mulţi l-au împins înainte, iar el a devenit primul cetăţean care a trecut nestingherit dintr-o parte în alta, făr a fi oprit de grănicerii care, de asemenea, au auzit că „se poate”. De aici şi pînă la căderea definitivă a barierei de 30 de ani, au mai rămas paşi număraţi.

C-o fi într-adevăr aşa, sau că anii deja trecuţi au mai şters din tragismul acelor clipe, nu ştim. Adevărul e că la 27 februarie 2013, a mai căzut un zid, iar mulţimea cu paşapoarte biometrice adunată de-a lungul Prutului, care-au auzit că deja „se poate”, o va demonstra, probabil.

***

PS: Noi tot am băut şampanie. Pentru că la Poliţia de Frontieră ordinele se execută, nu se discută. Chiar şi cele date în glumă.

PPS: Şeful PF, Dorin Purice, deja nu mai era cu noi.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: