Posts Tagged ‘Osama’

Depoziție în cazul „Baghirov”

21/10/2011

Subsemnatul, bloggerul și jurnalistul, Maxim Pulber, cetățean al Republicii Moldova, martor ocular al protestelor și devastărilor din aprilie 2009, mărturisesc:

Personal nu-l cunosc și nu l-am cunoscut vreodată pe cetățeanul Federației Ruse, Eduard Baghirov. Tot ceea ce știu este bazat pe cele citite din presă;

La doi ani de la producerea acelor evenimente, am urmărit cu interes redus desfășurarea cazului arestării și detenției timp de patru luni a bloggerului și scriitorului rus, Eduard Baghirov, în temnițele de la Chișinău;

Am susținut și nu m-am dezis de convingerea că Eduard Baghirov, a fost primul deținut politic al autorităților constituționale de la Chișinău, începînd cu 1990 încoace;

În noaptea din 20 spre 21 octombrie curent am urmărit interviul cetățeanului Federației Ruse, Eduard Baghirov, acordat colegului și prietenului său Serghei Minaev (interviu atașat în anexă);

Cele expuse mai jos reprezintă idei, gînduri și presupuneri personale, rod al muncii mele intelectuale. Cunoștințe oculte sau legături extra-terestre nu dețin. (more…)

Reclame

Obama care l-a omorît pe Osama

11/05/2011

Cică ratingul de popularitate a lui Obama după ce la nimicit pe Osama a crescut pînă la 60%. Şi cică jumătate din americani cred că Obama mai merită un mandat. Iar peste 70% dintre respondenţii unui sondaj, îl cred pe Obama capabil să lupte cu terorismul şi cred că acesta a îmbunătăţit relaţiile cu Irakul şi Afganistanul.

Ia proşti mai sînt americanii. Să-l mai mandateze odată pe cel care-a zis că războiul din Irak a fost o greşeală şi a promis să-şi retragă trupele din Irak, dar şi le-a băgat în Libia. Cu cei mai bun Obama decît predecesorul său, în acest caz? Sau în America e cool să critici un Preşedinte pentru războiul dus în scopul instaurării democraţiei într-un stat care de la origini n-a fost democratic, iar apoi să-ţi bagi trupele în alt stat (care iarăşi numai democratic n-a fost) în scopul instaurării aceleiaşi democraţii americane? Asta probabil numai pentru ca celălalt candidat la funcţie, să vină să te critice pentru greşeala de a începe război, să ajungă preşedinte, şi iarăşi să înceapă război – totul pentru visul american. (more…)


%d blogeri au apreciat asta: