Posts Tagged ‘Palatul Republicii’

Adevărul lui Orwell despre vînătoarea din „Pădurea Domnească” şi ceea ce a urmat după

23/01/2013

Trebuie să încep prin a spune că acesta este primul text publicat pe acest bloc în care fac referire la tragicul eveniment de la o partidă de vînătoare din Rezervaţia Ştiinţifică „Pădurea Domnească”, soldat cu moartea omului de afaceri Sorin Paciu.

La început eram acasă într-o mică vacanţă de Crăciun, unde citeam Pădurea norvegiană (coincidenţă pură cu cea Domnească) de Haruki Murakami. Ulterior, am revenit, dar n-am vrut să mă amestec în vălmăşagul de „presupuneri”, „detalii”, „mărturii”, „teorii ale conspiraţiei” şi cei care se dădeau de-a dreptul cu „părerea”. Ei bine, la ora în care scriu acest text – 23 ianuarie 2013 – cînd se împlineşte exact o lună de la acea partidă de vînătoare, o să-mi permit să mă implic cîtuşi de puţin în acest război cu oameni şi mistreţi. (more…)

Reclame

Cît va întîrzia discursul Angelei Merkel la Chișinău?!

14/08/2012

Se știe că Cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul vizitei sale la Chișinău, va ține și un discurs public. În fața „poporului moldav” cum ar fi, deși formularea e doar un del de a spune, pentru că discursul va fi ținut în sala mare a Palatului Republicii, iar intrarea va fi posibilă doar la prezentarea invitațiilor nominale. Nici măcar discursul vice-președintelui SUA, Joe Biden, ținut pe pragul Teatrului de Operă și Balet, actualmente „Maria Bieșu”, nu a fost unul public-public, pentru că și acolo era nevoie de invitații, dar în era internetului și a „transmisiunilor live”, trecem peste asta.  (more…)


%d blogeri au apreciat asta: