America de la noi de-acasă

Ieri am avut ocazia să merg alături de alţi zeci de jurnalişti de la noi acasă la Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, William H. Moser şi soţia sa, Maria. Întîlnirea neformaă a avut loc în contextul Zilei Libertăţii Presei, celebrată anual la 3 mai, dar din cauza sărbătorilor noastre religioase, laice şi Eurovision Song Contest, a avut loc cu trei săptămîni mai tîrziu, adică pe 28 mai.

Nu am mai avut ocazia să trec acel gard de peste trei metri al Reşedinţei Ambasadorului SUA şi tocmai de aceea am decis să nu ratez ocazia, deocamdată, unică de a vedea cum trăiesc ambasadorii. Problema e că eu nu cunosc engleza şi nici măcar nu sînt un om tare sociabil, ceea ce mă făcea puţin nervos, la început. Ulterior, comunicarea cu unii colegi jurnalişti şi vinul (două pahare, mai mult nu mi-am permis) şi-au făcut efectul.

Iată ce știe facebook despre mine. Dar depsre tine?

Mă numesc Maxim Pulber (pulbermax), am 23.94 ani (adică am trăit pe lumea asta 23 ani, 11 luni și 7 zile) și locuiesc într-un oraș cu 647 513 locuitori, iar pînă la următoarea mea zi de naștere au mai rămas 23 de zile.

Omorul de azi: cea mai amplă campanie Samsung Galaxy în Moldova

Țineam să scriu în după-amiaza zilei de azi despre tam-tamul făcut în legătura cu „nunta anului”, așa cum a fost numită de către presă, dintre tipicul mire moldovean Ilan Shor și interpreta rusă get-beget Jasmin. Mă întrebam în sinea mea, dacă britanicii tot au urmărit nunta noastră cum noi am urmărit-o pe-a lor, dacă au dat și ei live-uri cu nunta, și dacă au urmărit cu ce a venit la nuntă bunica miresei, că de bunica mirelui (deci omoloaga Reginei) nu s-a prea auzit nici la noi;

Libertatea presei şi cea de exprimare în Republica Moldova: a fi sau a nu fi

pentru www.noi.md

Ultimii doi ani, la fel ca şi anul curent, 2011, au fost ani buni pentru jurnaliştii din Moldova. Instabilitatea politică, deşi este un fenomen negativ, oferă presei spaţiu de manevră şi face ca evenimentele să se ţină lanţ: alegerile parlamentare interminabile, alegerile locale generale care bat la uşă, susţinerea şi vizitele unor înalţi oficiali europeni, ruşi, dar şi vizita în premieră a vice-preşedintelui american, Joe Biden. Politicul a devenit mai deschis ca niciodată, politicienii mergînd împreună de la un talk-show la altul, de la o televiziune la alta. Chiar şi opoziţia comunistă, altădată extrem de secretoasă, a devenit mai deschisă faţă de mass-media. Ca rezultat, presa din Moldova a suferit metamorfoze nemaipomenite – au fost deschise o serie de organizaţii media noi, s-a investit în jurnalismul on-line, iar presa a devenit mai liberă ca niciodată – schimbări care au devenit posibile, evident, graţie investiţiilor, mediului politic democratic şi intrării în vigoare a mai multor legi euroconforme din domeniu.

Imaginea ţării şi diferenţa de percepţie… (despre vizita lui Biden la Chişinău)

Foto: AFP

Zilele astea s-a vorbit mult despe imagine, imaginea internaţională a Republicii Moldova pe fonul vizitei vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău. S-a vorbit despre creşterea interesului faţă de această ţară a investitorilor străini, propulsarea discuţiilor bilaterale moldo-europene, rezolvarea conflictului transnisrian şi multe alte chestiuni fie spuse, fie care doar se doreau a fi auzite. Oameni buni, să dăm vălul de pe faţă. Biden vine şi pleacă. Noi am rămas. Cum am fost moldoveni, aşa şi sîntem, chiar dacă am fluturat preţ de cîteva ore cu un flăguleţ american.

Poate că nu-s chiar expert în „imagine”, dar înţeleg şi în astea cîte ceva. Spre deosebire de unii, eu n-aş fi atît de optimist. Aş vorbi despre imagine din diferite raporturi, cum ar fi „plusul de imagine pe plan extern”, „gustul dulce-amar al plusului de imagine pe plan intern” sau „personalizarea (atribuirea) imaginii”. Sau poate că problema constă doar în „diferenţa de percepţie”? Să le luăm pe rînd.

Despre „Adevărul”, Plahotniuc şi presă, la general…

Ieri s-a făcut exact o săptămînă din ziua în care cotidianul „Adevărul” a dat, vorba lui Sabin Orcan, ora exactă în Republica Moldova, lansînd astfel şi „prima bombă de presă a anului 2011”. Trăind în „evul media”, vorba altui membru al echipei Adevărului, rareori se întîmplă ca unui ziar/instituţii de presă să-i reuşescă a scrie agenda discuţiilor pentru următoarea săptămînă sau chiar lună.

Prin dezvăluirea „şocantă” despre dubla identitate a oligarhului moldovean Vlad Plahotniuc, tot el Ulinici, „Adevărul Moldova” nu numai că a reuşit să pună într-o lumină rea imaginea vice-spicherului Plahotniuc, ci şi (1) să demonstreze cititorului moldovean calitatea produsului media nou-lansat pe piaţa autohtonă, şi (2) să-şi arate incisivii concurenţilor săi direcţi şi indirecţi.