Posts Tagged ‘Marian Lupu’

Viitorul premier va fi liberal-democrat sau nu va fi deloc

07/03/2013

Judecînd după ședința de azi a Legislativului, cineva și-ar putea imagina că „în sfîrșit, a venit pacea și în Moldova”, lucru, de la sine înțeles, fals. Totuși, votarea de azi, inclusiv unele cu vot unanim, arată că deputații/fracțiunile/liderii sînt indeciși și au nevoie de o pauză pentru viitoarele acțiuni.

Liniștea însă, nu este altceva decît o acalmie înainte de furtună, pentru a lovi din nou, poate chiar luni, 11 martie, la fel cum a lovit un tsunami litoralul japonez acum doi ani (atunci cînd Moldova era vizitată de vice-președintele SUA, Joe Biden). (more…)

Anunțuri

Despre distincțiile de stat în Moldova

25/12/2012
„Premiul Nobel este colacul de salvare aruncat înotătorului atunci cînd acesta a ajuns deja la mal”
(Bernard Shaw, scriitor, umorist, deținător al premiului Nobel)

La finele săptămînii trecute, adică duminică, 23 decembrie, am fost invitat la emisiunea „Vox Publika” moderată de Natalia Morari. Deși nu prea eram în temă și chiar nici prea mare chef nu aveam, la început am refuzat, dar pentru că tot mai mult timp nu fusesem pe-acolo, am decis pînă la urmă să merg. (more…)

Top trei „Cele mai tari plecări din PCRM” de la 7 aprilie încoace

12/12/2012

Faptul că PCRM e pe ducă și că oamenii de-acolo pleacă nu cred că mai e o noutate pentru cineva. Și totuși, de fiecare dată, fiecare plecare, ne miră cu ceva nou. Ne-am mirat atunci cînd a plecat Igor Dodon, deși era un lucru oarecum așteptat după cazul „Tofan” în listele PCRM, ne-am mirat cînd a plecat Vadim Mișin ca unul din mastodonții formațiunii, și chiar, ne-am mirat atunci cînd a plecat Ion Ceban, pentru că încă ne mai amintim cu ce voce striga la mitingurile comuniste. (more…)

7 argumente că Lupu n-a înjurat în Parlament

01/11/2011

Azi am dat cu ochii prin DEX. Dacă, Președintele Interimar, Marian Lupu, tot neagă că ar fi înjurat în timpul ședinței în plen a Parlamentului, iar noi parcă tot nu chiar surzi sîntem, m-am găndit că poate el a zis de fapt altceva…

Deci am căutat în DEX cuvintele care încep cu „blea” (ceea ce am auzit cît timp microfonul spicherului a fost conectat) și terminațiile care puteau suna deja după deconectarea grabnică a microfonului.

Iată rezultatele: (more…)

Rog să includeți termenul „blea” în DEX!

28/10/2011

Multstimată Academie Română,

Din numele întregului popor moldav, vorbitor al limbii române, rog să includeți în Dicționarul explicativ al limbii române termenul „Blea”, cu următoarea definiție: 

Blea ~di (mold): cuvînt licențios spus la nervi de unii demnitari de rang înalt (deputați, funcționari cu imunitate, judecători, avocați) în adresa poporului simplu, faptelor, lucrurilor, din cauza propriei impotențe de a rezolva ceva. Regionalism – bleaha-muha. Din sl. bleadi – femeie de moravuri ușoare, curvă, prostituată, cocotă.

Cu respect, Maxim Pulber. (more…)

SIS la 20 de ani

09/09/2011

Sărbătoare cu flori, medalii şi spatele întors presei la Serviciul de Informaţii şi Securitate. Deşi reprezentanţilor mass-media li s-a permis accesul la ceremonia festivă dedicată împlinirii a 20 de ani de la crearea SIS, aceştia au avut permisiunea de a filma liber doar oficialităţile, în timp ce restul sărbătoriţilor puteau fi filmaţi doar din spate. Potrivit Serviciului de presă al instituţiei, măsurile au fost necesare pentru a nu dezvălui identitatea lucrătorilor operativi. Totodată, în cazul apariţiei feţelor acestora în materialele jurnalistice, SIS a avertizat cu „penalizări conform legilor în vigoare”. (more…)

Calcule asupra celor mai cotați 10 politicieni moldoveni ai lunii iulie

02/08/2011

După două luni de campanie electorală locală, premierul Vlad Filat a revenit în fruntea celor mai cotați politicieni din țară, iar primarul capitalei care i-a ținut locul pe parcursul lui mai și iunie s-a coborît pe poziția secundă. Al treilea politician cotat este președintele interimar al țării, Marian Lupu, care începînd cu luna martie și pînă acum nu a fost mai jos de treapta a patra, și mai sus de treapta secundă. Așa arată podiumul politic autohton al lunii iulie prezentat de Centrul de Cercetări Strategice și Consultanță Politică „Politicon”. Lunii în care Vlad Filat își dădea demisia, Dorin Chirtoacă era investit în funcție, iar Marian Lupu rămînea tot unicul candidat al Alianței pentru șefia statului. (more…)

Imaginea ţării şi diferenţa de percepţie… (despre vizita lui Biden la Chişinău)

13/03/2011

Foto: AFP

Zilele astea s-a vorbit mult despe imagine, imaginea internaţională a Republicii Moldova pe fonul vizitei vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău. S-a vorbit despre creşterea interesului faţă de această ţară a investitorilor străini, propulsarea discuţiilor bilaterale moldo-europene, rezolvarea conflictului transnisrian şi multe alte chestiuni fie spuse, fie care doar se doreau a fi auzite. Oameni buni, să dăm vălul de pe faţă. Biden vine şi pleacă. Noi am rămas. Cum am fost moldoveni, aşa şi sîntem, chiar dacă am fluturat preţ de cîteva ore cu un flăguleţ american.

Poate că nu-s chiar expert în „imagine”, dar înţeleg şi în astea cîte ceva. Spre deosebire de unii, eu n-aş fi atît de optimist. Aş vorbi despre imagine din diferite raporturi, cum ar fi „plusul de imagine pe plan extern”, „gustul dulce-amar al plusului de imagine pe plan intern” sau „personalizarea (atribuirea) imaginii”. Sau poate că problema constă doar în „diferenţa de percepţie”? Să le luăm pe rînd. (more…)

Despre „Adevărul”, Plahotniuc şi presă, la general…

04/02/2011

Ieri s-a făcut exact o săptămînă din ziua în care cotidianul „Adevărul” a dat, vorba lui Sabin Orcan, ora exactă în Republica Moldova, lansînd astfel şi „prima bombă de presă a anului 2011”. Trăind în „evul media”, vorba altui membru al echipei Adevărului, rareori se întîmplă ca unui ziar/instituţii de presă să-i reuşescă a scrie agenda discuţiilor pentru următoarea săptămînă sau chiar lună.

Prin dezvăluirea „şocantă” despre dubla identitate a oligarhului moldovean Vlad Plahotniuc, tot el Ulinici, „Adevărul Moldova” nu numai că a reuşit să pună într-o lumină rea imaginea vice-spicherului Plahotniuc, ci şi (1) să demonstreze cititorului moldovean calitatea produsului media nou-lansat pe piaţa autohtonă, şi (2) să-şi arate incisivii concurenţilor săi direcţi şi indirecţi. (more…)

Flashmob! Flashmob! Flashmob!

21/11/2010

Oglindă Oglinjaoră, de ce el a doua oară!? Cînd vine şi rîndul meu? ( 😀 😀 :D, această postare este o glumă şi rog să fie primită ca atare).

În atenţia CEC, CCCEC şi FISC sau „Despre veniturile PD” (partea 1)

03/11/2010

Ieri, 2 noiembrie 2010, partidele politice care s-au înscris în campania electorală acum cel puţin două săptămîni, au prezentat la CEC rapoartele financiare privind veniturile parvenite şi cheltuielile efectuate din fondul electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. Şi nu ar fi fost nimic, pentru că conform legii aceste raporte sînt prezentate în fiece an electoral, la fiecare două săptămînii ale campaniei. Doar că anul acesta, presa şi-a arătat într-adevăr rolul de „putere a patra”, atenţionînd asupra faptului că unii simpatizanţi, de doar 23 de ani, au donat partidelor cîte o pătrime de milion de lei. De unde?!

Semnalizarea alarmei de către presă a făcut ca CEC să se autosesizeze, iar CCCEC şi FISC – să verifice legalitatea rapoartelor. Umil, dar instituţiile de resort nu au descoperit „mari abateri de la lege”, chiar dacă ProTV a reuşit să vorbescă cu unul din „donatorii” Partidului Democrat, care a recunoscut că nu a dat nici un ban pentru că „n-are de unde”, ci doar a semnat o cerere oarecare. (more…)


%d blogeri au apreciat asta: