Archive for the ‘Teatru’ Category

Olympic day in Moldova

26/05/2013

Aşa a fost Ziua şi Cursa Olimpică 2013 din Piaţa Marii Adunări Naţionale, văzută cu ochii mei, pe 25 mai.

Spre deosebire de televiziuni şi alte media, eu n-a terbuit să văd cum Andrei Porubin striga în microfon „Iar acum, haideţi să-l aplaudăm pe Vlad Filat!”, asta deşi pe aceiaşi scenă şi în aceiaşi echipă era şi Premierul desemnat Iurie Leancă.

La fel, nu m-am complicat că observ cum echipa Olimpicilor, care a luat locul I la simulatorul de canotaj, a oferit locul echipei Politicienilor, iar ăştia din urmă – echipei Artiştilor, ca într-un final ultimii doi clasaţi (Artiştii şi Jurnaliştii) să devină primii.

În schimb am văzut o participare chiar numeroasă (peste zece mii, conform organizatorilor) şi mulţi „entuziaşti” (conform vîrstei), ceea ce-i foarte şi foarte bine. (more…)

Anunțuri

Momentul cela… ajuns şi în Moldova

13/02/2013

Momentul cela cînd cărţile sînt împărţite şi jucătorii sînt cunoscuţi. Toţi ştiu că în butuc sînt 36 (sau 52) de cărţi, le ştiu şi culorile, dar nimeni nu ştie cine ce cărţi are în mînă… Într-un fel, tabloul e clar. Diavolul însă, după cum se ştie, se ascunde în detalii.

Pentru că F. e cel care a dat cărţile, L., bine, P. cu mîina lui L., trebuie să meargă primul. Părerea mea, că L. are cărţi slabe, iar în condiţiile în care nu ştie ce cărţi are în mîini oponentul, va merge la bluf. Va înainta cu ceva nesemnificativ. Un nouă de dobă, să zicem. (more…)

„Primiţi Malanca?” sau un frumos obicei care moare

20/01/2013
Horă mîndră şi frumoasă, stau boierii la masă.
Cu mesele-ntinse, cu făcliile-aprinse,
C-un buchet de flori, pentru noi hăitori.
Eu oi spune „hăi”, da voi mînaţi flăcăi.
Hăi! Hăii! (more…)

Despre toate şi despre nimic în accepţiune social-politică: 7 aprilie, NIT, Morari şi alţii

10/04/2012

Ocupat în scrierea tezei de master („Noile Tehnologii Informaţionale în comunicarea politică din Republica Moldova (2009-2011)”), am şi uitat cînd ultima dată m-am dat cu părerea despre actualitatea social-politică din ţară. Lucrurile merg de la sine, alţii (mai puţin ocupaţi, sau angajaţi în domeniu) scriu des despre asta, cineva pune like ca să arate că e la curent cu ceea ce a scris cutărescu, altul dă share ca să laude, iar un al treilea îi ia în batjocoră pe cele scrise de alţii, fără a oferi ceva în schimb. Aşa a fost mereu, cîinii latră, şatra merge. Sau ceva de genul ăsta. Acum despre toate pe rînd.

Despre 7 aprilie

A fost 7 aprilie. Atît.

Despre politică în contextul 7 aprilie

Înainte de un nou 7 aprilie politicienii şi-au adus aminte de evenimentele şi cei care i-au adus la putere. Astfel, l-au numit „Ziua Libertăţii”. Aşa cum e logic: de ziua libertăţii, politicienii şi-au luat liber.

Cu două săptămîni înainte de 7 aprilie, am avut ocazia să fiu într-o încăpere nu prea mare alături de preşedintele Republicii Moldova. Am decis să profit de ocazie. I-am zis că noi, bloggerii, am vrea un offline cu dumnealui, pe 7 aprilie, în interiorul Preşedinţiei. A zis că are treburi mai importante. Am tăcut.

Tot atunci, am fost la o emisiune, unde nu mi s-a oferit ocazia să vorbesc. Alţi bloggeri m-au luat peste picior, că am fost acolo pe post de decor. Cam aşa a şi fost de fapt, dar n-am vrut să intru în vorbă fără să mi se permită. După emisiune, l-am întrebat însă pe Nicolae Timofti, dacă în decursul mandatului său de patru ani vom afla adevărul despre 7 aprilie? Mi-a răspuns evreieşte: „pe Kennedy l-au omorît în şaizeci şi pînă acum cunoaştem cu siguranţă cine a fost asasinul şi ce motive a avut acesta?!”. Am înţeles că nu face să aştept adevăr, la fel cum am mai înţeles că Republica Moldova aşa şi a rămas fără preşedinte. (more…)

Sfîrşitul Lumii va avea loc la 26 august 2014

22/05/2011

– Alo, poliţia. Sînt un clarvăzător şi vreau să anunţ despre “Sfîrşitul Lumii”.

– Da, bine. Cînd? Unde?

– Pe 25 august 2014*, în toată lumea.

– O nu.., îmi pare rău domnule clarvăzător, din păcate această zi este bronată deja. Dar puteţi alege oricare alta. Pe 26 e bine?!

* Data, ziua, anul au fost selectate la întîmplare, cititorul poate alege oricare altă zi. Sensul rămîne acelaşi.

PS: Creaţie proprie 🙂

AIE şi PCRM la o oră de română. Tema: sloganul meu electoral!

14/10/2010

Matematică superioară, nu alta, vedem astăzi la Chişinău. Timp de zece zile (4-14 octombrie) în cursa electorală petru alegerile din 28 noiembrie 2010, s-au înscris 14 partide politice. În aceste zece zile, au intrat în joc şi toate cele cinci partide politice din Parlamentul legislaturii a XIX-a. Deci, „28:14” şi „10:5”, putem spune că campania electorală este (ca şi cum) pe jumătate realizată.

Dar nu despre matematică vreau să vorbesc astăzi. Trecem la limba română, iar aici lucrurile stau mai prost…

–         PD, la tablă! Ei, dragul meu Mariancic, ai pregătit Sloganul electoral pentru alegerile din 28 noiembrie? (more…)

Se caută un pix… (foaie este)

10/08/2010

Astăzi am primit un e-mail, adică mai bine-zis o înștiințare despre postarea unui nou comunicat pe www.comunicate.md. Straniu, l-am citit (deobicei le șterg imediat după ce văd despre ce este vorba), dar în acest caz, dacă tot prin e-mail mi-a venit doar o parte din comunicat, am decis să deschid site-ul să-l văd integral. Iată și textul integral: (more…)

Frînturi Ciorane…

04/02/2009

Patima de a dispărea, de a nu lăsa nici o urmă e străină oricui ţine la numele şi la opera sa, şi, cu atît mai mult, oricui visează la un nume sau o operă, pe scurt veleitarului: care, dacă se-ncăpăţînează să se mîntuiască, nu va izbuti, în cel mai bun caz, decît să se-mpotmolească în nirvana.

Invidiosul nu-ţi iartă nimic, îţi invidiază pînă şi înfrîngerile, pînă şi ruşinile.

Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălţimi şi ameţeli.

După anume nopţi, ar trebui să-ţi schimbi numele căci nu mai eşti acelaşi.

Drama Germaniei este că n-a avut un Montaigne, ce noroc pentru Franţa că a-nceput cu un sceptic!

Scîrbit de naţiuni, mă-ntorc spre Mongolia, unde trebuie să fie bine, unde există mai mulţi cai decît oameni, unde yahoo-ul n-a biruit încă.

Atîta am vorbit de rău viaţa, încît dorind săi fac dreptate în sfîrşit, nu mai nimeresc nici un cuvînt care să nu sune fals.

Vorbirea şi tăcerea. Te simţi mai în siguranţă lîngă un nebun care vorbeşte, decît lîngă un nebun care nu poate deschide gura.

Femeia este muzică rătăcită în carne.

Muzica este tot minus lumea.

Muzica este timp sonor.

Cine n-a murit tînăr merită să moară.

P.S.: Personal de la mine: „Dac-aş fi murit tînăr, înainte de-al fi citit pe Cioran, avea să fi trăit aiurea, fără nici un rost…   Îl urăsc prin cinismul lui, prin el am poftă de viaţă…”


%d blogeri au apreciat asta: