Abonatul se află în afara ariei de acoperire sau momentan este ocupat…
- Da şi dracu’, pi undi sî şie? – Vladimir Voronin pune receptorul, face un cerc prin odaie, iarăşi ia loc şi începe nervos a culege un număr de telefon.
- 069markos… Ia număr s-o mai pus… Cred c-o sărăşit ţara di vreo cîtiva milioani buni… – bolmoja ex-preşedintele Voronin, ascultînd aceleaşi cuvinte în receptor.
- E, oari şi sî şie? Nu cumva o păţît şeva? Dă mai ghini sî-l sun pi acela tînăr, stai… cum îi zîşi… a Petrenco. Voronin caută grăbit prin cartea telefonică şi începe a culeage alt număr. Într-un sfîrşit din receptor se aude tonul de apel.
- Hu! – respiră uşurat Voronin – hai cî merji. Da şi dracu’ niş aista nu ridicî! Ii nu cumva s-o pornit împotriva me?! E-he-he… las’ văi băieţi cî dau eu di voi. Şi va pari cî gata, Voronin „nahren s pleaja”, la pensii, da? – se certa el cu telefonul.
Voronin se ridică în picioare, se porneşte spre uşă, dar se răzgîndeşte. Îşi frămîntă puţin minţile, dă cu degetele-i groase prin păr. Cu mîina tremurîndă ridică la gură o ceaşcă cu lichid roşu din care eşea aburi. Ia de pe-o măsuţă telecomanda, se face comod în fotoliu şi conectează televizorul. Priveşte un pic, mai butonează de cîteva ori, dar totul în zadar. La televizor nici un post autohton.
- Am sî-i fac într-o zi vînt la antena iasta. Tarelcî sî mai cheamî, cî nu aratî niş un canal moldovnesc. De nemţi şi rumîni îs satul eu. Am sî-ni fac antenî din corobşi di la pivî, cu acelea macar poţi s’ ti uiţi la „Moldova1”, „NIT”, „Eu, Roşca”, „Omega”… a, nu „Omega” îi pin compiuter. Ei, da şi conteazî, nu tot i-a noastrî?
Voronin scoate din buzunar acelaşi telefon, pe care-l certase cu o minută în urmă şi începe iarăşi a butona un număr. Merg toanele…
- Văi Grişulicî, tu şi nu rîdişi? Şi cacînd eşti surd, deam cît s-ti sun?
- Mă iertaţi Domn Preşedinte. Am telefonul pus la silenţios şi nu v-am obsevat. – spuse în şoaptă din celălalt capăt al „firului” deputatul comunist Grigorii Petrenco – sînt în şedinţa plenară a Parlamentului.
- Şădinţa, da şi o înşeput deam? Mai esti-un sfert di orî pîn la trii…
- Nu, Vladimir Nicolaevici, e ora 3 şi 45 de minute.
- Adic ma faşi prost, eu amu ma uit la şeas. Oara douî ş’ patzăşinşi.
- Nu e două… S-au adunat deputaţii şi am început şedinţa. Dumneavoastră nu veniţi?
Voronin privea nedumerit de noutatea cu ora, pe care i-o spuse juvenilul său coleg de partid. – Nu, nu vin. Eu am răşit oleacî. Iaca beu jin şert cu chiperi. Di-asta şi te-am sunat, cî-s răşit şî nu pot vini. Gripî şi vrei?
- Domn Preşedinte, Doamne fereşte să nu fie porcină… că aţi auzit ce se face…
- Văi Petrenco, bati pişti gurî. Eu am fost la Moscova şi-n samoleot m-o tras curentu. Ia zî mai ghini dispri şi sî vorgheşti acolo?
- Despre alegerea şefului statului, Domn Preşedinte!
- Ăi şî şi zîc?
- Ei doresc să-l alegă şi cu un candidat. Dar noi ce facem, Vladimir Nicolaevici?
- Vroiem sî-i zîc lu’ Tcaciuk, da la dînsu nuş’ şii cu telefonu. Cstati, el este?
- Este.
- Bun dar hai sî-i zişi cî dacî-l întreabî vriun jiurnalist dacî a sî-l alegem pe Lupu, sau dac-au s-ti-ntrebi pi tini, sî zîceţi cî nu, şi niş di gînd n-avem. Eu la Moscova m-am dogovorit, tăt am-s faşem ca şi „Lupu s şie-ntreg, şi oaia satulî”. Da pîn şia şi, mai tăcem. Ai înţăles?
- Am înţeles Domn Preşedinte. Aşa şi-am să zic cum mi-aţi spus.
- Bun dar, hai davai! Da tocino îi trii? S-o schimbat şeasu sau şi?
- Da Domn Preşedinte, deja vreo două săptămîni de cînd. Bine, eu nu mai pot vorbi. Am să vă sun mai pe urmă…
Voronin auzi în receptor foarte încet o voce: Deconectaţi telefonul numărul trei… iar după voce şi tonul întrerupt.
- Am sî şer di la Pulbere şeasu ceal şveţarskii, cari treşi di la ora di vară la şei di iarnî, avtomaticeski. – spuse Voronin sorbind sec din ceaşca ce-o avea în mîini un gît de vin fiert.
(to be continued)
RSS - Posts