În așteptarea lui Moș Crăciun

Atenţie: acest text reprezintă doar un repost pentru postarea cu acelaşi nume din 27 decembrie, atunci cînd îmi luam rămas bun de la cititori, fără a şti că la 28 decembrie preşedintele nostru Nicolae Timofti va decide să ofere într-o singură zi tocmai 312 distincţii de stat, 227 dintre care „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă din Moldova, care ne costă bugetul de stat cam 93 de mii lei lunar (Vezi textul). Sigur că nu puteam trece cu vederea o asemenea năzdrăvănie, fiind nevoit să revin…

Cît ne costă Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova? (calcule din 28.12.2012)

…La mai puţin de o săptămînă din ziua în care, la o emisiune televizată, am discutat despre numărul mare al distincţiilor de stat oferite de diferiţi preşedinţi ai Republicii Moldova, cînd rezultatele televotingului au arătat că 93% din telespectatori consideră că în RM acestea nu se oferă după principiul meritocraţiei…

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat la data de 28 decembrie un decret privind oferirea a 85 de ordine şi medalii unui grup de personalităţi din diferite sfere de activitate: două „Ordine de Onoare”, 32 ordine „Gloria Muncii”, 39 medalii „Meritul Civic” şi una „Nicolae Testemiţanu”, un titlu onorific „Maestru în Artă”, opt titluri onorifice „Om Emerit” şi alte două „Artist Emerit”. Distincţiile au fost oferite în semn de înaltă apreciere a meritelor faţă de țară, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă şi înaltă măiestrie profesională.

Despre distincțiile de stat în Moldova

„Premiul Nobel este colacul de salvare aruncat înotătorului atunci cînd acesta a ajuns deja la mal”

(Bernard Shaw, scriitor, umorist, deținător al premiului Nobel)

La finele săptămînii trecute, adică duminică, 23 decembrie, am fost invitat la emisiunea „Vox Publika” moderată de Natalia Morari. Deși nu prea eram în temă și chiar nici prea mare chef nu aveam, la început am refuzat, dar pentru că tot mai mult timp nu fusesem pe-acolo, am decis pînă la urmă să merg.

Sfîrșitul lumii se amînă…

… pentru cei care-și bat capul cu „ce va fi poimîine?”

„The day after tomorrow”, în spațiul nostru cunoscut mai mult ca „Послезавтра”, așa se numește filmul din 2004 care a pus pe jar o lume întreagă prin „realitatea” sa. Atunci am privit filmul și ne-am îngrozit,  doar că nu ne gîndeam că acel „Poimîine” va fi chiar „poimîine”, adică pe 21 decembrie 2012.

Despre jurnalism şi mere

sau Gala „10 jurnalişti ai anului 2012”

Nu mă apuc de analizat cine şi cît de meritat şi-a luat merele la gala „10 jurnalişti ai anului 2012”. Ceea ce vreau să spun este că evenimentul a fost organizat prost, mult mai prost decît acum un an. Am impresia că dansurile şi dansatorii i-am mai văzut, exact un an în urmă şi exact pe aceiaşi scenă.

Anul trecut am depus „dosar de participare”, iar după eveniment am scris tot ceea ce m-a nemulţumit, făcînd totodată o analiză despre numărul candidaţlori pentru fiecare categorie în parte, dar şi premii luate (vorba ceea VEZI AICI). Anul ăsta nici măcar n-am încercat. Bine-am făcut, jurnalism online oricum n-a apărut în „.md”.

Top trei „Cele mai tari plecări din PCRM” de la 7 aprilie încoace

Faptul că PCRM e pe ducă și că oamenii de-acolo pleacă nu cred că mai e o noutate pentru cineva. Și totuși, de fiecare dată, fiecare plecare, ne miră cu ceva nou. Ne-am mirat atunci cînd a plecat Igor Dodon, deși era un lucru oarecum așteptat după cazul „Tofan” în listele PCRM, ne-am mirat cînd a plecat Vadim Mișin ca unul din mastodonții formațiunii, și chiar, ne-am mirat atunci cînd a plecat Ion Ceban, pentru că încă ne mai amintim cu ce voce striga la mitingurile comuniste.

Trafic și democrație (*cu accentul pe i)

La scurt timp după groaznicul atac terorist din 11 septembrie 2001, premierul britanic Tony Blair a întreprins un set de vizite în capitalele lumii cu scopul de a convinge liderii politici ai vremii despre necesitatea unei intervenţii în Afganistan. „După 11 septembrie, scrie Jonathan Powell în cartea sa Noul Machiavelli, era evidentă nevoia unei acţiuni militare, dar eram cu toţii în ceaţă, pentru că Afganistanul şi talibanii nu fuseseră pînă atunci prioritate pe radarul nostru”. Astfel, delegaţia britanică a întreprins mai întîi o vizită la Berlin, unde „Shroeder a opinat că ar putea să-i convingă pe concetăţenii săi să trimită trupe germane în Afganistan”, la New York şi Washington, apoi Moscova, Islamabad şi în ultimă etapă „către Siria, Arabia Saudită şi Israel”.