Posts Tagged ‘Cioran’

De ce Chirtoacă va lua Primăria din turul II?

18/06/2011

Scîrbit de naţiuni, mă-ntorc spre Mongolia, unde trebuie să fie bine, unde există mai mulţi cai decît oameni, unde yahoo-ul n-a biruit încă. (Emil Cioran)

Am ajuns în a doua „zi a tăcerii” din acest an. Ziua din ajunul turului II al alegerilor locale generale. Acum orice mişcare a partidelor, staff-urilor, candidaţilor poate (şi chiar trebuie) sancţionată. Plus că, vorba moldovenilor, „porcul în ajun.., nu prinde la kilograme”. Ce s-a făcut – s-a făcut, ce nu – nu. Eu însă, mă pot exprima în acest sens. Asta pentru că în calitate de cetăţean al Republicii Moldova şi locuitor cu acte în regulă a urbei Chişinău, nu risc să fiu sancţionat cu nimic, sînt protejat de Constituţie.

Azi vreau să zic de ce în opinia mea fostul Primar al capitalei, va fi şi actual Primar. Şi răspund din start – graţie conjuncturilor. Are noroc, şi atîta-i tot. Oricare altă conjunctură, l-ar fi plasat pe locul doi, sau chiar un loc mai jos (care nici să nu-l fi înaintat spre bătălia finală). (more…)

Se caută un pix… (foaie este)

10/08/2010

Astăzi am primit un e-mail, adică mai bine-zis o înștiințare despre postarea unui nou comunicat pe www.comunicate.md. Straniu, l-am citit (deobicei le șterg imediat după ce văd despre ce este vorba), dar în acest caz, dacă tot prin e-mail mi-a venit doar o parte din comunicat, am decis să deschid site-ul să-l văd integral. Iată și textul integral: (more…)

La rvd

22/03/2009

Scîrbit de naţiuni, mă-ntorc spre Mongolia, unde trebuie să fie bine, unde există mai mulţi cai decît oameni, unde yahoo-ul n-a biruit încă. (Emil Cioran)

Plec pentru o săptămînă acasă, acolo unde sint izolat de internet, site-uri, mess. Iar cînd vin, cu gînduri şi idei noi, promit să vă bucur cu ceva… Deja cît de bun, vedeţi voi – cititorii mei…

Frînturi Ciorane…

04/02/2009

Patima de a dispărea, de a nu lăsa nici o urmă e străină oricui ţine la numele şi la opera sa, şi, cu atît mai mult, oricui visează la un nume sau o operă, pe scurt veleitarului: care, dacă se-ncăpăţînează să se mîntuiască, nu va izbuti, în cel mai bun caz, decît să se-mpotmolească în nirvana.

Invidiosul nu-ţi iartă nimic, îţi invidiază pînă şi înfrîngerile, pînă şi ruşinile.

Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălţimi şi ameţeli.

După anume nopţi, ar trebui să-ţi schimbi numele căci nu mai eşti acelaşi.

Drama Germaniei este că n-a avut un Montaigne, ce noroc pentru Franţa că a-nceput cu un sceptic!

Scîrbit de naţiuni, mă-ntorc spre Mongolia, unde trebuie să fie bine, unde există mai mulţi cai decît oameni, unde yahoo-ul n-a biruit încă.

Atîta am vorbit de rău viaţa, încît dorind săi fac dreptate în sfîrşit, nu mai nimeresc nici un cuvînt care să nu sune fals.

Vorbirea şi tăcerea. Te simţi mai în siguranţă lîngă un nebun care vorbeşte, decît lîngă un nebun care nu poate deschide gura.

Femeia este muzică rătăcită în carne.

Muzica este tot minus lumea.

Muzica este timp sonor.

Cine n-a murit tînăr merită să moară.

P.S.: Personal de la mine: „Dac-aş fi murit tînăr, înainte de-al fi citit pe Cioran, avea să fi trăit aiurea, fără nici un rost…   Îl urăsc prin cinismul lui, prin el am poftă de viaţă…”

De azi oficial sînt singur

27/01/2009

images7 E zi de marţi, a noua zi după moartea poetului Grigore Vieru (să-i fie ţărîna uşoară), pentru astăzi Întreprinderea de stat Poşta Moldovei a preconizat prezentarea noului timbru poştal dedicat manifestaţiilor prilejuite aniversării a 650 de ani de la prima menţiune a statului moldovenesc (medieval), de azi în fix 8 luni fac 21 de ani, iar în rest nimic. Nu e nici început de săptămînă, dar totuşi pînă la week-end mai este mult… Şi totuşi, întotdeauna rămîne loc pentru mai mult…
Astăzi prietena mea mi-a declarat boicot. A zis că nu mai vrea, şi nici nu poate să fim împreună… Scriu asta nu pentru a fi compătimt, ci pentru că tocmai asta a vrut ea. Aşa şi a zis – poţi să scrii despre asta pe blogul tău… Ei bine, şi cam ce-aş putea scrie pe marginea problemei? N-o pot ponegri, fiindcă totuşi mai ţin la ea, sau cel puţin o respect… Nu pot zice că-i o proastă, fiindcă nu e… Şi în fine, omului poţi să-i iei ceva fără voia lui, iar să-i dai (dragoste) nu prea… Pot doar să mă mir de timpurile în care trăim, zilele în care am ajuns să ne despărţim prin Internet, într-un dialog pe Yahoo Messinger, nici măcar să putem discuta ca lumea, între patru ochi.
Zilele trecute scriam în „Cioran moare…” despre era flash-urilor şi al USB-urilor înşurubate, era în care putem face totul la distanţă de un singur click, doar una uitasem să spun – că sunt conservator (cel puţin la capitolul relaţii). Iar această eră e una a dependenţei, e era standartelor dictate.
Zilnic ne încătuşăm tot mai strîns în păienjenişul www, încît nu mai ştim cum să ne scoatem capurile din el. Ne „masturbăm” pe odnoklassniki, uitînd ce e sexul de calitate. Depindem în permanenţă de MegaBit/secundă şi trafic nelimitat, uitînd cu desăvîrşire de calităţile general-umane primite de la strămoşi. Cu feţe de demoni – pictăm smile-uri angelice. 🙂
Suntem maşinării nervoase, bipezi ţintuiţi la scaun cu rotile, miopi la adevărul pur şi închinaţi la idoli…

Cioran moare…

25/01/2009

Astăzi e Duminică, ziua creată în special pentru odihnă, zi în care este permisă şi chiar motivată tolăneala. Dumnezeu creînd 6 zile la rînd porci, măgari şi alte orătănii ce să locuiască pe terra, se aşezase la umbra unui copac ca să-şi mai odihnească oasele… şi deatunci aşa şi se trage – Duminica zi de odihnă. Deaceea, trezit dimineaţa nu prea mă complicasem cu planuri, adică planuri avusem multe, dar le-am arhivat pentru o oarecare altă zi din cele şase rămase – fiindcă e Duminică. Am băut un ceai, şi pus-am mîina pe „Cioranul meu” (Demiurgul cel rău), ce-l lecturez de vreo două-trei zile. (more…)


%d blogeri au apreciat asta: