Posts Tagged ‘Afganistan’

Trafic și democrație (*cu accentul pe i)

04/12/2012

La scurt timp după groaznicul atac terorist din 11 septembrie 2001, premierul britanic Tony Blair a întreprins un set de vizite în capitalele lumii cu scopul de a convinge liderii politici ai vremii despre necesitatea unei intervenţii în Afganistan. „După 11 septembrie, scrie Jonathan Powell în cartea sa Noul Machiavelli, era evidentă nevoia unei acţiuni militare, dar eram cu toţii în ceaţă, pentru că Afganistanul şi talibanii nu fuseseră pînă atunci prioritate pe radarul nostru”. Astfel, delegaţia britanică a întreprins mai întîi o vizită la Berlin, unde „Shroeder a opinat că ar putea să-i convingă pe concetăţenii săi să trimită trupe germane în Afganistan”, la New York şi Washington, apoi Moscova, Islamabad şi în ultimă etapă „către Siria, Arabia Saudită şi Israel”. (more…)

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: