Posts Tagged ‘moldoveni’

520 şi… pentru împlinirea unui vis

11/04/2013

Se zice că moldovenii nu sînt uniţi, iar cînd unul încearcă să urce deasupra altora, ceilalţi îl trag la fund. Astăzi sînt aproape de a contrazice această afirmaţie.

Peste 520 de persoane şi pagini, toate reale şi active, m-au susţinut pînă la moment în concursul „Eu şi bicicleta mea” organizat de compania „Daac-Velo Sport” pe reţeaua de socializare facebook.

Chiar dacă acum sînt primul, iar concursul încă nu s-a încheiat şi mai am nevoie de like-uri, mi se pare relevantă această cifră (520) deoarece premiul principal în concurs este o bicicletă „Giant Revel 4”, în preţ de 5200 de lei. E ca şi cum fiecare din voi, „frienzi” sau „frienzii frienzilor mei”, mi-aţi fi donat direct din faţa calculatorului cîte zece lei, pentru o bicicletă la care visam deja de doi ani, dar tot nu aveam sursele necesare să o cumpăr. (more…)

Reclame

Nicu și Baton – între dura realitate și demnitatea națională

30/11/2011

Nu-mi trebuie, nu vreau și nu încerc să culeg laurii pe care-i merită acești băieți, care nici măcar idee nu am cine sînt. O să constatez doar niște fapte, pe care am să încerc să le expun așa cum le văd eu.

(more…)

Grigorii Alhazov: cel mai deştept moldovean al momentului (video)

26/06/2011

Din cîte deja ştiţi, sau dacă nu ştiţi vă spun acum, ieri concetăţeanul nostru, Grigorii Alhazov, membru al echipei condusă de Alesi Muhin din cadrul jocurilor intelectuale „Ce? Unde? Cînd?” (CUC) de la televiziunea rusă, a fost desemnat „cel mai bun jucător al sezonului de vară CUC” şi premiat cu „bufniţa de cristal” (aşa cum spuneam aici, premiul tradiţional al jocului), precum şi un premiu bănesc de 300 de mii de ruble ruseşti (peste 124 de mii de lei). (more…)

Imaginea ţării şi diferenţa de percepţie… (despre vizita lui Biden la Chişinău)

13/03/2011

Foto: AFP

Zilele astea s-a vorbit mult despe imagine, imaginea internaţională a Republicii Moldova pe fonul vizitei vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău. S-a vorbit despre creşterea interesului faţă de această ţară a investitorilor străini, propulsarea discuţiilor bilaterale moldo-europene, rezolvarea conflictului transnisrian şi multe alte chestiuni fie spuse, fie care doar se doreau a fi auzite. Oameni buni, să dăm vălul de pe faţă. Biden vine şi pleacă. Noi am rămas. Cum am fost moldoveni, aşa şi sîntem, chiar dacă am fluturat preţ de cîteva ore cu un flăguleţ american.

Poate că nu-s chiar expert în „imagine”, dar înţeleg şi în astea cîte ceva. Spre deosebire de unii, eu n-aş fi atît de optimist. Aş vorbi despre imagine din diferite raporturi, cum ar fi „plusul de imagine pe plan extern”, „gustul dulce-amar al plusului de imagine pe plan intern” sau „personalizarea (atribuirea) imaginii”. Sau poate că problema constă doar în „diferenţa de percepţie”? Să le luăm pe rînd. (more…)


%d blogeri au apreciat asta: