Posts Tagged ‘clasa politică’

Încălcarea legii a ajuns la culmea absurdului. Protestăm?

12/01/2012

Nu mai e noutate pentru nimeni că atunci cînd nu încap în norma legală, puterea și-o modelează așa încît să-i fie numai bine. De la o vreme aceasta se repeta cam des, dar astăzi a ajuns la culmea absurdului. Unde-i logica? Adică deputatul nu poate fi obligat să vină la ședințele în plen a Parlamentului, dar a putut fi obligat să arate pentru cine a votat. În opinia Curții Constituționale, e legal ca cetățenii să voteze la alegeri fără perdea, dar e ilegal ca cei aleși (cu perdeaua trasă) să-și arate opțiunea, fapt pentru care nu riscă nimic.  (more…)

Reclame

Dezideratul Alianței sau un alt unghi de vedere al morții lui Vadim Pisari

09/01/2012

„Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui  Republicii Moldova […] şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război”.

Articolul 85 (punct 4), Constituția Republicii Moldova

După trei ani de muncă și chin, după ce n-au mai putut alege președintele țării, și după ce le-am tot arătat din deget, atît noi – societatea civilă, cît și ei – prietenii europeni, că nu e prea bine ca Legea Supremă să fie modificată la doleanța și bunul plac al politicienilor, se pare că clasa politică conducătoare a prins la minte. S-a gîndit să mai guverneze un an-doi, dar în așa fel încît să încapă în limitele actualei Constituții.

Nu pretind la adevăr absolut sau raționamente exclusiviste, dar tragicul incident de pe podul dintre Pîrîta și Vadul lui Vodă, produs în chiar prima zi a anului, poate avea și un alt unghi de vedere. Unul de natură conspirativă. (more…)


%d blogeri au apreciat asta: