Posts Tagged ‘Constituţia’

Scorogovorcă Constituţională

15/01/2012

Scorogovorcă: „Oare la ce etapă a organizării Referendumului Constituţional pentru modificarea Constituţiei prin Referendum, Curtea Constituţională va declara drept neconstituţională decizia organizării Referendumului Constituţional?!”

Cine a reuşit să roastească această „scorogovorcă” fără greşeli din prima, felicitări. Sînteţi la curent cu toate noutăţile zilei. Cine nu, mai aveţi de lucrat. Tot aşa, cei care s-au antrenat în căutarea răspunsului la această întrebare, mai necesită antrenamente. Întrebarea e retorică.

Reclame

Cutuma de Stat a Republicii Moldova

15/09/2011

Mi se pare mie, sau anume așa vrea Parlamentul, Ministerul Justiției, Mitropolia Moldovei și alții, ca să arate acest „document”?

Dacă nu e doar o fobie de-a mea, înseamnă oare asta că ne mișcăm cu pași mărunți, dar siguri spre modelul democratic britanic? Da Regina cine-i?

Află răspunsul începînd cu 20 septembrie 2011…

17 ani de Constituţie în RM: cui îi pasă?!

29/07/2011

Constituția Republicii Moldova, legea supremă a statului care asigură suveranitatea și integritatea țării, a ajuns astăzi la ce-a de-a 17 aniversare.

La 29 iulie 1994, aceasta a fost votată de către Parlamentul legislaturii a XIII-a a Republicii Moldova. Astăzi însă, chiar și avînd o criză politică profundă provocată de imposibilitatea alegerii președintelui țării, prevăzută de articolul 78 al Constituției, nici un politician, din opoziție sau de la guvernare, parlamentar sau nu, nu și-a amintit de sărbătoare. Mai mult chiar, data de 29 iulie fiind numită ca data ultimei ședințe a Legislativului din sesiunea primăvară-vară, deputații și-au luat vacanță deja de ieri. (more…)

„Soluția” pentru Chișinău, devine „soluție” pentru Moldova

21/06/2011

Astăzi „garda de fier” a Partidului Comunist, în frunte cu Vladimir Voronin, a luat o decizie foarte, trebuie să recunoaștem, tranșantă. Una care blochează orice speranță de alegere a șefului statului, și conservează conflictul pentru încă cîteva săptămîni și chiar luni. „În condițiile create Partidul Comuniștilor nu poate avea o agendă comună cu reprezentanții regimului de guvernare și pînă cînd judecătoria nu va adopta o decizie bazată pe lege, referitor la organizarea de alegeri repetate în municipiul Chișinău, fracțiunea noastră va boicota ședințele parlamentului”, a declarat-o chiar șeful partidului în cadrul unui briefing. Tot în acest timp, fostul candidat al aceluiași partid, Igor Dodon, a depus o contestație la judecătoria sectorului centru al capitalei pentru a cere „infirmarea legalităţii turului doi al alegerilor pentru funcţia de primar general al mun. Chişinău, declararea nulităţii şi dispunerea organizării votării repetate”. (more…)

De ce Chirtoacă va lua Primăria din turul II?

18/06/2011

Scîrbit de naţiuni, mă-ntorc spre Mongolia, unde trebuie să fie bine, unde există mai mulţi cai decît oameni, unde yahoo-ul n-a biruit încă. (Emil Cioran)

Am ajuns în a doua „zi a tăcerii” din acest an. Ziua din ajunul turului II al alegerilor locale generale. Acum orice mişcare a partidelor, staff-urilor, candidaţilor poate (şi chiar trebuie) sancţionată. Plus că, vorba moldovenilor, „porcul în ajun.., nu prinde la kilograme”. Ce s-a făcut – s-a făcut, ce nu – nu. Eu însă, mă pot exprima în acest sens. Asta pentru că în calitate de cetăţean al Republicii Moldova şi locuitor cu acte în regulă a urbei Chişinău, nu risc să fiu sancţionat cu nimic, sînt protejat de Constituţie.

Azi vreau să zic de ce în opinia mea fostul Primar al capitalei, va fi şi actual Primar. Şi răspund din start – graţie conjuncturilor. Are noroc, şi atîta-i tot. Oricare altă conjunctură, l-ar fi plasat pe locul doi, sau chiar un loc mai jos (care nici să nu-l fi înaintat spre bătălia finală). (more…)

În apărarea SIS; un mesaj pentru Ghimpu…

09/09/2010

Astăzi, liderul Liberal şi Preşedintele Interimar, Mihai Ghimpu, a adresat o scrisoare de felicitare lucrătorilor Serviciului de Informare şi Securitate cu ocazia sărbătoririi zilei profesionale. În mesajul unui alt Serviciu, cel dfe presă al Preşedinţiei se menţionează:

„Stimaţi colaboratori ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, (more…)

De ce-a eşuat Referendumul?

06/09/2010

În loc de prefaţă: Ca de obicei, pentru început, din cauza ideilor mele adesea nepopulare, trebuie să menţionez că nu sînt membru sau simpatizant al niciunuia din partidele politică din RM… Privesc realist asupra faptelor, nu şi fără o doză de scepticism. 

Am zis NU referendumului din 5 spetembrie 2010. NU, în sens de obţiune de vot, nu de boicotarea acestuia. Nu sînt eu persoana care să spună de ce acesta fie a eşuat sau, fie, a trecut la limita posibilă. Cred că nu vom fi lipsiţi de comentariile politicienilor care ene vor demonstra forţa malefică a PCRM-ului, indiferenţa poporului, etc. O să spun doar, din perspectiva subiectivă, privind real asupra lucrurilor, de ce totuşi am zis NU. (more…)

De ce Învăţămîntul se implică în Politică?

26/08/2010

(sau Scrisoare deschisă Rectorului USM)

După ce cu vreo lună şi ceva înainte (la 1 iulie curent), adică cu două săptămîni înaintea începerii Admiterii 2010 în instituţiile superioare de învăţămînt, nouă rectori a nouă universităţi şi academii au aderat la echipa Partidului Liberal Democrat din Moldova, a venit şi timpul culesului roadelor. (more…)

Articolul 78: modificat cu încălcări???

03/03/2010

În anul 2000, Parlamentul Republicii Moldova a modificat articolul 78 al Constituţiei RM, privind modul de alegere a şefului statului, cu grave încălcări ale legislaţiei. Această declaraţie a fost făcută astăzi de către Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, în cadrul unei întrevederi cu studenţii Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM. (more…)

Lenta lui Filat, cîinii „turbaţi” şi coloşii presei

16/02/2010

Văd că s-a aprins. Aruncasem aseară o scînteie, cu privire la „micile gafe” ale lui Filat făcute în timpul vizitei la podul Rădăuţi-Lipcani. Această postare, preluată mai întîi de Curaj, apoi de Unimedia, văd că a stîrnit reacţii care mai de care prin comentariile aduse. Deci, şi prin urmare, arde! Înseamnă că am lovit acolo unde doare! Dar să o luăm de la capăt…

După ce am dat o ştire cu evenimentul (deschiderea podului) în prim-plan, ştiind că la agenţia în care sînt angajat „micile gafe” nu o să treacă din cauza şefului şi a unei politici editoriale speciale, iată ce am scris într-o ştire, pentru a nu repeta ceea ce deja s-a spus: „La încheiere, premierul Filat, a menţionat că este foarte fericit că a putut realiza ceea ce a promis cetăţenilor acum doi ani, în cadrul unei acţiuni de protest organizate lîngă podul dat. „Plec de aici de la voi cu trei senzaţii plăcute. Prima apare în urma contactului cu dumneavoastră. A doua, în urma panglicii tăiate, pentru că este prima din cele 15, care urmează a le tăia. Şi a treia este cea pe care o să o ţin de acum înainte în biroul meu de muncă. Aparent nu este ceva important. Este o bucată de sîrmă, sîrmă ghimpată, dar sper că asemenea elemente nu vor mai apărea între oameni niciodată”, a menţionat premierul moldovean.” (more…)

PCRM se destramă… Moldova creşte…

04/02/2010

(sau despre cumătrul Ugbo…)

14 persoane, locatari ai municipiului Chişinău, au depus, astăzi, jurămîntul de cetăţean al Republicii Moldova. Din acestea 10 persoane au redobîndit cetăţenia moldovenească, fiind foşti cetăţeni ai Moldovei, iar alţii patru, provenienţi din România, Armenia, Nigeria şi Togo, au obţinut-o pentru prima dată. (more…)

Lupu, AIE, Constituţia, experţii şi democraţia

29/01/2010

Alianţa pentru Integrare Europeană nu are încă o poziţie concretă referitor la modificare constituţiei, deoarece aşteaptă sosirea membrilor Comisiei de la Veneţia, care urmează a vizita Moldova la mijlocul lunii februarie. Totodată, este necesar de a găsi o soluţie optimă în problema organizării referendumului sau a modificării Constituţiei, în aşa fel ca decizia luată să fie în conformitate cu legea şi aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. Aceasta este poziţia Partidului Democrat din Moldova, anunţată în cadrul unei conferinţe de presă, de către liderul PDM Marian Lupu. (more…)

Traduceri (perevoade):

17/09/2009

Cît de româneşte spun atunci cînd zic „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, care activează în baza grafiei latine”, de-aş zice-o în moldovenească aş spune „Linba di stat a Republişii Moldova esti linba moldovneascî, cari lucreazî dupa latîniţî”.


%d blogeri au apreciat asta: